Poţi potrivi la nesfârşit cravata, manşeta sau bretonul până să le îngheţi într-o fotografie. Îţi poti alege şi prelucra zâmbetul, iar privirea ar trebui să-i facă pe toţi să se îndrăgostească. Nu este vorba de dragostea ‘aia’, ci de altceva…
Poţi fi evlavios printre icoane şi feţe bisericeşti chiar dacă, în realitate, nici nu ştii să-ţi faci cruce. Poţi să fii frumos, deştept, bun la toate pentru noi. Chiar nu este greu când vorbim de imagine! Am avut, vreme de o lună, oglida în care s-au privit. Minunat! Dar am avut şi reflecţia din ochii altora. Polemic! Însă niciun moment nu a existat o confruntare între candidaţi: un duel al proiectelor, exacerbarea speranţelor noastre, vreo ieşire în real. Mai totul a fost virtual!
Mă refer la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale… Iar virtualul este nemărginit. Găseşti orice! Mai mult, este spaţiul cel mai sigur, fără riscuri! Întrebări supărătoare nu s-au auzit vreodată… De spontaneitate, nici nu poate fi vorba! Aici cuvintele sunt bine alese. Chiar dacă eşti limbut, vorbeşti printre dinţi, stâlcit sau răstit, în virtual nu se simte. Se aude numai ce vrei tu să se audă: pot fi cuvinte percutante de slogan, aranjate lângă o fotografie sau puse într-un clip. Am tot văzut asta pe social media: zumzăitul vorbelor în buclă ca într-un vis obsedant… Nu este relevant dacă vocea există sau este compusă! Mereu se mai poate îndulci din butoane; cuvintele electrizante nu vin din minte, ci din prompter. Iar ochii nu vibrează şi nu transmit energia altor chipuri.
Etică, idealuri, catharsis! Cuvinte mari, multe înţelesuri… Să ştiţi că nu politicienii au inventat campaniile din mediul virtual. Ei numai au observat că aici s-ar putea găsi rezolvări la toate problemele. Şi au urmat oportunitatea. Mediul a fost şi este testat în felurite chipuri! De pildă, sunt oameni care îşi caută în virtual sufletul pereche. Adevărata iubire poate tâşni chiar din nimic… De ce n-ar putea fi posibil? Orice ar fi… iluzia este trăită intens!
Întâlneşti o imagine, cuvinte, decupaje… Dar totul este steril: nu auzi respiraţie, nu percepi sunet sau culoare. Atunci întâlnirea reală devine efort de reconciliere. Încerci, până la un punct, să umpli realul cu lucrurile pe care ţi le-ai imaginat. Soluţia? De cele mai multe ori, timp pierdut, dezamăgire, zadar! Cei mai mulţi fug înapoi în zona de confort din virtual şi mai încep odată. La un moment dat şi căutarea devine goală, fără nicio rezervă de speranţă… Dar mereu sunt generaţii care vin ameţitor din spate. Iar jocul merge mai departe…
Cu cei 14 candidaţi la preşedinţie este acelaşi lucru: de ce nu s-au întrecut niciodată în real? A existat o oarecare vânzoleală, apoi a căzut totul. Şi-au mutat rapid retorica epideictică pe internet. Acolo este cel mai sigur: şi-au construit imaginea… Eu am găsit pe online fragmente din preşedintele ideal. Fiecare element încearcă să mă cucerească, să mă facă să să cred, să sper, să mă duc la vot. Toţi vor să-i iubesc şi, mai ales, vor să-i însufleţesc şi pe alţii… Alegerea asta să fie cea mai bună din tot ce a fost! Trecutul să se estompeze, iar privirea să se îndrepte spre viitor!
Printre sologanuri şi crâmpeie de vorbe se zăreşte ţara pe care o dorim. Aşteaptă numai să fie transfigurată. Pop up, share, like! Este clar că nu se poate fără noi toţi. Este ziua dinaintea alegerilor. Caut, caut, caut! Încerc să găsesc, să asamblez şi, poate, o să mă entuziasmez. Am să merg la vot, şi trebuie să mergeţi cu toţii! Oricât am încerca, nu putem trăi cu sufletul împietrit şi cu speranţele îngheţate. Privesc de ceva vreme tot spectacolul, dar nu am simţit niciodată să mă opresc pentru aplauze…
Ar fi o prostie uriaşă să spun că toţi sunt la fel. O astfel de lehamite este ucigătoare! Avem chiar tot spectrul. Totuşi, poate prea multe culori, prea multe stridenţe pentru o ţară atât de mică… Dar am să sper că alegerea mea va triumfa. Apoi după ce am să văd cum retorica se transformă în acţiune şi faptă, voi exclama cu tărie: “Angel radios”!
