Scrisori de la capătul lumii – Bunica împăiată

Democrația din ultimii 25 de ani în România a fost, cum atât de precis a și definit-o cândva părintele ei fondator, Ion Iliescu, originală. Aici Iliescu l-a bătut pe Brucan prin K.O. mesianic. Gânditorul din Dămăroaia, optimist, prin 1990 dăduse țărișoarei numai vreo 20 de anișori ca să se pună pe picioare. Iliescu a fost mai pragmatic. Trei milioane de emigranți mai târziu, acum putem să-i dăm dreptate.

De fapt, democrația din România e atât de originală, încât stă la geamul de la bucătărie, după o perdeluță cu floricele din plastic, abia vizibilă, dar categoric prezentă. Tot cartierul știe că vecinul de la parter și-a împăiat bunica prin 1990. Numai poștașul se face că nu știe și continuă să-i aducă pensia.

Votul din 16 noiembrie are șansa de a schimba situația. E o șansă poate mică, dar clar existentă. E un început numai, însă continuarea e posibilă, fiindcă sunt azi semnale unificatoare, integratoare și pozitive în societatea civilă. Nu contează atât persoana aleasă, cât renașterea morală (de care vorbeam în articolul meu anterior), pe care președintele românilor o poate cataliza. Am văzut în ultimele două săptămâni cum alegătorii din diaspora, mulți bine adaptați sistemelor statului de drept în care câștigă o pâine cinstită, au dat tonul acestei posibile renașteri, iar votanții din țară și-au jucat rolul cu maturitate politică și conștiință civică. Cel mai mare câștigător în recentul scrutin a fost nu Iohannis, ci majoritatea care l-a împuternicit să o reprezinte. O prezență de aproape 60% arată că electoratul simte că destinul poate fi, cu adevărat, în mâinile lui. E drept ca o mare parte a votului a fost unul negativ, mai curând anti-Ponta/PSD, dar asta este doar o cerință a acestei etape.

Ce va trebui să facă Iohannis, însoțit de echipa lui prezidențiala, este cumva treaba unui pilot și a echipajului său într-o situație de criză – să repare un avion stricat în timp ce trebuie să-l și zboare cu succes la destinație fără să sperie pasagerii care sunt puțin nervoși că nu li se aduce mâncarea la timp. De aceea, alegerea formulei este esențială. România este o republică nici prezidențială, nici parlamentară, fiindcă a fost creată pentru scopul perisabil de a servi originalității lui Iliescu. E un echilibru instituțional ce poate fi atins numai prin reformă, iar reforma necesită susținere parlamentară, adică reprezentativitate.

Acum este momentul separării efective a puterilor în stat și al ruperii totale de fantoma comunisto-afaceristic-securiste care a viciat România din 1947 încoace, dar asta trebuie să se întâmple cu tact politic și prin mijloacele unei justiții independente și imparțiale, nu ca o vendetta de dragul vendett-ei, fiindcă succesul schimbării stă, mă văd nevoit să o repet, în găsirea formulei unificatoare, integratoare și pozitive. Altfel o luăm de la început și vom asista iar și iar la realinieri de dragul ciolanului, la cumetrii de interes, la linșaj mediatic, la alianțe aberante și, în ultima instanță, la scârbirea unei întregi generații de alegători care pentru prima dată tocmai au arătat că romanul nu își fură singur căciula.

Domnule Președinte Ales,

Aveți șansa istorică, pe care ilustru au ratat-o predecesorii dumneavoastră, de a găsi și încuraja ideile corecte și oamenii care se pricep să le aplice, dincolo de ideologie și de interesul de grup. Aveți cinci ani să îi convingeți pe cei care v-au votat, pe cei care au votat împotriva dumneavoastră și pe cei care, printre care mă număr, ar fi vrut să voteze dar nu au putut*.

Altfel, veți lăsa în urmă o Românie în care poștașul va continua să plătească pensia șmecherului de la parter și vecinii vor continua să ignore bunică împăiată care se prăfuiește la geam.

Christchurch, 18/11/14
*Am fost totuși primul jurnalist care pe 2 noiembrie a semnalat, din Noua Zeelandă, la știrile TVR, că mulți români din diaspora nu pot vota.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *