Mihail Bulgakov: Diavoliada (fragment)

Coşmarul maşinilor

Ziua de toamnă îl întîmpină pe tovarăşul Korotkov cu neguri şi cu alte întîmplări ciudate. Ajuns din nou la adresa cunoscută şi privind cu spaimă împrejur, urcă scara, pînă la etajul 8, o porni la întîmplare spre dreapta şi curînd tresări fericit. O mînă desenată îi indica inscripţia „Camerele 302-349“. Urmînd indicaţia mîinii salvatoare, ajunse pînă la uşa pe care scria „302 – Biroul de reclamaţii“. Precaut, îşi vîrî mai întîi capul prin uşă, ca să nu dea cumva peste cineva pe care n-ar fi dorit să-l întîlnească, apoi pătrunse înăuntru şi se trezi în faţa a şapte femei care băteau la nişte maşini de scris. După o oarecare şovăială, se apropie de cea din margine, o brunetă cu piele mată. O salută şi voi s-o întrebe ceva, dar bruneta îl întrerupse fără veste. Toate femeile îl priviră ţintă.


— Să ieşim pe coridor, propuse cu o voce hotărîtă femeia cea mată şi îşi îndreptă cu un gest nervos pieptănătura.
„Doamne, iar ceva nu-i în ordine…“, gîndi, melancolic, Korotkov. Oftă din greu, dar se supuse. În urma lui celelalte şase femei începură să şuşotească, tulburate.
Bruneta îl scoase pe Korotkov din încăpere şi, ajunsă cu el în coridorul pustiu, cufundat în semiîntuneric, îi spuse :
— Eşti un om îngrozitor… Din cauza dumitale n-am dormit toată noaptea. Dar m-am hotărît… să fie cum vrei dumneata. Îţi voi ceda.
Korotkov privi chipul ei oacheş, mirosind a lăcrămioare, ochii imenşi, scoase un sunet gutural şi amuţi. Bruneta îşi dădu capul pe spate, zîmbi cu un aer de suferinţă, pe urmă îl prinse pe Korotkov de mînă, îl trase spre ea şi îi şopti :
— De ce taci, seducătorule ? Sărută-mă, sărută-mă mai repede, pînă nu vine cineva de la Comisia de control.
Din gîtlejul lui Korotkov se auzi din nou un sunet ciudat. El se clătină, simţi pe buze o apăsare dulce şi moale, în timp ce nişte pupile imense i se apropiară de ochi.
— Am să fiu a ta… auzi Korotkov o şoaptă.
— N-am nevoie, hîrîi el. Mie mi-au furat actele…
— Bravos ! se auzi deodată o voce.
Korotkov întoarse brusc capul şi îl văzu pe bătrînelul cel cu haină de lustrin.
— A-ah ! exclamă bruneta şi, acoperindu-şi faţa cu mîinile, o zbughi pe uşă.
— He-he, rîse bătrînelul, straşnică treabă. Oriunde mă duc, tot de dumneata dau, domnule Kolobkov. N-am ce zice, ştii să-ţi aranjezi ploile. Dar orice ai face : ori că o săruţi, ori că n-o săruţi, delegaţie tot nu pupi. În delegaţie am să plec eu. Eu, om bătrîn, am primit ţidula şi eu am să şi plec. Aşa stau lucrurile, să ştii !
Spunînd aceste cuvinte, îi dădu lui Korotkov cu tifla.
— De altfel, am să te reclam, continuă el. Da, da. Ai corupt trei fete de la secţia principală, acum se vede că ai ajuns să te ocupi şi de cele de la subsecţii. Puţin îmi pasă că le plîng acum îngeraşii. Plîng şi ele, bietele fetişcane, dar e prea tîrziu. S-a dus cinstea lor neprihănită, s-a zis cu ea !
Bătrînelul scoase o batistă mare, cu buchete oranj pe ea, vărsă cîteva lacrimi şi îşi suflă nasul.
— Şi-apoi, domnule Kolobkov, vrei să te bucuri şi de biata sumă cuvenită unui om bătrîn ! Prea bine… Bătrînelul începu să tremure şi să plîngă în hohote. Servieta îi căzu pe jos. Poftim, ia-o, mănînc-o. Bătrînul ăsta fără partid, dar simpatizant, n-are decît să moară de foame… N-are decît. Să moară cîinele ăsta bătrîn. Ţine minte, însă, domnule Kolobkov – aici glasul bătrînelului deveni ameninţător ca la profeţi şi căpătă rezonanţă de clopot – ţine minte că n-o să te procopseşti de pe urma acestor bani diavoleşti. Or să ţi se pună în gît. De-a curmezişul. Şi bătrînelul reîncepu să plîngă în hohote, vărsînd şiroaie de lacrimi.
Pe Korotkov îl apucă o criză de nervi. Pe neaşteptate, începu să bată din picioare.
— La dracu’ ! ţipă ascuţit, şi glasul lui bolnav răsună pe sub bolţi. Eu nu sînt Kolobkov. Să mă laşi în pace ! Eu nu sînt Kolobkov şi nu plec nicăieri ! Nicăieri !
Îşi smulse gulerul de la gît.
Bătrînelul începu să tremure de groază şi dispăru cît ai clipi din ochi.
— Următorul ! se auzi chiar atunci un strigăt de după uşă. Korotkov tăcu, apoi se năpusti într-acolo, intră, o luă la stînga, trecu pe lîngă maşinile de scris, şi în cele din urmă se trezi în faţa unui blond înalt, elegant, purtînd haine albastre. Blondul îi făcu un semn din cap şi-i spuse :
— Mai pe scurt, tovarăşe. Rapid. În două vorbe. Alegeţi Poltava sau plecaţi la Irkutsk ?
— Mie mi s-au furat actele, răspunse Korotkov aruncînd împrejur priviri nebuneşti. A mai apărut şi un motan. Iar omul acela n-are dreptul pe care şi-l arogă. Eu nu m-am bătut niciodată. De vină sînt numai chibriturile. Iar el n-are dreptul să mă urmărească. Puţin îmi pasă că-i vorba de Kalsoner. Mie mi s-au furat ac…
— Astea-s fleacuri, îl întrerupse blondul. Noi vă vom da echipament, cămăşi, cearşafuri, iar dacă optaţi pentru Irkutsk, chiar şi un cojoc purtat. Vorbiţi, vă rog.
Întoarse cu un sunet muzical o cheiţă în broasca ei, trase de un sertar, privi într-însul şi rosti cu amabilitate :
— Vă rog să poftiţi, Serghei Nicolaevici.
În aceeaşi clipă, din sertar apăru un cap blond, bine pieptănat şi nişte ochi albaştri care se roteau cu o mare repeziciune. Apoi îşi făcu loc, unduind ca un şarpe, un gît cu guler scrobit, apărură şi-o haină, nişte mîini, o pereche de pantaloni şi, o clipă mai tîrziu, Korotkov văzu în faţa lui un secretar model, care se aşeză pe postavul roşu al biroului şi rosti cu glas piţigăiat : „Bună dimineaţa“. Se scutură apoi ca un căţel scos din apă, îşi aranjă manşetele cămăşii, scoase din buzunar un stilou şi se apucă de scris.
Korotkov făcu un pas înapoi, întinse mîna şi rosti cu lacrimi în glas :
— Băgaţi de seamă : ăsta v-a ieşit din sertar. Cum se poate una ca asta ?
— Bineînţeles că a ieşit, răspunse omul în albastru. Doar nu era să zacă acolo toată ziua ? Timpul trece. E ora la care trebuie să înceapă lucrul.
— Dar cum se poate ? Cum se poate ? nu se potoli Korotkov.
— O, Doamne ! se enervă omul albastru. Nu mă mai pisaţi atîta !
Chiar atunci, pe uşă apăru capul brunetei. Femeia strigă emoţionată şi fericită :
— I-am trimis actele la Poltava ! Plec şi eu cu el. Am şi o mătuşă la Poltava. Oraş aşezat la 43 de grade latitudine nordică şi 5 grade longitudine estică.
— Foarte bine, răspunse blondul, că tare m-am săturat de tărăgăneala asta.
— Nu vreau să plec ! strigă Korotkov, fixîndu-i pe cei doi cu o privire rătăcită. Dumneaei vrea să-mi cedeze, iar eu nu pot să sufăr treaba asta. Nu vreau nimic. Doar actele să mi le daţi înapoi. Să-mi restituiţi numele, numele meu sacru. Să mi-l restituiţi !
— Pentru aşa ceva trebuie să vă adresaţi serviciului de stare civilă, ţipă secretarul. Noi nu putem face nimic.
— Prostuţule ! exclamă bruneta care-şi băgase din nou capul pe uşă. Spune că accepţi, spune că accepţi ! continuă ea pe un ton de sufleur. Capul ba îi apărea, ba îi dispărea din nou.
