Crimǎ: cu premeditare sau ca autoapǎrare?

În 1957 a fost creat filmul american “12 oameni furioşi” (“12 angry men”), în care un juriu de 12 oameni dezbat o crimǎ. În sistemul justiţiei americane, dupǎ desfǎşurarea procesului cu depoziţiile martorilor şi pledoariile procurorului şi avocatului, verdictul este dat de un juriu de 12 persoane, care, în cazul unei crime, trebuie sa fie de acord cu verdictul (vinovat sau nevinovat) în unanimitate. Dacă vinovǎţia nu e doveditǎ “beyond any resonable doubt” (dincolo de orice îndoialǎ), trebuie acordat verdictul “nevionovat”.

Filmul, în al cǎrui rol principal joacǎ marele şi regretatul actor Henry Fonda, ne duce în camera juriului care  discutǎ verdictul în cazul înjunghierii unui bǎrbat de fiul lui. La începutul filmului, 11 din cei 12 acordǎ verdictul “vinovat”, doar unul e împotrivǎ. Nefiind unanimitate de pǎreri, cazul e discutat, părerile se inversează şi discuţiile palpitante ne demonstreazǎ cât de importante sunt, in justiţie, percepţiile şi interpretǎrile.

În afarǎ de sistemul cu juraţi, în statul Florida existǎ în plus o lege care permite utilizarea forţei – chiar mortale- în caz de “self defence” (legitimǎ apǎrare), dacă cel în cauză a avut “percepţia” ca viaţa lui a fost în pericol.

Recent s-au transmis în direct la televizor douǎ procese oarecum asemănătoare din statul Florida, în care acuzaţii au fost, în ambele cazuri albi, iar victimele, adolescenţi de culoare.

În primul caz, acuzatul s-a încǎierat cu un adolescent negru, bǎiatul era cǎlare peste acuzatul pus la pǎmânt, au fost ameninţǎri, pe scurt, acuzatul, convins cǎ e în pericol, a scos pistolul şi a tras. Individul a fost acuzat de “crimǎ cu premeditare”, “premeditarea” nefiind numai cea plǎnuitǎ dinainte, ci şi cea din cazurile în care, în interval de un minut, acuzatul a hotǎrât  (deci a “plǎnuit”) uciderea, a scos pistolul şi a tras.

Juriul, în acest caz, a votat în unanimitate verdictul “nevinovat”. Pe tot timpul procesului au fost demonstraţii ale negrilor cerându-se condamnarea acuzatului. În comentariile mass mediei s-a discutat mult despre rasism, deşi, din toate mǎrturiile din proces, n-a rezultat nicio formǎ de rasism din partea acuzatului.

La câteva luni dupǎ acel proces a apǎrut, tot în statul Florida, un al doilea proces, considerat asemǎnǎtor cu primul, pentru cǎ era vorba tot de un acuzat alb şi o victimǎ de culoare. Situaţiile însǎ au fost diferite: conflictul în acest caz a fost verbal, acuzatul aflându-se în maşinǎ iar victima, împreunǎ cu câţiva prieteni, tot de culoare, într-o altǎ maşinǎ, la o benzinǎrie. Adolescentul pusese radioul tare şi acuzatul i-a spus sǎ dea mai încet. De aici au ieşit insulte şi ameninţǎri. Acuzatul a crezut cǎ tânǎrul din maşinǎ avea armǎ (nicio armǎ n-a fost gǎsitǎ ulterior) şi a tras de câteva ori “în legitimǎ apǎrare”, cum pretinde el, omorând pe unul din tineri.

În acest proces s-au emis 5 acuzaţii: 1. crimǎ cu premeditare, 2. crimǎ obişnuitǎ şi apoi încǎ trei acuzaţii legate de primele douǎ. Pedeapsa pentru crima cu premeditare este închsioare pe viaţǎ, pentru a doua acuzaţie 30 de ani închisoare, iar pentru urmǎtoarele un total de 30 de ani. Sistemul american adunǎ pedepsele astfel încât un acuzat poate avea uneori şi o pedeapsa de peste 100 de ani. În fiecare din cele  5 acuzaţii juriul trebuia dea un verdict unanim, altfel, pentru acuzaţia care nu întrunea unanimitatea, judecata era declarată “mistrail” (neconfcormǎ) şi procesul trebuia repetat pentru acea acuzaţie, cu un alt juriu.

Juriul a dezbǎtut câteva zile, dupǎ care s-a dat verdictul “vinovat” la acuzaţiile 2,3, 4 şi 5. Pentru prima acuzaţie, omor cu premeditare, 9 au votat “vinovat”, 3 “nevinovat”, deci s-a declarat “mistrail” pentru acuzaţia 1, pentru care procesul trebuie rejudecat.

Pedeapsa pentru acuzaţiile 2,3, 4 şi 5 totalizeazǎ 60 de ani închisoare, iar acuzatul are acuma 50 de ani. Acuzatul va sta deci în închisoare până la 110 ani, ceea ce e echivalent cu închisoarea pe viaţă, pedeapsa pentru crimă cu premeditare. Juriul nu s-au putut hotǎrî în unanimitate să acuze de “crimǎ premeditatǎ”. Componenţa juriului a fost variatǎ, cuprinzând persoane de diverse vârste şi naţionalitǎţi.

Ca şi la primul proces, şi aici au fost demonstraţii ale negrilor în faţa tribunalului şi iarǎşi s-a discutat despre rasism. La câteva zile dupǎ terminare, doi membrii ai juriului au venit din proprie iniţiativă în faţa camerelor TV ca sǎ explice situaţia. Au fost întrebaţi separat, dacǎ s-a pus problema rasei în discuţiile lor. Ambii au declarat cǎ toţi au fost concentraţi numai asupra faptelor, nu  s-a discutat nimic despre rasǎ. Ba chiar cea care a votat “nevinovat” la prima acuazaţie era de culoare. Şi totuşi, televiziunea a continuat sǎ comenteze cǎ judecata a fost rasistǎ, deşi acuzatul a avut verdictul vinovat la toate celelalte acuzaţii şi va fi oricum pe viaţǎ în închisoare. Practic, nici n-ar mai fi nevoie de încǎ un proces, dar populaţia neagrǎ cere încǎ un proces şi probabil cǎ îl va obţine.

Nu se poate nega existenţa rasismului în Statele Unite, dar, pe de altǎ parte, oare numai rasismul e reponsabil de unele decizii juridice? Atunci când un juriu nu poate lua o decizie,  nu cumva e o greşealǎ a procuraturii în formularea acuzaţiei de “crimǎ cu premeditare” în cazul unei crime spontane?

Dezbaterile juriilor în procesele de crimǎ sunt fascinante iar filmul “12 oameni furioşi” poate fi revǎzut oricând!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *