Tintin sau despre inocenţă.

În România socialistă, atât de atentă cu cei mai tineri dintre constructorii devotaţi şi conştienţi ai viitoarei lumi comuniste, evaziunea era întotdeauna asociată cu un număr de obiecte-cult, obiecte a căror semnificaţie trimitea, invariabil, la poarta deschisă în zidul cenuşiu al cotidianului. În această listă subiectivă, trecută din generaţie în generaţie cu un soi de devotament pios, albumele cu Tintin se aflau, întodeauna, în vecinătatea canonică a revistelor “Pif” şi a cărţilor din seria de traduceri Jules Verne. În felul lor, fiecare dintre aceste trei prezenţe lumina, dramatic şi decisiv, existenţele punctate de ritualul pioniereşti sau uteciste. O dată trecută graniţa invizibilă, România lui Nicolae Ceauşescu, românia marilor bulevarde şi a trenului galben fără cai, lăsa locul unui spaţiu în care aventura comunica un secret iniţiatic, iar libertatea adăuga zilelor noastre culori la care doar puteam visa.

Tintin, etern energeticul reporter belgian, pătrundea, asemeni lui “Pif”, în tărâmul socialist: el nu înceta să ne uimească prin amestecul, savant, de eleganţă grafică şi poezie. Albumele nu erau tipărite în tipografiile noastre, conservând alura mitică a acelui tip de ciocolată pe care îl puteam contempla în “shop” şi consuma, uneori, de Crăciun, miraculoasa ciolată “Toblerone”. Albumele Tintin soseau de dincolo, păstrând acelaşi tipar al cărţii, cu copertele lor cartonate şi limba lor franceză ivindu-se dintre bulele naraţiunii. Posesorii lor, (posesorii printre care nu m-am numărat niciodată), deţineau între noi un statut niciodată egalat, un statut asemănător celor care îşi etalau maşinuţele minunate cumpărate de părinţii lor din Occident sau din Libia. Tintin, maginifica carte cu poveşti, nu era decât rareori împrumutată: ea era admirată de la distanţă, râvnită şi jinduită cu acea energie hipnotică pe care numai socialismul biruitor o putea naşte în sufletele noastre. Şi poate că această capacitate de extaziere în faţa lui Tintin şi a lui Milou mă urmăreşte şi astăzi, atunci când în drum spre şcoală mă opresc, automat şi fermecat, spre a admira vitrina în care se află un modest anunţ. “Aici puteţi găsi albumele Tintin”. Socialismul real a trecut, lăsând în urma sa mireasma unui timp al miracolului refuzat.

Lotusul albastru.

În epoca desenelor animate americane şi a jocurilor pe calculator 3D, textele lui Hergé îşi păstrează aura intactă. Tintin şi personajele din cărţile sale nu au nimic nimic din armura de super-eroi a celor care populează, astăzi, visele sintetice ale copiilor vidaţi de imaginaţie. Dimpotrivă-reporterul care nu îmbătrâneşte niciodată, secondat de căţelul său pasionat de aventură, are o dimensiune retro, evocând un univers extinct. Timp de mai mult de o jumătate de veac, în Belgia natală, Hergé a visat neobosit, ca pentru o întreagă umanitate de copiii şi maturi. Între creator şi personajul său , relaţia este una complicată şi psihanalizabilă. Tintin posedă acea perfecţiune morală şi etică care i-a lipsit desenatorului său. După cum, în alt registru, călătoriile lui Tintin în Africa, America de Nord şi de Sud şi în China sunt parte a unui vis compensator ce conferă strălucire unui parcurs existenţial dominat de muncă şi de conformism.

Ca şi Jules Verne, Hergé este imaginea canonică a mitografului ce dă imaginaţiei noastre un contur ordonat şi himeric, în egală măsură. Prin el, banda desenată intră sub zodia capodoperei şi oferă secolului XX nu doar un număr de voiaje iniţiatice, ci şi un erou ce reabilitează demnitatea idealurilor. În costumaţia sa de globe-trotter adolescent, Tintin este, mutatis mutandis,un cavaler fără de teamă şi de prihană, sfidând moartea şi pericolele într-un veac al extremelor. Documentate atent, urmând un curs al istoriei în raport de care se cristalizează, aventurile lui Tintin sunt un parcurs în care poate întrevedea un imaginar modern occidental. Dominate de repere culturale, marcate de amprenta unei filosofii ce refuză comunismul şi capitalismul impersonal cu egală energie, poveştile lui Tintin participă la o dezbatere niciodată incheiată. Universalitatea lor, probată de atâtea traduceri, este universalitatea pe care pe deţine doar aventura în stare pură, eliberată spre a coloniza lumea celor mari.

