Teren al experimentelor de tot felul, rapide, succedanee, disparate, presupus sincroniste și modernizante, învățământul preuniversitar românesc nu a avut de ani de zile o veritabilă reformă. Vorbesc de o strategie serioasă, care, pe termen lung, treptat, să ducă la o eficientizare vizibilă în rezultatele elevilor, în calitatea profesorilor, în eficiența și prestigiul actului educațional și în atitudinea față de școală a societății. Am avut, conform latitudinii fiecărui nou ministru, doar expediente, bulversări scurte, multe, incoerente și fără niciun efect benefic: schimbări ale tipurilor de manuale și de examene (de admitere la liceu, de bacalaureat, de titularizare), avalanșe de așa-zise noi metodologii și criterii, împărțiri și reîmpărțiri de luni semestriale, denumiri și redenumiri instituționale (ale ministerului însuși, ale inspectoratelor), măriri ale responsabilităților dascălilor (la pachet cu minimalizarea rolului familiei și repoziționarea eticii elevului), reinventări de nivele de studiu, de testări și de vârste școlare, escaladări ale absurdului din limbajul metodico-pedagogic (citiți păsăreasca din documente și o să vedeți ruptura de realitatea fenomenului!), proliferări fără precedent ale numărului de planificări, de rapoarte și de procese-verbale care să ateste una și alta. Și cred că aș mai putea enumera.
Niciuna din toate acestea nu îmi pare esențială, dimpotrivă. S-a strecurat țânțarul și s-a lăsat cămila, s-au acreditat forme fără fond, s-au creat breșe între pretenții și realizări, s-au dezorientat generații de elevi, s-a creat o falsă imagine și s-au desenat cercuri vicioase, acum greu de rezolvat. Cum ceri severitate la examene, de exemplu, unor generații pe care școala nu i-a atras, fiindcă nu avea cu ce? Cum ceri competențe intelectuale moderne și mobile, bazate pe gândire personală, valorificare individuală și creativitate, când predai preponderent informativ, cumulativ, mnemotehnic și sec? De ce râzi de perlele din lucrările de bacalaureat, când la nivel public, oficial, se vorbește românește execrabil? Cum ceri moralitate și deontologie unor dascăli pluri-vulnerabili, pe care mai toată lumea îi disprețuiește, fiindcă are de ce? La ce vorbești de manuale digitale și nu știu ce pseudo-formări care mai de care mai ”europene”, când ai școli cu promovabilitate minimă, cu toaleta infectă sau cu dotări insuficiente? Despre ce statut profesional vorbești, ce, cât și cui pretinzi, când îți plătești oamenii cu mai nimic? Cum de te plângi de meschinăria și degradarea tinerilor, când nu le-ai dat nici modele și nici locuri unde să le găsească? Etc.etc.etc.
Nu poți schimba nimic dacă nu începi de la esențe. Esențială ar fi fost de mult o schimbare a conținuturilor de transmis (programele), încă aglomerate, neaerisite și neadaptate. Esențială ar fi fost de mult conceperea unor manuale flexibile, fluente, care să atragă și să ajute, cu adevărat. Esențială ar fi fost o recalculare a ponderii unor materii formative, la diferite vârste școlare. De aceeași esență ar fi fost: o altă grilă de salarizare a dascălilor, în raport cu ceilalți cetățeni cu același nivel de studiu și aceeași poziție socio-profesională; selectarea elevilor și a profesorilor prin examene puține, dar serioase, relevante și bine concepute; o infrastructură instituțională care să permită desfășurarea în condiții decente a actului educațional; o investiție masivă în sistem, de bani, de oameni motivați (cu vocație, atât cât se poate) și de resurse materiale; o altă concepție despre activitățile de bază ale profesorilor (predarea, evaluarea, consilierea), despre adevăratele lor sarcini (jos maldărul de dosare și imperativele creditelor de tot felul!) și despre relația lor cu elevii; rediscutarea rolului familiei în educație și a felului în care ea trebuie să se raporteze la instituția școlii. Într-un cuvânt, esențială ar fi fost construcția unui parcurs școlar coerent, în toate aspectele, de păstrat și de testat în timp. Și, de ce nu?, bine ar fi fost să se vadă, peste tot, cât de important și util e să fii educat. Pentru tine și pentru ceilalți. Pentru țara ta (o, ce cuvânt mare!).
Existența unor olimpici sau a unor bursieri care ne reprezintă cu onoare în afară nu contrazice ce am spus mai sus. Ei sunt mai degrabă, excepția, nu regula, ei sunt elementul de contrast în ceea ce numim produse ale învățământului autohton.
A început din nou școala. Aceeași, din păcate.
