Marea descoperire

“Să-i daţi, vă rog frumoooos, adresa meeeaaa / Când vă-ntâlniţi / Cu fericireeaaa…!”. Eu am găsit reţeta, sigur ca v-o-mpărtăşesc şi vouă, o să mă explic, întotdeauna trebuie să mă explic, oamenii sunt cam tolomaci, nu prea înţeleg, mereu mă bat pe umăr cerând lămuriri. Nu sunt cel mai cumsecade, dar de data asta o să fac o excepţie, voi fi mai amabil, mai îngăduitor, e totuşi vorba de o mare descoperire, n-o pot lăsa să plutească doar în mintea mea, de împărtăşit trebuie, trebuie, asta chiar trebuie. Sau, vorba unui beţiv din bloc, “băi… băi… băăăăiii sărăciilor!”. Paradoxal, fericirea va veni în prima zi de pensie. Ştiţi deja, dacă nu sunteţi chiar foarte proşti, că la pensie nu vom avea pensie. Nici măcar un bănuţ, dacă nu creşti porci în balcon ai pus-o de mămăligă!

Primul pas e să mergeţi la un mare magazin de produse din astea de tâmplărie, de construcţii. Bricolaj, cum spun mai nou advertiserii pe panourile publicitare de lângă alte panouri publicitare în care se face reclamă la covrigi. Pentru că într-o patrie săracă oamenii nu mai mănâncă mâncare normală, mănâncă covrigi. Şi dacă eşti fancy îţi poti permite chiar covrigi turtiţi, ah, ce mare băşină! Aţi văzut ce cozi uriaşe se fac în faţa covrigăriilor la ora prânzului, hap, te-a cinstit o băbuţă cu un covrig, e pentru morţi, bogdaproste, şi te-ai aranjat pe toată ziulica, burtica e liniştită, eheeee, parcă mai poţi să te gândeşti şi la altceva acum, nu? La viaţă, la gândăcei, la femei. Ce ziceam? A, bricolaj! Intraţi şi cereti un piron. Un piron solid, bine făcut, nu chinezesc că poţi avea surprize, preferabil din oţel suedez de prima mâna (Apropos, ştiţi că măgăroii, în război, pozau în ţară neutră dar asta nu-i impiedica să livreze oţel nemţilor. Neutralitatea e vorbă-n vânt, trebuie totuşi să acţionezi, nu să stai cu mâna-n fund şi atunci de ce nu i-ai alege pe cei mai răi, nu? Dacă lucrurile oricum merg prost!). Un piron bun, făcut cu seriozitate. Te duci la casă, “cum plătiţi? cu cardul sau cash?”. Cash, cash, întotdeauna cash, am buzunarele umflate, burduşite, poftiţi această bancnotă de un miliard, puteţi păstra restul, oricum nu voi mai avea nevoie pentru că am un mare secret ce-mi va aduce fericirea eternă.

“Eternă” are o rezonanţă funebră, dar să ne gândim la permanenţa fericirii pentru că despre asta vreau să vă vorbesc, nu despre coroanele din hârtie creponată pe care le trimiteţi la Buhuşi atunci când mătuşica invalidă de război dă colţul. Cash. Luati pironul frumos împachetat şi mergeţi acasă. Presupun că o cariocă mai aveţi (sau un ruj rămas de la soţia care a fugit cu altul acu’ douăj’ de ani), vă faceţi pe frunte un cerculeţ aşa cum au indiencele ce-l aşteaptă pe Shiva cu toate cele şase braţe ale lui să coboare din ceruri pe un penis violet, noduros şi un pic curbat. Vă faceţi un cerc frumos, vizibil, fixaţi vârful pironului în mijlocul acelui cerc, îl ţineţi bine cu degetele şi vă repeziţi cu fruntea-n perete, zdrang, ca pe Giuleşti, atunci când vrei să-i dai unui stelist un cap în gură. Şi pac, surpriză, aţi intrat brusc în Paradisul personal pe care-l construiţi asa cum vreţi, daţi frâu liber imaginaţiei că doar la momentul ăla o să vă trageţi energia din pulsari, aşa cum ne explica domnul Mironov prin ’86 – ’87 că vor călători oamenii între galaxii ca să facă shopping prin găuri negre, folosindu-se de nave spaţiale ce se deplasează pe baza energiei pulsarilor. Acum nu vreau să vă dau idei, dar în Paradisul meu va fi aşa: va fi o halbă uriaşă de bere, cam cât toate piramidele la un loc, în care voi înota împreună cu femei dezbrăcate, numai femei frumoase, cu trup tare, ţâţe ferme şi sfârcuri cât nişte prune, care nu vor îmbătrâni niciodată.

Bineînţeles, voi fi acuzat de sexism, dar e Paradisul meu şi fac ce vreau în el, ba chiar la un moment dat voi porni un război atomic împotriva Paradisurilor feministelor (Alea sunt greşit numite “Paradisuri”, de fapt vor fi cooperative agricole de producţie populate cu lesbiene grase, păroase şi implicit urâte. O femeie cu păr pe ea e o femeie urâtă, femeile frumoase trebuie să aibă pielea netedă precum delfinii şi, dacă se poate, să n-aibă opinii.). După ce voi cuceri aceste Paradisuri feministe, voi face acolo ferme de femei şi le voi recolta ovulele pe care le voi vinde pe bani grei din care-mi voi lua coniac. Da, voi declanşa o iarnă nucleară, dar până atunci mai este şi încă vreau să mă bucur de frăgezimea unor buci bine clădite. Să le pângăresc pur şi simplu. Şi voi avea invitaţi, ba chiar pe unii îi voi găzdui permanent, de exemplu pe Marian Rada, eternul antrenor secund al Rapidului, pe Daniel Pancu, un vârf de atac sufletist şi dedicat, pe Robert Niţă, Şumudică, Godfroid şi mulţi mulţi alţii. Plus prietenii mei graphic designeri, ilustratori şi domni profesori de calitate. Şi ne vom bălăci cu toţii zile la rând (berea aia nu se va termina niciodată oricât ai bea din ea), vom face plajă şi soarele va fi o vulvă aurie în care poţi să te afunzi (ajungi la ea cu puterea minţii sau cu un lift, încă nu mi-e foarte clar, dar astea sunt detalii).

Şi voi mai avea şi câteva crâşme în care ne vor servi pitici pe patine cu rotile cărora poţi să le dai cu tava-n cap după ce îţi aduc comanda şi ei nu se vor supăra. În linii mari cam asta e, şi daţi-mi voie să închei aşa cum şi-a încheiat scrisoarea către părinţi Cristian, taman dupa ce băuse prima bere din viaţa lui, un tip pe care l-am cunoscut când am fost în tabără la mare în clasa a opta: “Vă salut din vârfu’ pizdii, Cristi”.