Vocile de la poalele Tâmpei – Jurnal ilustrat 82

Fulgi mari şi deşi, împodobiţi cu cristale albe ce se îmbrăţişează, cad peste pământul îngheţat. Ca după o ploaie de vară, aerul curăţit de florile dalbe ce cad din cer, rece şi proaspăt, îmbujorează obrajii copiilor care „se bulgăresc”.

jurnal-82-1

[…] Când am părăsit Braşovul copilăriei şi adolescenţei mele, aruncam râzând şi eu bulgări de zăpadă, în cursul celor patru luni cât ţinea iarna braşoveană. Sfinţii de piatră ai Bisericii Negre au şi azi, ca şi atunci, scufiţe albe de zăpadă, iar pe străzile vechi din centru, unde casele joase, cu acoperişuri înalte, se îngrămădesc strivite între curţi lungi şi înguste, domneşte la această oră matinală o linişte binefăcătoare.

jurnal-82-2

Acum, deşi braşovenii sunt cu mult mai numeroşi, cutreieri oraşul în lung şi lat fără să dai de feţe care ţi-au devenit familiare şi dragi. Îi întâlneşti la Bucureşti sau Cluj, unde i-au aruncat valurile României Mari şi necesităţile ei de a pregăti oameni de ispravă.

jurnal-82-3

Aceleaşi valuri au adus şi au aşezat aici, în oraşul tăcut de la poalele Tâmpei, pe oaspeţii de odinioară din Regat, cu vorbă sonoră, gălăgioasă şi cu gesturi vii, care au devenit locuitorii actuali ai Braşovului.

jurnal-82-4

(Sextil Puşcariu, Braşovul de altădată, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *