Un mare gînditor spunea că a citi ziarul – de dimineaţă, dacă nu ma înșală memoria – ar fi, pentru omul modern, similar unui fel de rugăciune. Frumos zis! Între timp, ieşind din modernitate şi stînd la intersecţia atîtor lumi greşite şi lumi posibile în contemporaneitate, pesemne că trebuie să ne mulţumim cu mai puţin. Aceasta nu înseamnă că, fie şi din întîmplare, nu dăm –citind presa (de regulă online, pe laptop ori pe teleon), fără să ne găndim la vreo rugăciune… – peste întîmplări cu un tîlc adînc. Ironice şi profunde.
Două ştiri – doar două ştiri. Referinţa mediatică e luată aproape la întîmplare. Ceea ce va fi rezumat mai jos a fost relatat, mai scurt sau mai amplu, şi în alte „părţi” mediatice.
Numărul unu: „eu sper să fie bine pentru candidatul nostru”, spunea insul – o lichea de cursă lungă – care avea să fie personaj principal în ştirea următoare: „Iliescu a fost scos pe uşa din dos din PSD” (după cum relatează realitateapunctnet). Speranţa „de mai bine” era exprimată în dimineaţa zilei de 16 noiembrie, iar momentul, comic pînă la un punct, drept, ironic şi pilduitor în fond, în care fostul preşedinte al României a fost scos pe uşa din dos din sediul social-democraţilor s-a consumat cîteva ore bune mai tîrziu, după ce devenise exident, din aritmetica exit-polls-urilor, ce se întîmplase în turul al doilea al prezidenţialelor.
Numărul doi: 11 zile mai tîrziu, în 27 noiembrie, cuţite lungi, glume proaste şi social-democraţie. Şedinţă a Comitetului Executiv al PSD. Revoluţie, reformă, răzbunare şi promisiuni de reformă la PSD. Şi un final copy-paste după momentul din 16 noiembrie: Ion Iliescu este scos pe uşa din spate a PSD la finalul acestei bizare şedinte, după cum relatează romaniapunctnet – Ghiţă TV pentru cunoscători.
În nici două săptămîni, aşadar, Ion Iliescu – unul dintre cele mai toxice personaje de cursă lungă ale istoriei noastre recente – a fost scos de două ori, la propriu, pe uşa din dos a partidului pe care l-a creat, hrănit, crescut, întreţinut. Istoria rîde, iată. Şi ne dă şi nouă, cîteodată, prilejul de a ne amuza.
Cum spuneam – e bine să citim presa. Chiar şi fără să ne gîndim la vreo rugăciune sau la ceva de acest gen…
