„Oare nu idealizăm trecutul? Oare nu idealizăm interbelicul? Era aceeaşi corupţie, aceeaşi mizerie, aceeaşi hoţie. Românii sunt la fel, nu s-au schimbat.“ Există astăzi zeci de cărţi care s-au opus clişeului de gândire de mai sus, de altfel la modă şi în comunism, unde îşi are încă adânc înfipte rădăcinile. În ce mă priveşte, pusă în faţa lui, am trecut prin toate fazele: am răspuns pe larg, în cărţi şi articole, am răspuns pe scurt, am răspuns tranşant (nu!), am răspuns nuanţat (cât semănăm şi cum de nu mai semănăm), am răspuns filozofic (în esenţa lui omul e la fel, într-adevăr, dar…), am respins stupida imagine de vie en rose deopotrivă cu la fel de stupida vie en noir.
Gândul că la sfârşitul anului trecut s-au împlinit 25 de ani de când s-a produs ultima mare ruptură istorică – 25 de ani în care ar fi trebuit să se schimbe totul în bine – mă face să mai încerc totuşi un ultim răspuns, comparativ. Fapte, nu vorbe. Ce s-a făcut între războaie, în Bucureştiul lor, din 1919 până în 1939, şi ce s-a făcut în Bucureştiul nostru din 1989 până în 2015
DUPĂ (NUMAI) 20 DE ANI. BUCUREŞTIUL LOR
Cultura. Se ridică în câţiva ani clădiri impozante pentru noi aşezăminte culturale. Se întemeiază noi instituţii care durează până azi. Se găsesc oameni potriviţi care să le conducă şi să le dezvolte.
Se construieşte şi se inaugurează Biblioteca Academiei Române. Se construieşte Facultatea de Drept, după planurile lui Petre Antonescu, împodobită cu statuile lui Licurg, Solon, Cicero, Papinian şi Iustinian, realizate de Ion Jalea şi I. Georgescu. Se înfiinţează Academia de Studii Comerciale şi Industriale din Piaţa Romană. Se pune piatra de temelie, se construiesc sau se extind o mulţime de licee importante: Liceul Mihai Viteazul, liceul Gheorghe Şincai, noul local al liceului Spiru Haret etc. Încă de la începutul anilor ’20 se înfiinţează prin decret-lege semnat de Regele Ferdinand Şcoala Politehnică din Bucureşti. Se întemeiază Institutul de Statistică Generală, Institutul de Cercetări Agronomice, Institutul de Cultură Italiană. Se creează Fundaţia pentru Literatură şi Arte „Regele Carol II“, atât de importantă pentru scriitorii şi artiştii interbelici. Se deschide Salonul oficial de desen şi gravură. Se întemeiază Societatea Compozitorilor Români al cărei prim preşedinte este George Enescu.
Medicina. Sunt duse mai departe proiectele lui Carol Davila, prin medicii formaţi la şcoala lui şi prin urmaşii lor. Se înfiinţează Facultatea de Medicină veterinară. Se întemeiază Institutul de seruri Dr. I. Cantacuzino şi Facultatea de Farmacie. Se construieşte şi se dă în funcţiune Spitalul Elias.
Străzi, bulevarde. Se sistematizează Capitala, care capătă un aspect de mare oraş occidental. Este deschis bulevardul Dinicu Golescu. Se încheie construirea bulevardului Brătianu pe care se ridică o mulţime de blocuri elegante, spaţioase. Se construiesc şi se dau în folosire bulevardele Mărăşti, Calinderu (Eroilor) şi se prelungeşte bulevardul Barbu Văcărescu până la aeroportul Băneasa.
Spaţii verzi, locuri de agrement. 50 de hectare din fosta pădure a familiei Bibescu sunt transformate, la Băneasa, în loc de agrement, cu un restaurant în stil românesc, grădină zoologică, rezervaţie de cerbi şi căprioare şi fazani. Se asanează lacul Snagov şi se inaugurează Parcul Snagov. Se asanează lacul Tei. Se amenajează Parcul Herăstrău.
Sport. Se înfiinţează Institutul de Educaţie Fizică şi Oficiul Naţional de Educaţie Fizică. Se deschid stadioane (cel mai cunoscut e ANEF). Se deschide Hipodromul Floreasca. În România se desfăşoară Balcaniada (după ritualul olimpic) şi, în 1934, are loc prima ediţie din Turul Ciclist al României. Se întemeiază Federaţia Română de Fotbal şi cea de Handbal, precum şi Uniunea Federaţiilor Sportive.
Monumente. Lângă cele trei statui din faţa Universităţii apare o a patra: Spiru Haret, sculptat de Ion Jalea. Se realizează la Gara de Nord Monumentul Eroilor CFR. Statuia Leul. Bustul lui Dimitrie Onciul care era în faţa Arhivelor Naţionale. Monumentul Eroilor Corpului Didactic, după desenele Marthei Bibescu, realizat de Arthur Verona şi Ion Jalea, distrus în anii ’50. Statuia lui Take Ionescu, de pe Bulevardul Colţei, şi ea distrusă în anii ’50. Fîntâna Zodiacul din Parcul Carol. Statuia lui Tudor Vladimirescu. Statuia lui Ionel Brătianu. Statuia lui Mihail Kogălniceanu din Piaţa care-i poartă numele. Monumentul Eroilor Aerului de pe Bulevardul numit azi Aviatorilor. Statuia ecvestră a lui Carol I dezvelită la 10 mai 1939 şi realizată de Ivan Mestrovici. Iar la 1 decembrie 1936 se inaugurează Arcul de Triumf, construit după planurile arhitectului Petre Antonescu.
