„A swan is a swan on any lake”. Nu mai ştiu cine a spus asta sau unde am citit-o sau când.
E foarte greu să fim lebede, aparent. Le admirăm supleţea, eleganţa, liniştea, suveranitatea într-un fel. Apoi, ne întoarcem spre noi: greoi, vulgari uneori, gălăgioşi, nervoşi, din popor.
O lebădă e lebădă pe orice lac. Un om nu-i un om tot timpul. Nu-i acelaşi om. Cu cât mai centraţi în noi înşine, cu atât mai neatinşi de lacurile pe care plutim. Unele limpezi, altele stătute, altele mâloase, altele pline de curenţi şi bulboane. Noi stăm însă mai mereu la malurile fiinţei noastre şi ne lăsăm traşi în toate direcţiile.
Ştiu că e uşor indecent şi ciudat, însă v-aţi uitat vreodată sub fusta vreunei lebede? Ei bine, acolo, sub apă, se întâmplă totul: acolo sunt vârtejul, gălăgia, mişcarea, propulsia, agitaţia, viteza. Nici o linişte nu e linişte fără zgomot. Nici o eleganţă nu e autentică fără efort. Lebada este atât de calmă tocmai pentru că acolo unde nu se vede se învarte motorul care îi susţine pacea.
http://www.youtube.com/watch?v=BsfjONbqLA8
Preţul pe care îl plătim pentru agitaţia noastră de la suprafaţă este zgomotul de dinăuntru. E ca şi cum am avea două motoare. E ca şi cum am fi doar mişcare. Ne ardem repede şi murim înainte să apucăm să mai cântăm ceva. Noroc cu melodia asta care ne aduce aminte că omul are dreptul să cânte mai mult de-un cântec până ce dispare.
O lebădă e o lebădă pe orice lac. Cum ar veni, adică, munceşte în interior, pălmăşeşte la tine însuţi, dăltuieşte şi pileşte-ţi toate colţurile ca să poţi să treci netulburat prin toate bulboanele. Secretul e să nu ţi se vadă motorul. E indecent, cum spuneam..
