Este limpede acum, scriitorul Nicolae Breban nu a turnat. Conversatiile telefonice (doar telefonice?) cu generalul-tortionar Nicolae Plesita erau stricte mondenitati. “Influentarea pozitiva” a lui Paul Goma, pe atunci inamicul public numarul 1 al dictaturii lui Ceausescu, era un exercitiu maieutic. “Maestrul” din celebrul eseu “Frig sau frica” de Dorin Tudoran (pe care, in anii 80, l-am tradus in engleza), deci Nicolae Breban, scriitorul favorit al lui Popescu-Dumnezeu, nu a fost colaborator al Securităţii Asa a decis irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis recursul faţă de o hotărâre luată în 2012 de Curtea de Apel Bucureşti. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut, la începutul lui aprilie 2011, Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban.
„Sunt bucuros că după trei ani de zile a fost luată această decizie. Eu am rămas uimit acum trei ani de decizia CNSAS, pentru că eu n-am dat în viaţa mea Securităţii un rînd, dimpotrivă, eram urmărit. Mă bucur că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie m-a reabilitat“, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, scriitorul Nicolae Breban.
El a mai spus că profesia sa este una publică şi a avut de suferit din cauza deciziei CNSAS, precizînd însă că nu a luat o decizie dacă va deschide un nou proces pentru a cere daune morale Consiliului. (după Mediafax)
Un amic imi trimite acest mesaj, in fond un banc irezistibil.
Nu Breban a colaborat cu Securitatea, ci Securitatea a colaborat cu Breban :))
Cum imi scrie o prietena:
Ar putea fi primul dintr-o serie de bancuri cu Breban, varianta românească la modelul Chuck Norris. Știți voi: Chuck Norris isn’t afraid of the dark, the dark is afraid of Chuck Norris! 🙂)
Vladimir Tismăneanu
Este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012).
Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" si in numeroase alte locuri. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale.
Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.