Loisir. Se înfiinţează Oficiul Naţional de Turism. În Herăstrău, D. Gusti realizează cel mai mare muzeu etnografic în aer liber, Muzeul Satului. Se înfiinţează Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti. Fundaţia Dalles. Fondul Naţional al Cinematografiei. Se dă în folosinţă sala cinematografului ARO din blocul „Asigurarea Românească“, construit de Horia Creangă (Patria). Se înfiinţează, pe lângă marile teatre existente, Teatrul „Maria Ventura“, Teatrul Giuleşti, Studioul Teatrului Naţional.
Industrie. Uzinele Malaxa (contruite şi diversificate în mai multe etape), termocentralele de la Schitul Străuleşti şi de la Floreşti, Institutul Român de Energie (pentru un tablou complet al industriei vezi Bucureştii în date şi întâmplări de Radu Olteanu, Paideia, 2002, p.443)
Periferie, săraci. Cantina săracilor. Azile pentru săraci. Se întemeiază, la iniţiativa lui Iorga, un Teatru popular. Se creează zeci de Atenee populare care funcţionează şi la mahala şi în comunele dimprejurul Capitalei. Se construiesc spitale şi biserici în carteierele mărginaşe (Ferentari, Balta Albă). Se creează un serviciu sanitar gratuit pentru săraci şi oameni fără adăpost.
Diverse. Dâmboviţa e reamenajată şi, în parte, acoperită. Se reface Patriarhia şi se construiesc biserici pentru toate comunităţile. Se dau în folosinţă cimitirul Străuleşti şi cimitirul israelit din Şoseaua Giurgiului. Se deschide Imprimeria Naţională din Calea Şerban Vodă. Se construieşte noua clădire a ziarului Universul, de la intersecţia Brezoianu-Sărindar, lipită de vechea clădire a ziarului (azi în ruină, deşi e monument istoric). Se întemeiază Societatea de Difuziune Radiofonică. Aviaţia se organizează şi-şi creează propriile companii. Se ridică Palatul Telefoanelor, Blocul Adriatica, Palatul Prefecturii de Poliţie şi nenumărate alte clădiri impozante.
Atitudini civice. Când cel mai energic primar al Bucureştiului, Dem. I. Dobrescu, cel care a scos oraşul din noroiul oriental, cum singur spune, este înlăturat, în noiembrie 1933 de la Primărie, de guvernul I.G.Duca, populaţia Capitalei protestează atât de vehement şi atât de bine, încât după numai o săptămână este repus în funcţie.
DUPĂ 25 DE ANI. BUCUREŞTIUL NOSTRU
În 25 de ani am reuşit să ridicăm o mulţime de sedii de bănci, impersonale şi fără parfum, asemenea banilor pe care îi vehiculează. Să petecim, ba chiar să asfaltam câteva străzi din centru. Să punem şi repunem pavaj tip „pişcoturi“, care se strică tot timpul. Să introducem câteva aparate noi în spitale, unele deja în ruină, dar nu să construim spitale importante. Am reuşit, la fel, să reamenajăm câteva şcoli şi să înfiinţăm un simulacru de învăţământ superior (privat) calp. Aşa numita „ţeapă a lui Ghilduş“ e monumentul nou cel mai vizibil, umbrind statuile lui Coposu şi Maniu, aflate în apropiere. Pe soclul din faţa Casei Presei n-a apărut nici o statuie. În schimb, în centrul Bucureştilor, în piaţeta din faţa teatrului Odeon, tocmai pe Calea Victoriei, arteră al cărei nume vine de la victoria contra turcilor, e plasat un bust al lui Mustafa Kemal Atatürk (pentru care am, de altfel, toată admiraţia!), dar locul e inadecvat. Avem o (una) recuperare: statuia ecvestră a lui Carol I. Avem o instituţie de tip occidental: New Europe College, care însă se pierde, solitară, în peisaj. Lacurile Capitalei sunt tot mai murdare, parcurile de agrement tot mai ameninţate, iar Grădina Zoologică stârneşte protestele iubitorilor de animale. Se consolidează cu chiu cu vai câteva blocuri interbelice, în mult mai mult timp decât a luat construirea lor. În sport avem câţiva patroni plini de bani mediatizaţi infinit mai entuziast decât sportivii înşişi, dar lipseşte performanţa aşteptată. Pentru săraci, pentru cei fără căpătâi – nimic, uneori sunt luaţi cu duba. A, dar să nu uităm! Dacă în interbelic se înfiinţează Biblioteca Academiei Române, cu tot ce presupune asta (construirea clădirii, depozitarea şi organizarea miilor de volume, fişierele, noii angajaţi), în anii noştri ea are două uriaşe reuşite: procurarea unui copiator (a funcţionat unul singur timp de aproape 20 de ani) şi realizarea unei mici fântâni arteziene în curtea bibliotecii. De vreo două ori în trei ani fântâna a şi funcţionat! Oare nu idealizăm trecutul?
Notă. Acest articol a fost publicat în România literară cu titlul După 20 de ani. Am schimbat câteva cuvinte neînsemnate şi cifrele, conform timpului trecut. La partea de azi, oricine e în drept să completeze… lipsurile.
