Ilf si Petrov in America?
Este prima intrebare ivita in mintea mea cand am vazut anuntul aparitiei la editura Polirom in 2012 a cartii „America fara etaje”. Probabil ca nu am fost singurul cititor roman care si-a pus aceasta intrebare. Ca si majoritatii cititorilor, imi erau si mie cunoscuti, de mult, acesti bizari Ilf si Petrov (Ilia Ilf pseudonimul lui Ilia Arnoldovich Faynzilberg si Evgheni Petrov) cunoscuti exclusiv din cele doua romane citite in anii studentiei, ani in care nu aveam vreo idee despre perioada in care au fost scrise si nici nu eram in vreun fel pregatit sa inteleg mare parte din aluziile la actualitatea Rusiei sovietice dupa luarea puterii de catre comunisti.
De atunci pana mai ieri si-au pastrat o rezonanta oarecum exotica in amintirile mele, rezonanta de coloratura exclusiv umoristica. In aceasta perioada de timp, ultimii 20 de ani, curiozitatea mea crescanda pentru istoria comunismului si istoria Rusiei sovietice in special nu a incetat sa creasca, devenind, nu as zice patologica, dar obsesiva tot as zice, curiozitate pana la detaliu, mult peste limitele „normale”. Cu toate acestea in acesti ani drumurile nu mi s-au mai intersectat cu Ilf si Petrov, nici macar in cartile despre Rusia sovietica, ci au ramas cuminti in amintirea mea ca doi scriitori bizari (prin alaturarea a doi prozatori scriind o singura opera) si, indubitabil, doar umoristici, foarte buni scriitori, dar doar umoristici si fara vreo legatura cu istoria reala.
Odata cu publicarea cartii amintite la Polirom, mi-am cumparat-o mai degraba intrigat. Mi-am zis ca – ia hai sa vad ce e cu aceasta carte, titlul iesind oarecum din imaginea veche si preconceputa pe care o aveam despre ei. Incep sa o citesc, si… simt ca imi scapa… imi scapa esentialul. Nu era umoristica cum ii stiam eu, si, contrar la ceea ce ma asteptam – o calatorie imaginara gen Mircea Horia Simionescu – chiar era vorba de o calatorie in America (la inceput aveam senzatia ca si pozele sunt oarecum puse la intamplare, fiind gasite prin diverse arhive, nu dadusem nici o atentie notei de pe coperta interioara cum ca autorul lor era Ilya Ilf), si deodata, intrebarea, plina de stupoare intrebare, aparu in mintea mea. Cum ii lasase Stalin sa calatoreasca in America?? Şi, mai ales, cum ii lasase atunci, in anii Marii Terori. Pur si simplu nu se incadra in tabloul construit prin lecturile a zeci de carti despre comunism si Rusia sovietica. Mi-am zis: ok, pentru propaganda. Propaganda, propaganda, dar nu suna prea… negativ ce spun ei despre America, ba chiar suna (cel putin primele capitole dupa care m-am oprit, oarecum, confuz) aproape normal, deci total anormal in paradigma anilor 30 sovietici.
M-am oprit, pentru moment, din lectura „Americii fara etaje“ si am incercat sa caut raspunsul pe internet. Nimic, doar generalitati si nimic altceva. Ma uit in catalogul marii biblioteci din orasul in care locuiesc si vad ca au cateva carti nestiute de mine (toate aparute la Editura franceza Parangon si editate de Alain Préchac) cum ar fi:
– doua volume de nuvele, unul de nuvele satirice „Cloop“ si celalalt, oarecum SF, „Kolokolamsk“ in realitate si mai satiric decat primul (intre timp am ascultat deja cateva, nu putine, din aceste nuvele, „puse in scena“, admirabil, de Victor Rebengiuc la Editura Humanitas),
– „Carnetele“ lui Ilf publicate, feroce cenzurat, si in romaneste prin 1976 in culegerea de texte „Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac“ (vad ca acum a fost publicat la Polirom un volum cu acelasi titlu insa fara vreo legatura cu volumul din 1976, ci numai nuvele, fara fragmentele din carnetele lui Ilf si textele despre Ilf ale lui Petrov), consultata si ea inainte sa ajung la biblioteca. Dupa aceea mi-am dat seama ca nu era vina romanilor (prefata este scrisa de Alexandru Stark), ci a rusilor. In Rusia doar in 2010 au fost publicate integral si nici macar in editia 1996 nu erau fara taieturi! In acest volum se gasesc si texte, nuvele scrise doar de Ilf, multe interesante.
