Pentru aceia ce sunt tentaţi să creadă că statutul femeii este pe deplin consolidat, situaţia este în realitate mult mai nuanţată. Procesul emancipării femeii este în plină desfăşurare/transformare şi prezintă un interes crescând, deoarece ia forme diferite de la o societate la alta. Paradoxal, Japonia, deşi se prezintă ca profund dezvoltată din numeroase puncte de vedere, nu face parte din acele structuri sociale care au desăvârşit emanciparea femeilor în sensul occidental.
Raportul Global al Decalajului dintre Femei şi Bărbaţi( Global Gender Gap Report) al anului 2013 plasează Japonia pe locul 105 dintre cele 136 prezente pe listă, faţă de 101 în anul precedent. Clasificarea se bazează pe analiza numerică a statutului femeii în finanţe, educaţie, sănătate şi politică, la aceasta din urmă Japonia obţinând cele mai slabe rezultate dintre cele patru domenii analizate.
Totuşi, ar fi simplist să ne rezumăm doar la o analiză descriptivă, exclusiv din perspectiva occidentală. De aceea este necesară îmbinarea celor două modele de percepţie şi analiză, al celui occidental cu cel japonez.
Prof. Iwao Sumiko de la Universitatea Keio din Tokyo oferă o perspectivă originală asupra acestei probleme, respectiv aceea că femeile japoneze se disting de cele occidentale prin concepţia asupra noţiunii de egalitate. În mod neaşteptat, femeile japoneze sunt de departe mai pragmatice, întrucât în Japonia, problemele de egalitate şi cinste se plasează într-un interval de timp mai lung şi într-un context multidimensional. Fie că este vorba despre familie sau despre locul de muncă, dacă avantajele părţii feminine echilibrează dezavantajele suferite de partea masculină în decursul a mai mult timp, atunci femeile japoneze acceptă această asociere ca fiind una corectă şi egală pe termen lung.
Din acest punct de vedere, relaţia dintre cele două sexe este caracterizată prin sintagma dansei joi, josei yui( bărbaţii superiori, femeile dominante). Semnificaţia acestei construcţii este adânc înrădăcinată în istoria niponă, relevantă pentru a înţelege mai bine statutul femeii dintr-un punct de vedere altul decât cel occidental. Mai exact, Japonia a fost în mod surprinzător o societate matriarhală până la începutul Epocii Muromachi(1336). Însă numai în timpul perioadei Meiji(1868-1912) femeile au început să piardă din puterea şi egalitatea de care s-au bucurat anterior, ca un rezultat al abolirii rigidelor distincţii între clasele sociale. Dar întorcându-ne la perspectiva asupra egalităţii astăzi, bărbaţii japonezi au devenit tot mai captivi în instituţiile întemeiate chiar de ei şi în care depun în mod constant un efort considerabil. În acelaşi timp, femeile au devenit mai libere în energia, prospeţimea şi în spiritul inovator şi par pregătite pentru a fi integrate în piaţa muncii. Nu numai că pot lucra în afara locuinţei, dar au libertatea de a decide cum, unde şi în ce condiţii vor lucra. Într-un fel, aceasta a permis femeilor să îşi exploreze individualitatea în moduri neaccesibile bărbaţilor, întrucât aceştia din urmă probabil că nu ar avea curajul de a se desprinde de poziţiile sigure din cadrul companiilor şi de aşteptările uneori exigente ale familiei.
Factorii care au favorizat acest tip de emancipare sunt numeroşi. Probabil cel mai prezent impact asupra primei generaţii postbelice a fost generat de constituţie, care a asigurat un nou cadru legal pentru schimbare. De asemenea, industria şi forţa de muncă au jucat un rol semnificativ în restructurarea societăţii postbelice, prin creşterea în importanţă a industriei de servicii. Aceasta a creat noi locuri de muncă ce puteau fi ocupate de femei. Cu toate acestea, una dintre principalele probleme referitoare la statutul femeii în Japonia contemporană se referă la ocuparea acestor locuri de muncă.
Conform „Off-Ramps and On-Ramps Japan: Keeping Talented Women on the Road to Success”, un nou studiu al Centrului Work-Life Policy, 74% dintre femeile cu studii universitare ( licenţă) renunţă voluntar la locul de muncă- de cel puţin două ori mai mult decât femeile din S.U.A. (31%) şi Germania(35%). Unde se află problema şi care sunt motivele din spatele acestor procente? Răspunsul implică, pe de-o parte, obiceiuri, iar pe de altă parte, atitudinile bărbaţilor şi femeilor japoneze.
Tradiţia niponă defineşte în mod primar femeile ca soţii şi mame bune, deoarece se presupune că cele mai multe femei vor renunţa la locul de muncă odată ce se căsătoresc. Pe cale de consecinţă, în multe cazuri, femei absolvente ale unei facultăţi sunt aproape automat puse în poziţia de OL ( office lady-“doamnă de la birou”), ale cărei atribuţii nu depăşesc servirea de ceai colegilor de sex masculin. În ciuda unor schimbări modeste care au avut loc recent, decalajul rămâne puternic vizibil la nivelul veniturilor: în medie, femeile câştigă doar 72% din compensaţia plătită bărbaţilor pe posturi echivalente. Mai mult decât atât, sondaje recente arată că pentru o femeie sunt necesari aproximativ 20 de ani pentru a fi promovate ca manageri în sectorul de afaceri, în comparaţie cu bărbaţii, pentru care această promovare este întrevăzută după primii patru sau cinci ani de muncă.
Paradoxal, această tendinţă a fost inconştient încurajată chiar de femeile de carieră japoneze, care rareori au dat glas nemulţumirilor, interpretând asemenea gesturi ca fiind pur şi simplu de modă veche.
În ceea ce priveşte sfera politică, aceasta rămâne unul dintre pilonii dominaţiei masculine în Japonia, deoarece politica este percepută de femei ca o lume în deplină discordanţă cu vieţile şi valorile lor, fiind caracterizată de corupţie şi de o competiţie acerbă pentru putere. Chiar şi în rarele cazuri în care femeile intră în politică, sunt considerate incapabile de performanţe în afara acelor arii legate de probleme ale căminului- educaţie, sănătate şi mediu- şi inapte pentru poziţii ce implică probleme economice, de securitate şi diplomaţie. Din acest motiv, comportamentul femeilor nu a suferit transformări considerabile din punct de vedere politic.
Lunând în considerare toate aceste aspecte, se poate spune că în ceea ce priveşte condiţia femeii, până acum, Japonia suferit o serie de transformări de sus( top-down), deoarece “revoluţia tăcută” pare să rămână forma de manifestare preferată de majoritatea femeilor japoneze. Schimbări au loc, într-adevăr, dar asemenea procese necesită timp şi este de preferat ca ele să aibă loc de jos în sus( bottom-up). Poate că femeile japoneze nu au reacţii răsunătoare, însă acest lucru nu înseamnă că nu pretind schimbarea. O fac, însă, în modul lor specific, cu răbdare şi înţelepciune, având în minte ideea egalităţii pe termen lung. Este o abordare diferită de înţelegerea europeană şi a celor din Statele Unite, însă putem fi de acord- indiferent de maniera în care alegem să analizăm aceasă chestiune- că toate lucrurile se petrec la timpul potrivit şi că, asemenea acestor femei, trebuie să rămânem răbdători şi moderaţi în orice apreciere.
