Înainte de a fi sărbatoarea naţională a României, celebrată cu fast găunos şi cu parade militare ce exaltă gloria marţială a poporului, 1 decembrie 1918 este ziua care ar fi putut însemna naşterea unei alte patrii. Ceea ce mulţi nu au înţeles este că România ivită din frământarea războiului nu era doar o simplă extindere teritorială a Vechiului Regat, ci o nouă naţiune,definită de tradiţii diferite şi având în codul ei cultural o diversitate etnică fără precedent. În claritatea ei ideologică, rezoluţia Adunării de la Alba Iulia, evocată în paginile lapunkt de către Cristian Vasile, era expresia acestei dorinţe de a investi cu sens un moment auroral. De la emanciparea politică la cea socială, proiectul de la Alba Iulia se situa sub semnul umanismului vizionar şi al demnităţii umane.
Din tot acest edificiu gândit în lunile ce au urmat Marii Uniri nu a rămas,în deceniile de pânâ la 1940, aproape nimic.Centralizarea administrativă, politica de omogenizare etnică,ascensiunea dreptei radicale, subminarea democraţiei constituţionale, autoritarismul unui stat brutal sunt bilanţul dramatic al intervalului pe care destinul ni l-a oferit. Promisiunile neîmplinite sunt şi ele sunt parte din legatul de memorie şi de sensibilitate al României Mari.
Locul festivismului demagogic de care elita autohtonă preferă să se înconjoare poate fi luat, în această zi de 1 decembrie, de reflecţia lucidă asupra datoriei pe care o avem de a duce mai departe ceea ce acea zi ne lasă ca moştenire. În ceea ce a avut mai luminos şi puternic, 1 decembrie trasează reperele unui patriotism constituţional, fondat pe valorile libertăţii şi pluralismului. Curajul celor care au luptat la 1918 este curajul care îi animă în clipele teribile ale confruntării cu totalitarismul.
Imaginea lui Iuliu Maniu se desenează ca o stâncă de granit pe acest fundal al încercărilor istorice-până la capăt, până la moartea solitară din închisoarea de la Sighet, Iuliu Maniu a rămas fidel crezului pe care l-a articulat, în decembrie 1918. O patrie în sclavie nu poate fi patria noastră, iar cătuşele pe care tirania ni le înfăţişează ca destin trebuie refuzate,fară ezitare.
1 Decembrie este o zi care ne evocă, tuturor, ceea am fi putut fi atunci, dar nu am fost. Dar ea ne aminteşte şi de ceea ce putem fi încă, dacă viitorul pe care îl zidim este întemeiat pe solul ferm al libertăţilor şi al virtuţilor civice. Omagierea umbrelor ilustre de la 1918 poate fi debutul regenerării noastre democratice. Din speranţele lor ne putem hrăni propriile speranţe.
Impresionat!