– „Prietenul meu Ilf“ de Petrov – amintirile lui Petrov despre Ilf, cateva variante scrise in momente diferite, destul de diferite una de alta. Din pacate nu a avut timp sa mai faca si alte variante. A murit in 1942 intr-un avion pe front. In acest volum gasim si texte scrise doar de Petrov singur, unele interesante.
– „Scrisori din America“ Ilf si Petrov, de fapt mai mult si mult mai interesant Ilf, cu scrisori si jurnalul, destul de consistent, tinut in timpul calatoriei, si cateva scrisori ale lui Petrov (se pare ca familia lui Petrov, sau poate chiar el, de frica, a distrus majoritatea scrisorilor lui), 4 scrisori ale lui… Mr. Adams catre Petrov, un interviu cu soferul celor doi calatori in America… sotia lui Mr. Adams (la o varsta foarte inaintata si cam dezlanat), o scrisoare semnata de amandoi (probabil scrisa doar de Petrov) catre… Stalin, si doua nuvele foarte pe linie, scrise dupa calatorie si semnate de amandoi dar probabil scrise doar de Petrov.
Deci: Cum ii lasase Stalin sa calatoreasca in America??
Raspunsul este unul lung, dar o sa incerc sa il prezint aici pe scurt. Pentru raspunsul lung Alain Prechac a scris o intreaga carte in 3 volume: Ilf et Petrov – Temoins de leur temps – Stalinisme et littérature
In cartile enumerate mai sus (prefata si note) se afla largi extrase (cateva sute de pagini) din aceste 3 volume. Din start pot sa spun ca textele si analizele lui Prechac sunt extrem de interesante. Acest Alain Prechac este redutabil in analiza pe care o face, analiza extrem de corecta si obiectiva din punct de vedere politico istoric, analiza bazata pe o vasta munca de documentare, nu numai asupra autorilor nostrii, ci si asupra intregii literaturi sovietice si a istoriei conexe, o informare pana in cele mai mici detalii, absolut remarcabila. Sper ca nu se va oprii aici si vor urma si alte studii de caz.
Raspunsul scurt, oarecum scurt, adica parerea mea bazata pe cartile mentionate mai sus, si nu numai pe ele:
In primul rand, Stalin, in anii Marii Terori, avea nevoie, pur si simplu, de o vitrina pentru ochii lumii occidentale, o vitrina in care sa puna cateva exemplare de scriitori si sa-i arate: „uite, in Rusia sovietica avem mari scriitori, scriitori critici, si sunt liberi sa spuna ce gandesc, sunt bine mersi, sunt publicati, calatoresc unde vor, deci ia incetati sa mai ziceti ca nu-i libertate la noi, ca ii oprimam, arestam, cenzuram pe scriitorii nostrii!“
Toate astea in timpul cand Babel, Pilniak, Mandelstam si multi altii erau pe ultima suta de metri a vietii lor si, in al doilea rand, in acei ani, Stalin avea nevoie sa construiasca un pod de apropiere si incredere reciproca cu America, in consecinta ii folosea pe cei doi scriitori pe post de pioni, pioni mai mult sau mai putin constienti de rolul lor. Dar hai sa plasam un pic momentul calatoriei lor in America (septembrie 1935-februarie 1936) in tabloul mai vast al epocii.
1928 – apare romanul „12 scaune”,
1929 – incepe o mare presiune asupra scriitorilor „nealiniati”(Pilniak, Zamiatin, Mandelstam, Bulgakov ş.a.) si apare „Vitelul de aur”,
1930 – sinuciderea lui Maiakovski, un adevarat soc pentru multi (foarte probabil si ca urmare a acestei presiuni crescande asupra scriitorilor – vezi exceptionala biografie a lui Maiakovski scrisa de Bengt Jangfeldt),
1934 decembrie – asasinarea lui Kirov – punct de plecare al „Marii Terori”desfasurata in cercuri concentrice, fostii vechi bolsevici, excludrea a aproape 25% din membrii de partid, etc),
1935 – excluderea inceputa, de altfel, chiar mai inainte si apoi procesul (1936) lui Kamenev, Zinoviev, Buharin
– recunoasterea URSS in mod oficial de catre SUA
– acordul cu Franta si, ca urmare, renuntarea de catre Partidului Comunist Francez la retorica impotriva proprietatii private (luna mai) si inceperea utilizarii tehnicii „fronturilor populare” mai intai in Franta si in anul urmator in Italia si Spania,
– Mikoian viziteaza America in iulie cu scopul dezvoltarii relatiilor economice, dar nu este primit, asa cum se astepta, si de Roosevelt,
– in acelasi timp, Stalin juca deja la doua tablouri, incepuse sa se apropie si de Hitler, dar inca nu era sigur de nimic.
De ce i-a ales tocmai pe ei?
– erau cei mai iubiti si cunoscuti de publicul rus, si, in plus, cele doua romane ale lor se vandusera excelent si in Occident, deci erau bine cunoscuti si in afara,
– Petrov era foarte bine „plasat si vazut de organe“ (lucrase si in politia sovietica in primi ani 20) si isi luase, cumva, angajamentul, pe viata, sa il tina in scurt si sub observatie pe Ilf, cel mai sensibil si recalcitrant dintre ei doi (a facut asta in ciuda si in acelasi timp si tocmai pentru ca tinea mult la el il iubea sincer pe Ilf),
– incercase acelasi lucru si cu altii, dar daduse gres, Babel si Pilniak calatorisera si ei in strainatate (Pilniak si in America) dar nu au dat „randamentul asteptat“, ba chiar s-au „defectat“ nepermis de mult,
Maiakovski dupa o calatorie in America, si multe altele in Franta si Germania, s-a sinucis, Ehrenburg era cunoscut publicului occidental ca jurnalist dar nu ca scriitor (propaganda sovietica a facut, oricum, toata viata, si ca veni vorba de propaganda sovietica, cum bine se stie, scriitorii de stanga din Occident au facut mult mai mult decat cei sovietici),
Pasternak, dupa cateva calatori in strainatate, incerca sa se retraga in umbra, mai ales ca in 1934 il trec toate sudorile dupa ce a intervenit pe langa Buharin in ajutorul lui Mandelstam, proaspat arestat, Stalin il suna la telefon luandu-l la intrebari direct „ce crezi Dumneata despre Mandelstam?“ , in plus inca nu era cunoscut in afara, Doctorul Jivago nu se nascuse inca,
Bulgakov nu colabora (in ciuda faptului ca avusesese, sa recunoastem totusi, si noroc cu sinuciderea lui Maiakovski. De ce? Pe 18 Aprilie 1930, la doar o zi de la funeralii, insusi Stalin ii telefoneaza, intrebandu-l cum se simte si ce ar ar putea sa faca pentru el, apoi in mai este angajat la Teatrul de Arta), nu era cunoscut in afara si nici nu s-ar mai fi intors de il lasau sa iasa, spre deosebire de Ilf si Petrov care aveau lasate in urma garantii sigure. Ilf: sotia si copilul nou nascut (Alexandra Ilf, actuala editoare in Rusia a operelor celor doi), Petrov: sotia, parintii, si pe fratele lui Vasili Kataiev, cunoscut, bine plasat si vazut in ierarhia scriitorilor sovietici (ca o supozitie personala, Ilf, de nu ar fi fost copilul nou nascut probabil ca ar fi ramas in Occident, aproape toata familia sa era plecata, un frate la Paris, Sandro Fasini mort la Auschwitz in 1942 sau 1944 (singurul frate ramas in Rusia va muri de… foame la Taskent in timpul razboiului), unchi, matusi si veri multi in America, cu care s-a si intalnit in calatorie),
– erau considerati in Occident printre cei mai nepatati scriitori sovietici cunoscuti, erau foarte critici cu realitatile sovietice in textele lor „umoristice”, si printre putinii ce nu au fost pe lista de 104 scriitori condusi de Gorki, 1932, scriitori ce au ridicat in slavi canalul Marea Alba – Marea Baltica, canalul Stalin, construit de prizonierii Gulagului. Printre cei 104 ii gasim si pe M. Zoscenko, Vsevolod Ivanov, Vasili Kataiev, Alexei Tolstoi.
De ce tocmai acum la sfarsitul lui 1935 si inceputul lui 1936 si de ce in America?
Stalin pregatea Marea Teroare ce isi va avea varful in 1937, se temea de Hitler, inca nu avea vreo intelegere cu el si in consecinta vroia o apropiere de Roosevelt. Cei doi scriitori au asistat la o sedinta a Congresului American si au incercat sa il intalneasca si pe presedinte dar nu au putut decat sa il asculte intr-o conferinta de presa la Casa Alba. Au fost ajutati de cativa congresmeni prosovietici si intr-un final aceasta actiune nu a dat cine stie ce rezultate.
De aici si minunea de a fi fost publicata o astfel de carte in acei ani in Rusia (carte care sigur a lasat pe cititorii sovietici perplecsi, ganditori – public revoltati nu avea cum – in ciuda tonului ironic, in ce priveste libertatea cetatenilor de rand in „patria capitalismului ce suge sangele poporului“), Stalin nu putea sa nu o publice, era un ultim argument in demonstratia de buna credinta si de vitrina „uite, publicam o carte obiectiva fara propaganda despre America… Deci nu exista cenzura la noi s.a.m.d.
In acelasi timp nu este deloc de neglijat influenta pozitiva ce ar fi putut avea, si poate a si avut, o astfel de carte in constiinta publica occidentala, constiinta ce era mai degraba inocenta in fata abilei propagande sovietice.
In ce conditii de „incadrare ideologica“ s-a facut calatoria?
Pe scurt, in conditii extrem de bine strunite, aproape toti pe care ii intalneau ca din intamplare erau, ori lucratori ai „organelor“ sovietice cu ordin, ori dintre cei ce sprijineau Rusia sovietica din placere/convictie (cei americani ) si mai ales a fost o calatorie intreprinsa sub „aripa” lui …Mr Adams, adevarata cireasa de pe tort, tortul „incadrarii ideologice”.
Ei bine, Mr Adams era Solomon Abramovich Trone (1872-1969), un personaj mult mai important decat pare si se stie la prima vedere, si as spune azi cand scriu aceste randuri ca nici chiar Alain Prechac, inainte de 2001, cand a scris voluminoasa carte despre Ilf si Petrov, nu stia ce se stie azi gratie unui documentar din 2005 facut de un nepot al lui Trone „The American Who Electrified Russia „,
documentar, deocamdata, de negasit pe internet, in schimb este destul de bine detaliat cuprinsul lui aici.
Din ce se stie pana acum, pana la o eventuala si foarte improbabila deschidere larga a arhivelor secrete sovietice, este imposibil sa nu fi fost un important agent secret si un agent de influenta extrem de influent.
Pe scurt, se stie (din prezentarea documentarului) ca este nascut in orasul Jelgava din Letonia (deci pana si in acest documentar din 2005 este prezentat ca „american”), are o activitate si o viata iesita din comun. Probabil ca a participat, cel putin indirect, la cele doua revolutii bolsevice (1905-1917), deja cetatean american reprezinta General Electric in electrificarea Rusiei si apoi a Rusie sovietice (alaturi de fiul lui, Dimitri, ce s-a intalnit si el cu Ilf si Petrov in voiajul american), are, se pare (asa ar rezulta din prezentarea documentarului, informatie neconfirmata), un rol de consilier pe langa… Roosevelt, participa pe post de colonel in US Army la conferinta din Postdam 1945, ajuta pe post de consilier special la constructia industriala a Chinei rosii, a Indiei lui Nehru si, intr-un final McCartismul, pe buna dreptate, nu-i mai da viza de intrare in America in 1953. Dupa acest an traieste in Anglia si moare la Napoli aproape centenar. Nu-i putin, deloc putin, pentru o viata de om.
In intarirea banuielii, daca nu chiar a convingerii, ca era un personaj extrem de bine plasat in culisele secrete ale sovieticilor un ultim argument: cine mai putea pleca din Rusia in timpul marilor procese? (si asta dupa ce participase in auditoriu la primul mare proces, procesul Prompartia, partidul industrial, 1930) si apoi se mai si intoarce de cateva ori in anii 30 si pleaca din nou. Toate acestea in ciuda faptului ca era un bolsevic de prima ora din generatia lui Lenin si Trotki, categorie aproape in intregime inlaturata si suprimata de Stalin.
Atat de simpaticul Mr Adams in textul publicat de cei doi scriitori apare cu totul altfel in jurnalul american al lui Ilf si in scrisorile lui catre familie. Pe langa ca apare, cronologic vorbind, intr-un alt moment in drumul lor, mai tarziu decat in carte, este, se pare, o varianta B a planului initial. Sunt urme in scrisori si in jurnal ale unui alt insotitor propus de ambasada URSS, loc in care cei doi petrec multe ore in mai multe episoade, lucru ce il scoate din minti pe Ilf („Cand, deci, toate acestea se vor termina? Eu nu mai traiesc, pana si pentru mine sunt o povara. Ma simt rau in permanenta si nu redevin eu insumi, incepind sa ma simt in largul meu, decat atunci cand sunt singur si nu sunt obligat sa fac nimic. In definitiv viata mea depinde in permanenta de vointa altora„- pasaj dintr-o scrisoare din 9 octombrie trimisa la nici doua zile dupa sosirea lor la New York) , un „jurnalist rus emigrant” Alexandre Brailovski, directorul ziarului „Vocea Rusa”, cel ce l-a insotit in periplul lui american pe Boris Pilniak, varianta care din motive necunoscute nu a functionat. In acest punct apare „salvator si ca din intamplare” Mr. Adams, aparent deja cunoscut de Petrov dar nu si de Ilf.
As putea spune ca Solomon Trone a jucat pe langa Ilf si Petrov rolul pe care l-a jucat, peste cativa ani, Itzak Fefer pe langa presedintele Comitetului Antifascist Evreiesc (pus pe picioare de Stalin pentru o apropiere interesata de America si de finantele ei in timpul celui de al doilea razboi mondial) Solomon Mihoels, marele actor, asasinat si el in 1948, in vizita acestuia in America anului 1943, cu o singura, mare, diferenta, diferenta ca Itzak Fefer, spre deosebire de Trone, nu a scapat de Stalin, fiind executat in 1952 in, ceea ce se cheama azi, „Noaptea Poetilor Asasinati„(12 August 1952).
Sunt mult de spus despre diferentele dintre realitatea prezenta in jurnalul si scrisorile lui Ilf trimise din America si varianta „Americii fara etaje” publicata prima oara sub forma de serial in ziarul armatei, Znamia, incepand cu noiembrie 1936 – si apoi apar si alte diferente in volum – aprilie 1937 – volum aparut exact in zilele mortii lui Ilf (exista marturii lasate de cei ce au vizitat apartamentul lui Ilf dupa moarte, marturii in care apar teancuri de volume proaspat sosite de la imprimerie zacand pe culoarul apartamentului).
Ce fel de „uitari”, modificari, reevaluari, falsificari apar in cartea oficiala a calatoriei?
– taieri si modificari masive de evenimente, intalniri, si opinii (cea mai drastica schimbare de culoare, Henry Ford, in jurnal si scrisori apare ca un personaj atasant si admirat, pe cand in volum e mai degraba colorat in negru – „capitalist veros si fara scrupule”),
– nu apare nicaieri in variantele publicate admiratia lui Ilf din scrisori vis a vis de viata muncitorilor americani si in special vis a vis de existenta ajutorului de somaj pentru muncitorii americani, cu care, remarca el, se traia destul de bine, chiar mai bine decat un muncitor sovietic salariat, evident ca nu se putea publica asa ceva in Rusia acelor timpuri, ci era obligatorie doar „infierarea capitalismului care creaza somaj, nu ca la noi in Rusia”,
– multe, foarte multe chiar, personaje sunt trecute sub tacere de la bun inceput in textul publicat, ca Dos Passos, de ce? nu am nici o idee, David Bourliouk, cunoscutul futurist, cel mai bun prieten al lui Maiakovski, considerat de multi ca fiind la originea futurismului rus si elementul esential in formarea aceluiasi Maiakovski, si in acelasi timp singurul din acest grup care s-a salvat in Occident) , diversi „rusi intalniti ca din intamplare” ca de exemplu un comerciant rus intalnit pe vaporul spre America, comerciant care i-a si dus cu masina lui proprie „din prietenie” de la New York la Washington la ambasada,
– si mai ales personaje intre timp disparute din peisajul politic rus, daca nu chiar disparute cu totul, de exemplu, dau un singur exemplu, consulul general in New York, Jean Lvovich Arens, deja rechemat din post la momentul publicarii in volum, un personaj exemplar pentru fauna „revolutionara” a primei parti a secolului 20, inainte se numea Isaac Alter (fratele lui Victor Alter si el un personaj extrem de interesant cu o traiectorie diferita, traiectorie sfarsita, insa, la fel ca cea a lui Isaac) inainte de America fusese ambasador la Paris, personaj executat probabil in 1937, pe internet exista doar o singura referinta la el, un studiu, si el incomplet pe internet, in numarul 17/1988 (pagina 128) al revistei de istorie a comunismului coordonata de Stephane Courtois si Annie Kriegel si aparuta la editura elvetiena L’Age d’Homme.
Cat despre Ilf si Petrov dupa intoarcerea in Rusia…
– pentru Petrov, mai rezistent si mai convins comunist – a si scris doua nuvele semnate si de Ilf, foarte pe linie, plus scrisoarea catre Stalin in care facea propuneri pentru imbunatatirea industriei cinematografice sovietice – a fost cum a fost, locuia foarte comod, chiar luxos pentru acele vremuri, in aceeasi cladire a scriitorilor in care statea si Ilf, adusese un automobil Ford din America, cine mai avea pe vremea aceea in Rusia sovietica asa ceva? Raspunsul: mai nimeni, cu exceptia, cunoscuta, a lui Maiakovski care, la cererea „iubitei eterne”, Lili Brick, a adus un Renault in 1929, si o alta exceptie, mai putin cunoscuta, prin intermediul aceluiasi Maiakovski, tot cu banii lui si la cererea aceleiasi Lili Brick un alt Ford pentru cineastul Lev Kulesov, intre timp amantul aceleiasi Lili (deh, morala proletara), totusi, o existenta, in mare, nu prea vesela,
– in schimb, pentru Ilf, intoarcerea a fost extrem de depresiva. De felul lui a fost intotdeuna o natura fragila, sensibila, natura de artist (era si un fotograf talentat), situatie agravata si de fapul ca a incercat toata viata sa isi ascunda originea evreiasca, origine, cu amintirile si nostalgiile ei cu tot, reinviata in aceasta calatorie in America. La plecare, trecand prin Polonia, va vizitea un cartier si un cimitir evreiesc, ba chiar si o Yeshiva, apoi isi va vizita familia din Connecticut, unde amintirile culinare ale copilariei evreiesti (pepene murat) se desteapta dureros (toate aceste urme se intalnesc ici si colo in scrisorile si jurnalul lui american). Daca ne gandim ca in acelasi an 1935 traversa Atlanticul spre America, doar cateva luni mai devreme, un tanar scriitor, talentat ca si Ilf, cu aproape acelasi bagaj cultural si religios, scriitor care va inflori in libertatea Americii ajungand la un moment dat sa fie recompensat cu Nobelul pentru Literatura, tanar pe nume Isaac Bachevis Singer, nu putem sa nu punem, intristati, in perspectiva destinul si potentialul, oarecum, irosit al lui Ilf.
La intoarcere din calatorie, ingrozit de ce se intampla in Rusia (inclusiv cresterea antisemitismului), realizand ca nu avea nici o scapare din cusca si nici un viitor ca scriitor (se pare ca nu a contribuit prea mult, oricum nu in proportie egala, nici la scrierea „Americii fara etaje”), va sta aproape numai prin case de sanatate cu circuit inchis si asta pana la moartea din aprilie 1937, se spune aprilie 13, si din cauza tuberculozei, dar nu se stie sigur nici pana in ziua de astazi daca asa a fost sau nu, de fapt exista puternice suspiciuni si indicii ca a fost o sinucidere.
De ce exista aceste suspiciuni si despre ce indicii e vorba?
