De-ale tinerilor din ziua de azi

Harrypotterologie, cărţi cu vampiri şi chik-lit ar fi răspunsul cel mai tentant şi la îndemână la întrebarea ce mai citesc adolescenţii de azi; pe vechiul calapod al concetăţenilor cu gratuitate la transportul în comun, care nu scapă ocazia de a se întreba nostalgic unde ne-or fi tinerii de altă dată.

Doar că realitatea nu e întotdeauna în aparenţele imediate. Contra-argumentul este dezbaterea ce a avut loc marţi, 19 noiembrie, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, unde, sub titlul larg şi permisiv „De ce?”, elevii liceului, dar şi studenţi şi profesori, au discutat despre importanţa medierii în procesul cunoaşterii şi al învăţării, despre eficienţa unor instrumente (cărţi, manuale, mijloace alternative) în asimilarea cunoştinţelor şi despre libertatea pe care un tânăr o are în alegerea zonelor şi metodelor prin care se apropie de subiectele care-l interesează.

Provocarea adresată elevilor de la Gheorghe Lazăr a venit din partea editurii Univers, unde s-a reeditat Lumea Sofiei, romanul lui Jostein Gaarder, care face, combinând discursul teoretic cu ficţiunea, o istorie a filosofiei, pe înţelesul publicului larg. Cartea este prima dintr-o nouă serie de autor dedicată scriitorului norvegian, iar dezbaterea a precedat lansarea de la Gaudeamus a colecţiei.

Prima direcţie pe care Dana Niculae, profesoară de filosofie şi moderatoarea discuţiei, a propus-o a fost legată de utilitatea unei astfel de cărţi în apropierea de un subiect de cunoaştere. Cum era de aşteptat, părerile elevilor au fost împărţite, unii considerând redundante încercările scriitorului de a explica unele aspecte ale naturii şi gândirii umane, alţii găsindu-o folositoare pentru un prim contact cu ideile filosofice, fiind mult mai atractivă decât unele manuale de filosofie, în care nu există decât o colecţie de fragmente, fără elementele care să suscite atenţia. Pentru că nu dimensiunea estetică a romanului era centrală, s-a putut cu uşurinţă trece către rolul pe care profesorul îl are la clasă sau cel pe care ar trebui să-l aibă pentru o colaborare optimă. Cât de apropiat ar trebui să fie un profesor de elevii săi, cât de mult ar trebui să-i cunoască pentru a-şi duce la îndeplinire rolul sunt întrebări la care nu s-a ajuns la un răspuns univoc. Însă opiniile majoritare vedeau în profesor persoana care să poată răspunde pertinent întrebărilor elevului (din domeniul său de studiu) şi să-l îndrume (de la bibliografii la sfaturi şi exemple personale) în direcţiile pe care acesta le alege. Cu alte cuvinte, un profesor adaptat vremurilor ar trebui să fie un partener de dialog şi nu o figură autoritară care să impună un set de idei închistate, livrând un discurs învăţat pe dinafară din cărţi sau de la alţi profesori funcţionând pe aceleaşi principii, cum spunea una dintre elevele participante.

Mergând pe firul acesta, discuţia a atins şi problema mijloacelor prin care se predă în şcolile româneşti. Mulţi dintre cei care au intervenit la dezbatere au fost de acord cu faptul că programele şcolare ar putea fi făcute mult mai atractive dacă metodele utilizate de profesor ar varia şi s-ar mula pe interesele elevilor. Aşa cum s-a menţionat, nu sunt multe şcolile în care educaţia să fie scoasă din tiparul clasic:  predare-ascultare-evaluare, liceul Lazăr fiind printre locurile norocoase unde elevul nu intră în maşina de tocat a profesorului devenit ciocan, ca într-un videoclip Pink Floyd, ci unde devine centrul activităţii didactice. Iar discuţiile libere, de tipul celei din 19 noiembrie, sunt exerciţii productive, remarca o elevă a Colegiului.

Pentru că dezbaterea a avut în titlu o întrebare, elevii participanţi au intrat în jocul interogaţiilor. Argumentele şi contra-argumentele au venit din mai multe părţi, discuţia demonstrând că spiritul critic şi curajul susţinerii propriei păreri nu sunt poveşti de mult uitate, ci trăsături efective ale tinerilor, implicaţi şi interesaţi de starea sistemului de educaţie de care beneficiază.

Discuţia a durat mai bine de o oră, concluziile au fost greu de tras, multe subiecte rămânând, cum se şi dorea, deschise, dar ideea finală, sub care aş aşeza întreg evenimentul, a venit din partea unei eleve pentru care modelele de urmat nu sunt neapărat „profesori model”, ci „oameni model”, considerând că pentru o educaţie reuşită nu e nevoie doar de profesionalism într-o meserie, ci de excelenţă ca întreg, ca om.