La Kiev,libertatea nu este un cuvânt cool şi nici un semn elegant pe un zid de expoziţie. Ea este şirul de victime pe care un regim tiranic le oferă ca ofrandă propriei sale ambiţii sanguinare. Atrocităţile se petrec în vecinătatea noastră, acolo unde statul ucrainean duce războiul cu proprii săi cetăţeni.
Crimele de la Kiev aparţin unui parcurs central- european jalonat de tragedii şi de iluzii spulberate. Piaţa din Kiev duce mai departe memoria celor care, sfidând raţiunea laşă a compromisului, au înfruntat teroarea şi opresiunea. De la Berlin până la Budapesta, Praga şi Varşovia, un drum al suferinţei traversează ţinuturile peste care s-a întins umbra teribilă a dominaţiei sovietice. Rusia de astăzi nu face decât să altoiască, pe trunchiul kgb-ist, amintirea cnutului ţarist. Revolta de la Kiev reafirmă demnitatea naţiunilor captive. Ea este semnul că libertatea nu poate fi smulsă din inimi, oricât de puternice ar fi instrumentele cu care stăpânitorii ilegitimi se înarmează.
Solidaritatea cu Kievul este solidaritatea cu ceea ce Occidentul are mai vibrant şi profund- ataşamentul faţă de demnitatea umană şi dreptul cetăţenilor de a rezista în faţa opresiunii. Gestul suicidar de a opri avansul statului omnipotent şi cleptocrat este cel din care se naşte onoarea unei comunităţi. Suntem europeni în măsura în care nu uităm că datoria noastră este de a fi alături de steagurile libertăţii, spre a stăvili răul ce pare ireversibil. Democraţia nu mai este o abstracţiune, ci numele pe care îl dăm acestui gând care ne luminează, în ceasurile de încercare şi de singurătate. Inima Europei bate la Kiev. Iar bătaia ei se poate auzi până la Bucureşti.
Ioan Stanomir
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Știinţe
Politice a Universităţii din București. Printre volumele publicate se numără Conștiinţa
conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută. Patru istorii
personale urmate de un dialog cu H.R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo
Mitchievici și Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături
de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008),
Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete și
memorie. Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010),
Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii.
Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul și pasiunea moderaţiei
(Humanitas, 2013), Camera obscură. Vis, imaginaţie și bandă desenată (2014), Sfinxul rus.
Idei, identităţi și obsesii (2015), Comunism Inc. (alături de Angelo Mitchievici; Humanitas,
2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie și totalitarism (Humanitas,
2017), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând
revoluţia. Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019), R.S.R. Lecţia de învăţământ politic
(Humanitas, 2021), Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (Humanitas, 2022),
Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (Humanitas, 2024). În 2018, a publicat la Editura
Humanitas eseul „Umbra Rusiei“, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei
vecinătăţi primejdioase, iar în 2025, la aceeași editură, eseul „2024. Fotografia României
politice“, apărut în volumul colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7
răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda.
