Fotografia nu este o reproducere plată a realităţii, ci un efort de a o regândi şi reformula. Tunelul fotografic este calea de acces către această lume care se naşte, odată cu întâlnirea dintre ochi şi spaţiul pe care îl explorează.
Ți-am spus destul povești despre mine. Sper că nu doar te-ai prefăcut că asculți. Acum, dacă mă gândesc la tot ce ți-am spus îmi dau seama că amintirile mele nu înseamnă nimic. Şi nu are niciun sens să te chinui să găsești vreo morală în tot ce ți-am spus până acum. Vreun înțeles ascuns, sau vreun sfat în ceea ce te privește. Ele spun mai degrabă ceva despre mine cea care am fost, dar n-au absolut nicio legătură cu cea care sunt astăzi. Le simt uneori nu ca pe niște amintiri, ci mai degrabă ca pe niște povestiri pe care le-am citit undeva. Nu încetez să mă minunez uneori cum de mi se întâmplă asta: viața mea mi-au trăit-o alții, nu eu.
Pentru clipa asta, momentul ăsta în care suntem acum, aici, nu are nicio importanță tot ce ți-am povestit. Cum eram eu atunci, toate gândurile, speranțele și dorințele mele de atunci nu înseamnă nimic astăzi. Nu sunt alta, cum nu sunt nici aceeași. Doar că lucrurile se transformă și ceea ce ieri era de-ajuns, astăzi poate să-mi pară neînsemnat. Singurul lucru care rămâne neschimbat în tot ceea ce ți-am povestit despre mine, cea de până acum, este nevoia de libertate. Știu că vrei vrea să mă întrebi ce înțeleg prin asta, dar nu îți voi spune. Doar te voi avertiza.
Nu mai privea în ochii mei. Ca de fiecare dată când discutam despre lucruri care-l deranjau în mod vizibil se uita în sus, către frunzele copacilor dacă erau vreun copac prin preajmă. Spre cer, sau spre tavan.
Nu în ceea ce ți-am spus până acum vei găsi răspunsul. Ar trebui să încerci să înțelegi care este libertatea pe care o vreau. Când vei avea răspunsul, o să poți să mă cauți.
L-am lăsat acolo, și am plecat. Am plecat sperând din tot sufletul să găsească răspunsul corect. Pentru că eu eram convinsă că el merită să găsească răspunsul bun.