– in carnetele sale (in care des face referinte cat se poate de intime despre el) Ilf nu scrie niciodata ca ar suferi de tuberculoza, totusi lucru capital in viata si…moartea unui om,
– in scrisorile catre sotie trimise din America nu este nici un singur cuvant despre cum ca ar fi bolnav de tuberculoza, in conditiile cand spunea si cand il durea capul sau avea vreo indigestie,
– din contra, abunda insemnari si aluzii ce conduc indubitabil catre un diagnostic de depresie, nefericire si disperare profunda,
– Petrov este primul si singurul (nimeni altcineva din anturajul lui Ilf nu a declarat ca l-ar fi vazut bolnav de plamani) care spune ca a murit de tuberculoza, in plus a dat doua variante diferite de cand a contractat boala, una din variante spunand ca a contractat boala inca din America, amintind, de exemplu, ca a avut o criza, scuipa sange, la New Orleans… in mod normal acest grav simptom al bolii apare mult timp dupa ce boala s-a instalat,
– casele de odihna in care a stat mai tot timpul dupa revenirea in Rusia nu erau sanatorii TBC,
– „Mr Adams“, intr-o scrisoare catre Petrov, scrisoare din 1936 (scrisoare in care, printre altele, vorbeste pasionat de razboiul civil din Spania, exprimandu-si speranta ca in curand va izbucni unul si in SUA si, de ce nu, el, ca tot i s-a dat numele Adams in cartea in curs de scriere, va putea fi primul ambasador al Americii Sovietice in Rusia Sovietica, asa cum un alt Adams a fost primul ambasador al Statelor Unite in Rusia tarista… intr-un cuvant, penibil), se arata consternat ca acesta are tuberculoza, in conditiile in care a fost zi de zi alaturi de el luni de zile in America si nu a vazut nimic,
– in mod normal, desi nu era curent la aceasta data, tratamentul cu antibiotice deja exista, si la insemnatatea pentru pe care o aveau pentru regim Ilf si Petrov, ar fi putut fi tratat, plus ca de tuberculoza nu mori atat de repede de la momentul declansarii bolii, si asta chiar si in acea epoca (de exemplu Cehov, cu mai mult de 30 de ani in urma, a „dus pe picioare boala” multi ani),
– cu o saptamana inainte de 13 aprilie a participat, si arata cat se poate de sanatos, la o intalnire a Uniunii Scriitorilor unde se conturau deja atacurile viitoare asupra breslei, probabil picatura care a umplut paharul,
– nimeni nu l-a vazut la fata in ultima saptamana, inafara de Petrov si sotia lui Ilf (ea nu a spus niciodata nimic altceva decat varianta oficiala),
– un ziar al emigratiei ruse din Berlin, Der Angrieff a publicat, in premiera absoluta, pe 15 aprilie, stirea mortii lui declarand-o sinucidere, „Selbstmorde im Moskou” (sunt suspiciuni ca s-ar fi sinucis cateva zile inainte de data oficiala si a trait, muribund, pana pe 13), stire despre care Petrov publica un protest indignat in Pravda pe 17 Aprilie, „Raspuns calomniatorilor fascisti”,
– in plus, 14 aprile era comemorarea a 7 ani de la sinuciderea lui Maiakovski, nu e exclus ca aceasta sa fi jucat vreun rol, si de aici si imensul interes al autoritatilor (interes care, iata, astazi dupa 78 de ani, prin pastrearea la secret a dosarelor mortii lui Ilf, nu a diminuat in intensitate) sa nu faca publica moartea prin sinucidere a inca unei personalitati culturale foarte iubita si cunoscuta de publicul rus si international, asta ar fi ciobit serios imaginea de vitrina a Rusiei sovietice.
In concluzie, Ilf si Petrov in America anului 1935, este doar un fragment de puzzle, un episod cu valoare exemplara, o secventa dintr-un sir interminabil de secvente ale Istoriei in general si in particular ale istoriei comunismului.
Pe deoparte doi scriitori foarte talentati ce au avut nenorocul de a trai intr-o epoca nefasta, scriitori ce au reusit in ciuda tuturor piedicilor sa isi faca cunoscuta vocea, insa cu ce eforturi, consum de energie, nervi, sanatate, ba chiar cu pretul vietii, si asta desi au reusit sa evite Gulagul gratie norocului si unei inlantuiri de circumstante favorabile si pe de alta parte un sistem politic represiv, comunismul, ce a construit timp de multe zeci de ani un imens puzzle intins pe intreaga planeta, paienjenis de intrigi, manevre, inscenari, actiuni subversive si agresive, puzzle construit cu o harnicie si cu un consum de energie, resurse materiale si umane imense, demne de cauze mai bune.