— Tovarăşe ! exclamă Korotkov ştergîndu-şi lacrimile ce-i curgeau pe obraz. Tovarăşe, vă implor, daţi-mi actele. Fiţi bun, înţelegeţi-mă. Vă rog din toată inima. Dacă-mi veţi satisface dorinţa, mă voi retrage la mînăstire.
— Vă rog, tovarăşe, fără istericale ! Expuneţi tot ce aveţi de spus, în mod concret şi abstract, secret şi urgent, în scris şi oral : Poltava sau Irkutsk ? Nu răpiţi timpul unor oameni ocupaţi ! Nu umblaţi pe coridoare ! Nu scuipaţi ! Nu fumaţi ! Aduceţi bani mărunţi şi nu cereţi restul ! strigă blondul, scos din fire.
— Strîngerile de mînă sînt interzise ! cotcodăci secretarul.
— Trăiască îmbrăţişările ! şopti cu pasiune bruneta şi trecu prin odaie aidoma unei adieri, învăluindu-l pe Korotkov cu mireasma ei de lăcrămioare.
— Zice a treisprezecea poruncă : să nu intri la aproapele tău fără probleme de serviciu, molfăi bătrînelul în haine de lustrin şi zbură prin aer, fluturîndu-şi poalele surtucului… Or, eu nu intru, nu intru, doar hîrtiuţele le arunc, uite aşa, uite aşa !… oricare o iscăleşti, tot pe banca acuzării nimereşti. Scoase din mîneca largă a hainei sale negre un teanc de foi albe, pe care le aruncă în sus. Foile se împrăştiară şi se lăsară pe birouri ca nişte pescăruşi pe stîncile de la ţărmul mării.
Încăperea se umplu de pîclă, ferestrele se legănară.
— Tovarăşe blond ! plînse istovit Korotkov. Împuşcă-mă, te rog, dar fă bine şi dă-mi un act cît de neînsemnat. Am să-ţi pup mîinile.
Prin pîcla din încăpere, blondul începu să se umfle şi să crească în înălţime. Se porni să semneze în neştire, fără să se oprească, foile împrăştiate de bătrînel, zvîrlindu-le apoi secretarului, care le prindea din zbor, mormăind cu încîntare.
— Dracu’ să-l ia ! tună blondul. Dracu’ să-l ia ! Dactilografelor, prindeţi-le.
Făcu un gest cu palma lui uriaşă, peretele din faţa lui Korotkov dispăru şi treizeci de maşini aşezate pe treizeci de măsuţe zăngăniră în cor, pornind apoi să intoneze un foxtrot. Legănîndu-şi şoldurile, mişcînd lasciv din umeri şi zvîrlindu-şi în sus picioarele crem, treizeci de femei porniră să danseze în jurul meselor.
Şerpi albi de hîrtie lunecară în gurile maşinilor, începură a se împleti, a se despica, a se uni între ei. Ieşiră la iveală şi nişte pantaloni cu lampasuri violete. „Prezentatorul prezentei este, într-adevăr, prezentatorul, iar nu un huligan.“
— Îmbracă ! tună prin pîclă glasul blondului.
— Va-i-i-i ! se auzi ca un scîncet subţire vocea lui Korotkov, care începuse să se dea cu capul de colţul biroului. Pentru o clipă îşi simţi capul uşurat. Un chip necunoscut, cu ochii înlăcrimaţi, se plecă peste el.
— Aduceţi nişte picături de valeriană ! strigă cineva aflat în tavan.
Surtucul acoperi ca o pasăre neagră lumina, şi bătrînelul şopti alarmat :
— Nu mai există decît o singură scăpare : la Dîrkin, la secţia a cincea. Haide ! Haide !
Pluti brusc un miros de eter, apoi nişte braţe gingaşe îl purtară pe Korotkov prin coridorul cufundat în penumbră. Surtucul îl îmbrăţişă la rîndu-i şi îl duse cu el, şoptind şi rîzînd : „Să vezi ce le-am făcut. Le-am presărat pe mese nişte amintiri, că va intra fiecare cel puţin pentru cinci ani la zdup. Haide ! Haide !“.
Surtucul se depărtă în zbor, iar dinspre grilajul ce fereca prăpastia se simţi o adiere de aer rece şi de umezeală.

Diavoliada, traducere de Tatiana Nicolescu (din volumul Ouăle fatale. Diavoliada, Polirom, colecţia Top 10+, 2011)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *