Lumea statorniciei
-fragment-
Crescuţi de mici în tihnă și-n caldă ocrotire,
Suntem deodat’ cu toţii în lume aruncaţi,
Ne scaldă-n ea stihia cu valuri în neștire,
Suntem de-atâtea-n viaţă robiţi și fermecaţi,
Dar altele ni-s contra și-ntr-un cuprins de-o clipă
Fiinţa ne-o încearcă un șovăit ușor
Și toate câte-n suflet și-n cuget se-nfiripă
Pe loc le-nghite-al lumii tumult multicolor.
GOETHE
Când încerc să găsesc o caracterizare succintă pentru anii dinaintea Primului Război Mondial, ani în care am devenit matur, mi se pare că formula cea mai pregnantă ce li se poate aplica este aceea de vârstă de aur a statorniciei. În aproape milenara noastră monarhie austriacă, totul părea să se sprijine pe temelii de granit, statul însuși fiind chezășia supremă a acestei trăinicii. Drepturile pe care acesta le acorda cetăţenilor săi fuseseră aprobate de parlament, reprezentanţa liber aleasă a poporului, iar obligaţiile, precis delimitate. Valuta noastră, coroana austriacă, circula sub formă de monezi de aur curat, ceea ce îi garanta credibilitatea. Fiecare știa ce are și ce i se cuvine, ce este permis și ce nu. Toate își aveau o normă, o măsură și o pondere precisă. Cine poseda o avere putea să calculeze cu exactitate câtă dobândă îi va aduce aceasta la sfârșitul fiecărui an, funcţionarul, ofiţerul, fiecare la rândul lui era sigur că în anul cutare va fi avansat și că în anul cutare va ieși la pensie. Fiecare familie își avea bugetul ei, fiecare știa cât are de cheltuit pentru locuinţă și hrană, pentru voiajurile din timpul verii și pentru reuniunile de societate. Afară de aceasta, se îngrijeau să pună cu precauţie deoparte o mică sumă pentru cazuri neprevăzute, pentru boală și pentru medic. Pentru cine o avea, o casă reprezenta un adăpost sigur pentru copii și nepoţi, gospodăria și firma se moșteneau din tată în fiu. Încă în leagăn, sugarului i se punea în pușculiţă sau la casa de economii un prim obol pentru când va fi mare, o mică „rezervă“ pentru viitor. În acest vast imperiu, toate își aveau locul lor bine stabilit, nimic nu se clintea, iar sus de tot se afla, încărcat de ani, împăratul. Și de i se întâmpla ca într-o bună zi să închidă ochii, atunci – era știut (sau cel puţin așa se spunea) – venea altul și nimic nu se schimba în bine-cumpănita rânduială a lucrurilor. Nimeni nu mai credea în posibilitatea războaielor, revoluţiilor și răsturnărilor. Orice radicalism, orice fel de violenţă păreau ca și excluse într-o epocă a raţiunii.
Această siguranţă a zilei de mâine era ţinta spre care se-n-drepta râvna cea mai fierbinte a milioane de oameni, idealul de viaţă al tuturor. Numai cu condiţia acestei siguranţe merita viaţa să fie trăită, și cercuri tot mai largi își reclamau partea lor din acest bun de preţ. Iniţial numai cei avuţi beneficiau de acest avantaj, treptat însă au început să preseze masele largi; secolul siguranţei zilei de mâine a fost epoca de aur a serviciilor de asigurări. Îţi asigurai casa contra incendiilor și spargerilor, recolta contra grindinei și intemperiilor, viaţa contra accidentelor și bolilor, îţi făceai rost de o rentă viageră s-o ai la bătrâneţe, iar fetelor li se punea în leagăn o poliţă de asigurare în contul zestrei de mai târziu. În cele din urmă s-au organizat până și muncitorii, au obţinut salarii mai bune și dreptul la ajutor de boală. Servitorimea căuta să-și asigure cheltuielile de înmormântare prin economii și depuneri anticipate la casa specială pentru cazuri de deces. Numai cei care se simţeau la adăpost de surprizele viitorului puteau să se bucure, cu sufletul senin, de prezent.
Traducere din germană de Ion Nastasia
Colecţia Memorii.Jurnale, editura Humanitas