Eroul-adolescent pregătit să plece în căutarea necunoscutului şi a prietenilor săi este parte dintr-un univers în care abundă personajele memorabile. Cu un simţ balzacian al naraţiunii, Hergé nu a ezitat să recicleze propriile siluete ficţionale. Create într-un album, ele reapar ulterior, cu un profil psihologic suplimentar. Căpitanul Haddock, profesorul Tournesol, Dupont et Dupond, Rastapopoulos, generalul Alcazar, Bianca Castafiore sunt cei care se mişcă în acest spaţiu narativ întins pe douăzeci şi patru de albume. Comedia de benzi desenate îşi are o logică narativă nu mai puţin riguroasă decât “literatura înaltă”. Între Tintin şi locuitorii cosmosului lui Hergé, relaţiile sunt departe de a fi unidimensionale, iar traiectoriile fiecăruia dintre eroi îşi are doza sa de imprevizibilitate. Cel ce debutează ca un beţiv iresponsabil sfârşeşte prin a fi cel mai important companion uman al lui Tintin: Haddock nu este cu nimic mai puţin idiosincratic/fascinant decât Paganel al lui Jules Verne.

Traseele lui Tintin sunt modelate de un raport personal cu istoria ce invadează destinul lui Hergé. Devoţiunea faţă de abatele ce animă jurnalul catolic este punctul de plecare al unui itinerar în Rusia sovietică- Tintin este creat în acest context interbelic al războiului imagologic dintre “progres“ şi “reacţiune”. Primele călătorii ale lui Tintin sunt şi cele mai incorecte politic, iar creatorul lor alege, după 1945, să fie circumspect în reeeditarea lor. În Uniunea Sovietică sau în Congo, Tintin este un om al timpului său, iar banda desenată, dincolo de alegreţea sa contagioasă, este purtătoarea unui mesaj decelabil fără dificultate. Posteritatea călătoriei în Rusia Sovietică a lui Tintin nu este mai puţin delicată decât aceea a relatărilor unor Gide sau Istrati. Hergé comite, în ochii devotaţilor cultului progresului, păcatul originar de a fi fost parte a unui efort de demistificare a primului stat al muncitorilor şi ţăranilor.

O lectură imagologică a textelor lui Hergé probează până la ce punct lectura secolului XX este una dintre mizele acestor aventuri doar în aparenţă inocente. În “Lotusul albastru”, discursul este perfect sincron cu filmele hollywoodiene ce reconstituie tragedia războiului civil chinez şi a invaziei japoneze. În alt registru, recurgând la decupajul alert al unei pelicule de Hitchcock, “Sceptrul regelui Ottokar” evocă, transparent, ordinea totalitară a naţional-socialismului: Borduria imaginată de Hergé este animată de aceeaşi energie cazonă ce defineşte ethosul nazist. În “Insula neagră”, naraţiunea lui Hergé este apropiată de ritmul şi de obsesiile lui John Buchan, cu ale sale “39 trepte’”, (ecranizate de acelaşi Hitchcock). Către finalul carierei, întâlnirea lui Tintin cu rebelii sud-americani este un ecou al unei guerille romantice din care se hrăneşte mitul lui Che sau al lui Regis Debray.

Închis în albumele sale ca într-o carte poştală citită de bunicii noştri, Tinint nu poate îmbătrâni sau muri niciodată. Vrednicul Milou nu încetează să viseze la mese îmbelşugate, în vreme ce de pe puntea navei sale Haddock scrutează orizontul. Textele lui Hergé vorbesc, în cele din urmă, peste decenii, despre această ordine imuabilă a aventurii şi imaginaţiei-asemeni literaturii, ele invită la recitire şi reverie. Între paginile de bandă desenată se ascunde un secret care nu încetează să iradieze, ca dintr-un sipet al comorii lui Rackham cel roşu.

3 Comentarii

  1. Angelo Mitchievici Angelo Mitchievici says:

    minunat articol! ca iubitor de banda desenata, ma alatur acestui interes fata de un gen care nu este nicidecum minor si pe care Ioan Stanomir il aduce atat de nuantat in primplan.
    Angelo Mitchievici

  2. Draga Dle Stanomir,
    Foarte frumos acest text al dvs despre Tintin. Imi trezeste amintiri de cand eram mai candizi si poate mai aproape de eternul adevar. Va felicit!
    Cu drag,
    Andrei Niculescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *