Memoria fotografică a Pogromului de la Iași

Radu Ioanid a editat un album care cuprinde marea majoritate a fotografiilor rămase din timpul pogromului de la Iași. Abia publicat la Editura Curtea Veche, sub tutela Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, albumul Pogromul de la Iași va fi lansat astăzi la Târgul de carte „Gaudeamus”.

Pogromul de la Iași este unul dintre cele mai bine documentate fotografic masacre din timpul Holocaustului. Ceva cât de cât comparabil s-a păstrat din timpul pogromului de la Kaunas (Lituania), produs cam în același timp cu cel de la Iași.

S-au păstrat peste o sută de fotografii din timpul tragediei din fosta capitală a Moldovei. Mai precis, atâtea cunoaștem, pentru că imagini noi continuă să apară. Am semnalat anul trecut câteva imagini inedite, deținute în arhive publice sau private din Occident. Unele reflectă ceea ce s-a întâmplat pe străzile din Iași și în Curtea Chesturii, unde au fost adunați și uciși evreii în dimineața zilei de 29 iunie 1941, altele prezintă cadre noi din timpul masacrului din Str. Vasile Conta, din 30 iunie, când au fost împușcați mai mulți evrei considerați suspecți din senin, între care și o familie cu copilul de doar câțiva ani (fotografia inițială a făcut înconjurul lumii). Tot anul trecut, am fost contactat de dna Aurelia Ieșan din Israel care mi-a donat 14 fotografii privind pogromul, pe hârtie fotografică, dintre care unele inedite. O parte din acestea au fost incluse în albumul publicat de Radu Ioanid.

Grosul fotografiilor utilizate în albumul editat de Radu Ioanid provin de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, care le-a primit scanate în anii ’90 de la Serviciul Român de Informații, SRI aflându-se atunci în posesia arhivei fostei Securități. Între timp, dosarele au trecut la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. La CNSAS, am identificat în 2012, în dosarul procesului pogromului de la Iași, fotografiile transmise de SRI și altele inedite – le-am publicat integral pe site-ul www.pogromuldelaiasi.ro. În album au mai fost folosite imagini de la Yad Vashem, Beit Lohamei Haghettaot, Beit Hatfutsot și ACMEOR din Israel, American Joint Distribution Committee și National Archives and Records Administration din SUA, Holocaust History Archives din Olanda, Bundesarchiv și Historisches Archiv der Stadt Köln din Germania, Academia Română, Federația Comunităților Evreiești din România și, cum am amintit, CNSAS, din România. Imaginile au stat la baza unei expoziții (într-un proiect pe care l-am coordonat sub tutela INSH-EW), vernisată la Iași în 2011, la comemorarea a 70 de ani de la pogrom, și itinerată la București în 2013 (vezi panourile expoziției „Destine întrerupte” aici).

Întrebarea firească este cine a făcut aceste fotografii și de ce le-a făcut. Din păcate, nu știm cu precizie, dar știm câteva lucruri. Este sigur că o bună parte au fost făcute de militari germani, altele de unul sau mai multe servicii de informații românești (în acel moment, în Iași aveau fotografi Serviciul Special de Informații, Biroul Statistic Militar Iași care aparținea de Secția 2 a Marelui Stat Major, unitatea de informații / contrainformații a Armatei, și Serviciul Secret al Misionarilor, care lucra tot pentru MStM. O mărturie a unuia din fotografii SSI, Ioan Botez, spune că fotografiile au fost preluate de lt. col. Constantin Ionescu Micandru, personaj cheie în epocă, ofițer de legătură cu germanii, șeful Secției G (Germania) din Secția 2. Mai știm din documente că un album cu fotografii legat în piele a fost trimis la București, lui Mihai Antonescu și Serviciului Special de Informații. Istoricul Jean Ancel credea că albumul s-a pierdut, că a fost distrus. Dar se poate ca, de fapt, fotografiile să fi fost recuperate de anchetatorii de după război. Un dosar cu fotografii, cu coperți albastre din piele, a fost depus la Tribunalul Poporului ca probă (și acest dosar se află la CNSAS).

Dacă din timpul pogromului de la București, din ianuarie 1941, ne-au rămas mai multe fotografii făcute de evrei, este puțin probabil ca în cazul Iașului să avem aceeași situație. În lunile dinaintea declanșării Operațiunii Barbarossa, poliția locală a strâns sistematic aparatele foto de la evrei, aceștia fiind suspectați in corpore, ca rezultat al politicii antisemite oficiale, de spionaj în favoarea sovieticilor. Nici o mărturie nu pomenește de vreo situație în care evreii, vânați cu toții în timpul pogromului, să fi făcut poze. Știm doar de un singur caz, al unui evreu prins cu aparat foto în timpul pogromului, care a fost bătut crunt. Ulterior, în august 1941, Siguranța chiar a făcut o anchetă pentru a stabili dacă există evrei în Iași care au fotografiat sau dețineau imagini din timpul pogromului, iar rezultatul a fost negativ. A fost raportat un singur incident legat de fotografii: un soldat german a dat unei lucrătoare dintr-o fabrică din Iași o poză cu cadavre ale evreilor.

