„Opus” este numele unei colecţii, impresionante atît în privinţa titlurilor scoase pînă acum pe piaţă, cît şi a cuprinderii tematice ample pe care o etalează lucrările apărute în această colecţie. Polirom este editura care găzduieşte această, deja, mică bibliotecă de lucrări de specialitate subsumate colecţiei „Opus” – cea care „propune titluri al căror obiectiv este analiza elementelor definitorii pentru universul politic: libertatea individului, puterea, exerciţiul autorităţii, relaţia individ-autoritate, formele de guvernare, modelele democratice etc. Respectînd principiul interdisciplinarităţii, colecţie reconstruieşte incitanta dinamică a fenomenului politic”.
Unul dintre titlurile recente, cu o relevanţă inclusiv imediată (perspectiva alegerilor prezidenţiale din această toamnă este inevitabilă), e cel dedicat unui fenomen constant şi fundamental al societăţii democratice – anume, competiţiei politice în România. Cartea se cheamă chiar aşa „Competiţia politică în România”, e un proiect colectiv coordonat de Adrian Miroiu şi Şerban Cerkez şi a fost publicată în 2013. Concret, volumul adună 9 studii ample despre diverse aspecte care ţin de ideea de competiţiei politică – fie în sine despre cum s-a derulat, pe diverse nişe politice, competiţia politică, fie despre fenomene politice conexe competiţiei politice. Proiectul, realizat, cum spuneam, „la mai multe mîini” are o evidentă marcă SNSPA – marea majoritate a celor antologaţi, dar şi coordonatorii volumului, avînd legătură directă cu acest teritoriu din mediul universitar preocupat de reflecţia politică. Un amănunt de semnalat: pe lîngă referinţa politică şi geografică numărul unu a acestui proiect despre competitivitate politică (România), există cîteva texte care largesc cadrul discuţiei (prin introducerea referinţei Europa Centrală şi de Est) şi care îl particularizează la Est de ţara noastră (un text detaliază un experiment cu privire la regulile de vot din Republica Moldova, la alegerile locale). În plus, tot la „caseta tehnică” a cărţii, să menţionam că structura acesteia are trei dimensiuni: prima pune pilonii cadrului teoretic, a doua este despre competiţia politică la nivel naţional şi despre condiţia alegerilor parlamentare; cea de-a treia propune mai multe studii de caz despre alegerile locale – cele care, în formularea lui Adrian Miroiu, „aduc în atenţie o serie de caracteristici ale sistemului politic românesc care sînt adesea neglijate, acceptate tacit, dar prea puţin tratate ca esenţiale pentru înţelegerea proceselor politice din România”.
Demersul co-autorilor şi al editorilor „Competiţiei politice în România” nu este, în mod evident, exhaustic. O spune, din capul locului, de asemenea profesorul Miroiu. „Dar are un speficic despre care cred că trebuie accentuat”, notează Adrian Miroiu. Şi anume: „El cuprinde unene dintre primele încercări din literatura de specialitate autohtonă de a analiza, prin apelul la instrumente bazate pe cea mai influentă paradigmă actuală din ştiinţa politică – teoria alegerii raţionale – aspecte ale fenomenelor politice din România. Termeni precum votant median, proximitate, direcţionalitate, putere de veto, partid cartel – pentru a da doar cîteva exemple -, deşi esenţiali pentru cercetarea ştiinţifică a fenomenelor politice, nu se numără printre conceptele cele mai utilizate de către cei care susţin azi că practica ştiinţa politică în România”.
O ultimă nuanţă: într-adevăr, există multe zone asupra cărora analizele adunate în acest volum nu ajung. Unul dintre aceste „teritorii” de posibilă analiză: alegerile prezidenţiale. Aparatul critic, aparatul conceptual pus în joc de această foarte utilă carte oferă excelente sugestii şi pentru analiza acestui tip de alegeri. Care, a propos, bat la uşă.
