Acum mai puţin de un an, când s-a retipărit în româneşte cartea lui Stefan Zweig, Lumea de ieri. Amintirile unui european (Editura Humanitas, 2012), curiozitatea m-a împins spre prima ediţie – publicată sub titlul prescurtat (Lumea de ieri) în 1988 la editura Univers, cu o prefaţă de Victor Ernest Maşek, în traducerea aceluiaşi Ion Nastasia (în celebra colecţie „Corespondenţe, Memorii, Jurnale“).
În noua versiune a dispărut prefaţa. Nu mai insist asupra a ceea ce a însemnat de multe ori prefaţa în comunism. Era o adevărată instituţie. Avea şi un rol cenzorial şi de filtrare, de ghidare ideologică a publicului cititor, oferind interpretarea dezirabilă politic şi falsificându-l adeseori pe autor. V.E. Maşek era mult mai delicat, dar nici el – în al său cuvânt înainte – nu scapă de clişee: publicul românesc trebuia să ştie că Stefan Zweig era un „scriitor şi intelectual burghez“ care „nu a ajuns la o înţelegere teoretică a forţelor motrice ale istoriei“. (Am auzit şi la Facultatea de Istorie această ultimă sintagmă, poate prea mult, încât parcă mă zgârie pe creier). Deşi e un democrat, Zweig nu a contribuit „la clarificarea unor procese politice şi ideologice definitorii pentru epoca zugrăvită“ (V.E. Maşek, Stefan Zweig – un martor al epocii, p. 14) – străvezie aluzie la revoluţia bolşevică şi la ascensiunea partidelor comuniste în Europa.
Sigur, Zweig a fost ataşat de un intelectual prosovietic notoriu, Romain Rolland, a vizitat URSS în 1928 şi a părut sedus măcar în parte de ceea ce a văzut; totuşi rămâne prudent în raport cu ideologia bolşevică, nu face pasul decisiv caracteristic „pelerinilor politici“ care s-au închinat la Kremlin. Este demn de semnalat că volumul tipărit în 1988 nu a fost „croşetat“; tălmăcirea dată de Ion Nastasia s-a pliat adecvat pe stilul lui Zweig; sfâşierea interioară a scriitorului este extrem de bine surprinsă.
Previzibil, reproducerea lui Dumnezeu cu „d“ mic era inevitabilă (la fel – doamne, fereşte!). Totuşi, te surprind formule (stranii, repetitive, pleonastice) precum: „se îngrijeau să pună cu grijă…“, p. 23; indolenţa austriacă şi rămânerea în urmă se datorează faptului că ne-am aservit plăcerilor – p. 38; „câtă robie apasă pe lumea noastră, datorită furiei sinucigaşe…“ – p. 133; „ar fi putut aduce un aport…“ – p. 262; „ce-a urmat a fost mai minunat“ – p. 285; „n-am văzut în Rusia ceva mai extraordinar…“ – p. 319 etc etc.
Nu putem evalua prea bine impactul cărţii în epoca ceauşismului târziu; caseta tehnică nu ne indică tirajul, ci doar bunul de tipar (23 aprilie 1988) şi lectorul (nu mai exista redactor de carte). Tirajul devenise de mai mulţi ani ceva secret. Probabil, din motive politice şi economice, deopotrivă. Chiar si atunci insa au aparut carti remarcabile. Multe au fost tiparite la ”Univers”. Ne lipsesc inca monografiile despre edituri in comunism.