Din mărturiile supraviețuitorilor, am putut afla că evreii au fost fotografiați în diferite faze ale urgiei – pe străzi, când erau escortați cu mâinile ridicate, bătuți sau omorâți, în Curtea Chesturii, unde s-a tras în plin, la gară când au fost îmbarcați, apoi în diferite gări, când au fost descărcate cadavrele din cele două „trenuri ale morții” și la înhumarea morților în gropi comune. Multe din ipostazele invocate în mărturii nu se regăsesc între imaginile existente, semn că unele fotografii s-au pierdut, că au fost distruse (în Germania, au fost arse masiv fotografii din colecțiile personale, care puteau fi compromițătoare după căderea regimului nazist) sau, probabil, nu au apărut încă la lumină.

Fotografierea evreilor avea rosturi multiple. Fiind făcute din tabăra făptașilor, de agenți români și militari germani, este evident că rostul principal a fost documentarea evenimentelor în vederea raportării. Ridicând privirea, asupra întregului context zonal din a doua parte a anului 1941, trebuie spus că fotografiile surprindeau violența împotriva evreilor ca moment de triumf al „noii politici”, radicală și genocidară, îndreptată împotriva populației evreiești din Europa odată cu declanșarea războiului mondial. Imaginile înregistrau deseori violența ca act de îndeplinire a misiunii sau de participare cu exces de zel la operațiunile de epurare etnică. Vara și toamna anului 1941 au marcat o fază foarte vizibilă a Holocaustului. Crimele au avut loc, de multe ori, în localități, de față cu populația locală și chiar cu participarea localnicilor. Înainte de Holocaustul prin camere de gazare, a existat așa numitul „Holocaust by bullets” (Patrick Desbois). De fapt, evreii au fost uciși în diferite moduri menite a produce spectacol: pluton de execuție, execuții sumare în preajma domiciliului sau în marginea unor gropi comune, spânzurătoare în locuri publice, incendiere în clădiri, prin bătaie, tortură, mutilare etc.

Fotografiile au forță comunicativă prin aceea că produc un efect de real. În timpul pogromului de la Iași, au fost câteva situații în care germanii și românii au înscenat imagini pentru a arunca blamul pentru ceea ce s-a întâmplat asupra evreilor. În limbajul oficial, pogromul era descris ca o reacție la o tentativă evreiască de rebeliune. Pentru a demonstra acest lucru, au fost construite „probe” fotografice. Un negustor de pălării, Jean Olivenbaum, după ce a fost ucis în Iași, a fost fotografiat alături de o mitralieră pentru a se arăta că evreii au tras în armata română și germană. Despre această fotografie se spune că a fost reprodusă într-o publicație de propagandă germană, dar nu am reușit să o identific. Mai știm de o situație în care un medic evreu a fost obligat să țină o mitralieră în mână și fotografiat. Nici această fotografie nu ni s-a păstrat. Un supraviețuitor povestește că a fost surprins cu o servietă în mână pe stradă. A fost bătut, apoi fotografiat cu servieta în mână pentru a se arăta că era „spion”, a fost dus la Chestură, bătut din nou. A supraviețuit miraculos calvarului călătoriei cu unul din trenurile morții.

Apoi, fotografierea evreilor avea rostul de a umili, prin plasarea victimelor în ipostaze degradante. Aici vorbim, firește, de un pandant al gândirii rasiale orientată spre a demonstra „inferioritatea rasială” a evreilor, iar ipostazierea umilitoare, degradantă a victimelor avea menirea să transmită acest mesaj. Ni s-au păstrat câteva fotografii cu femei și bărbați bătuți și umiliți pe străzile Iașului. Umilitoare a fost și fotografierea celor ieșiți despuiați din trenurile morții, care s-au aruncat în bălți din preajma căii ferate pentru a se răcori. Ne lipsesc însă imagini cu violențele de la intrarea în Curtea Chesturii, pomenite de toți martorii (români și germani în uniformă postați la intrare îi loveau în cap cu bâte pe evreii care erau împinși înăuntru, provocând răni grave sau moartea). Rabinilor prinși li se ardea sau smulgea barba. Femeilor însărcinate li se dădea cu bocancii în burtă. Cele câteva fotografii cu curtea Chesturii nu surprind momentele de maximă aglomerație și nici când s-a deschis focul în plin în mulțime. Ne-a rămas în schimb scena impresionantă în care evrei supraviețuitori din Iași au fost obligați, după pogrom, să spele de sânge curtea. Nu ni s-au păstrat nici imagini cu violențele împotriva evreilor debarcați la Târgu Frumos, când au fost cazuri de mutilări pentru a extrage dinți și inele de aur. Sau de oameni îngropați de vii. Un martor povestește scena sadică în care soldați germani au debarcat evrei din trenul morții care a mers la Călărași, le-au dat să bea apă, i-au fotografiat și apoi i-au împușcat. Documentele mai vorbesc, pentru episodul de la Târgu Frumos al tragediei, și de o decapitare comisă de un gardian public român. Îngrozitoare au fost și scenele de violență asupra cadavrelor, pogromul fiind o ilustrare a ceea ce filosoful italian Giorgio Agamben numea „degradarea morții”.