Devine tot mai limpede că România traversează o realitate în care scara valorilor e răsturnată cu totul: o realitate contaminată de cultul relativismului, de ignoranță spirituală, de ipocrizie, de mediocritate și aroganță. Într-o țară guvernată de „urgența” unor partide de baschet ori a unor sindrofii partinice, hrănită artificial cu scandaluri mondene și linșaje mediatice, e lesne de înțeles de ce guvernul și politicienii din România nu găsesc răgazul de a lua atitudine în apărarea ucrainenilor care-și revendică în aceste zile, pe baricade, libertatea. Natura într-adevăr dramatică a situației față de care nu se mișcă niciun deget pe cale oficială face ca afirmația „avem conducători de mâna a doua” a lui Andrei Pleșu să răsune și mai dureros.
Cu atât mai impresionant în singularitatea sa este deci mesajul Cardinalului Greco-Catolic Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, binecunoscut mărturisitor al credinței în viața Bisericii clandestine – personalitate pentru care ideile și faptele nu s-au contrazis niciodată. Apelul Preafericitului Lucian ne determină să fim mai vigilenți, mai puțin vulnerabili la manipulare, amintindu-ne de adevărul simplu de atâtea ori profesat de către Vladimir Tismăneanu în descrierea dârzeniei antitotalitare: „Cei care au rezistat au salvat umanitatea”.
Iată că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, marea învingătoare morală împotriva sistemului comunist în România, ne semnalează astăzi gravitatea războiului purtat de sovieto-nostalgici împotriva autenticului spirit ucrainean. Într-o Românie în care mulți nu mai găsesc niciun prilej pentru a se revolta și pentru a lua atitudine, Preafericitul Lucian ne cere să transpunem în fapt o datorie de suflet: să ne unim în rugăciune pentru împlinirea unui ideal curat, să aplicăm igiena intelectuală, spirituală și morală, fără de care sufletul nu poate fi întreg.
Uniți în rugăciune, Îi implorăm Atotputernicului Dumnezeu tăria credinței și libertatea spiritului pentru credincioșii greco-catolici ucraineni, dornici să se elibereze de prezentul traumatic, de clipele de teroare și de violență extremă la care sunt supuși. Merită să fim alături de Biserica vie a credincioșilor greco-catolici ucraineni. Preoții ucraineni, ca și ai noștri – atunci, ca și acum –, preferă să sufere o viață întreagă, să piardă privilegii, să piară, dar nu să cedeze.
Important mi se pare faptul că acolo, pe baricadele acestor zile, granițele confesionale sunt depășite: preoții și credincioșii greco-catolici, ortodocși și protestanți din Ucraina oferă lumii întregi fața necontorsionată a ecumenismului, dându-ne o lecție de speranță, de onoare și decență, de civilitate, de salvare a spiritului.
Revin la realitatea românească și reamintesc: libertatea noastră, a românilor greco-catolici, a fost plătită scump – cu preț de sânge. Dar oare ceea ce trăim noi astăzi se poate numi libertate? Întreb din nou, chiar dacă în van: unde sunt astăzi drepturile acestei Biserici martire?
