L-am cunoscut pe Ivor Porter în anul 1991, când s-a întors în România, cu ocazia publicării în româneşte, la Ed. Humanitas, a cărţii sale Operaţiunea Autonomus, în România pe vreme de război .(1) O sunase la telefon pe mama mea, dornic să o revadă după o absenţă de mai bine de 43 de ani. Într-o dimineaţă de duminică, a venit la noi acasă împreună cu minunata lui soţie, Katerina. Ne adusese în dar cartea sa, în original, Operation Autonomous: With SOE in Wartime Romania (Chatto & Windus, 1989) ( 2). În timp ce mama răsfoia volumul cu degetele tremurând de emoţie, eu îl contemplam pe autor în tăcere. Era impresionant de frumos iar trăsăturile sale, parcă sculptate în marmură, aveau nobleţea unei statui antice greceşti.
Mi se părea o minune să mă aflu, în sfârşit, în prezenţa unui erou despre care auzisem vorbindu-se de atâta vreme. Primul lucru pe care mi-l povestise mama despre Ivor Porter era că în decembrie, 1947, înainte de a părăsi România, el venise la leagănul meu şi, privindu-mă gânditor, spusese: “ea va apuca să trăiască vremuri mai bune” .(3) Din acel moment până mult mai târziu, familia mea avea să-l pomenească pe Ivor Porter numai în şoaptă. Din când în când, prindeam străfulgerări ale numelui său în scurtele comentariile bunicii mele cu privire la scrisorile trimise de fiica ei, Pia, stabilită în Anglia, ori în conversaţiile de taină ale părinţilor mei. De câte ori doream să aflu mai multe despre misteriosul personaj, mi se răspundea invariabil: “E mai bine pentru tine să ştii cât mai puţin, deocamdată”.
După ce tatăl meu, Dinu Pillat, a fost arestat în martie 1959, aluziile la Ivor Porter s-au rărit tot mai mult până când au dispărut cu totul. Peste ani, aveam să descopăr că, printre alte învinuiri, tribunalul comunist îl acuzase pe tata de “înaltă trădare” pentru că fusese în contact cu “spionul britanic care complotase împotriva noului regim” . (4) Numele lui Ivor Porter s-a furişat din nou în discuţiile de familie, după ce tata a fost eliberat din închisoare, în 1964.
Multă vreme am trăit cu senzaţia că venisem pe lume la sfârşitul unei poveşti al cărui început şi mijloc aveau să-mi rămână necunoscute, o poveste al cărui protagonist, Ivor Porter, îmi fusese tăinuit în mod deliberat, pentru propria mea siguranţă. Totuşi, în anii 90, profeţia făcută de el la leagănul meu s-a adeverit.
“Apucând să trăiesc vremuri mai bune”, am putut să călătoresc în Anglia şi să o vizitez pe mătuşa mea, Pia Pillat Edwards, stabilită în Ţara Galilor. În vara anului 1990, ea mi-a dat să citesc romanul ei The Flight of Andrei Cosmin (publicat de Leo Cooper Ltd, London 1972), ( 5) în care evoca dramatica fugă din România comunistă în 1946. Într-una din zilele acelei veri, ea mi-a mărturisit că publicase romanul sub pseudonimul Tina Cosmin şi schimbase numele reale ale personajelor şi ale locurilor în carte pentru a ne proteja, împiedicând în acest fel oficialităţile române să facă legături între persoana ei şi evenimentele narate.
Mai târziu, în 2002, la rugămintea mea, Pia mi-a deconspirat identitatea personajelor. Dintre ele, două mi-au reţinut atenţia: A.T.Cholerton, ascuns în roman sub numele Timothy Lloyd şi Chris Nelson, alias Ivor Porter. Primul fusese reporter şi jurnalist de război la Moscova şi la Bucureşti, al doilea venise prin Consiliul Britanic mai întâi ca lector de limba engleză la Facultatea de Litere în Bucureşti în 1939, iar apoi ca diplomat şi agent al Serviciilor Britanice Secrete între anii 1941-1947). Fiica lui Cholerton, Katerina, avea să devină mai târziu soţia lui Porter. Cei doi britanici se împrieteniseră cu familia Pillat. Ivor Porter se oferise să-l ajute pe poetul Ion Pillat la traducerea în româneşte a poemelor lui T.S.Eliot, dar vremurile le-au fost potrivnice. Războiul cu nefastele sale consecinţe pentru ţara noastră şi moartea poetului în 1945 au pus capăt proiectului lor.
Aveam să descopăr ulterior că între anii 1944-1945 Pia fusese secretara lui A.T. Cholerton. Soţul ei, Mihai Fărcăşanu, şeful Tineretului Liberal la acea vreme, sprijinise încercarea Regelui Mihai de a menţine democraţia în România, în ciuda tendinţei de sovietizare a ţării. Cum Securitatea era pe urmele lui Mihai Fărcăşanu, pe care dorea să-l aresteze şi să-l condamne la moarte, Pia a apelat la prietenii ei britanici, rugându-i să-l salveze. Cholerton şi mai ales Ivor Porter au avut un rol providenţial în organizarea fugii soţilor Fărcăşanu în străinătate.
Cartea Operation Autonomous: With SOE in Wartime Romania, mi-a clarificat lucrurile în această privinţă. În capitolul 4, Ivor Porter descrie în detaliu cum s-a petrecut evenimentul evadării. Un vechi prieten de-al lui, Matei Ghica-Cantacuzino, pilot militar pe Frontul de Est, se întorsese în România. Împreună cu Ivor Porter ajutase mai mulţi oameni urmăriţi de Securitate să fugă peste hotare. Soţii Fărcăşanu şi Vintilă Brătianu trebuiau să se îmbarce la bordul unui vechi bombardier, care se afla temporar pe un mic aeroport militar în Caransebeş. Avionul tocmai fusese reparat şi trebuia să fie adus înapoi la baza sa din Braşov, în cadrul unui zbor de rutină. Cu o zi înainte, o comisie guvernamentală de la Bucureşti venise la Caransebeş să controleze rezervorul de benzină şi să se asigure că bombardierul nu transporta pasageri clandestini. Mecanicul, în înţelegere cu pilotul, umblase însă la indicatorul de benzină astfel încât să arate că rezervorul era doar parţial umplut. În realitate era plin.
Ascunşi după nişte tufişuri, Mihai Fărcăşanu, soţia lui, Pia, şi prietenul lor, Vintilă Brătianu, aşteptau undeva, în apropiere. Bombardierul a început să ruleze pe pista de decolare, sub supravegherea comisiei guvernamentale. Numai pilotul, Matei Ghica-Cantacuzino, se afla la bord. Când vehiculul a căpătat viteză, ajungând într-un loc în afara razei vizuale a micului turn de control, soţii Fărcăşanu şi Vintilă Brătianu au sărit în avionul care a decolat imediat. Dar în spaţiul aerian iugoslav, avioanele de vânătoare ale lui Tito au interceptat bombardierul şi au deschis focul. Matei Ghica-Cantacuzino şi-a folosit toată îndemânarea să salveze avionul, zburând printre nori.
Deşi rezervorul aproape se golise, echipajul a luat hotărârea să rişte până la capăt, traversând Marea Adriatică. Din lipsă de combustibil, avionul a aterizat forţat pe un aeroport militar din Italia, la Bari. Între timp, Ivor Porter s-a dus la Ambasada Marii Britanii din Bucureşti şi a trimis o telegramă la Bari, cerând forţelor aeriene britanice de acolo să le asigure protecţie fugarilor. Ei au rămas timp de câteva luni în tabăra militară din Bari, loc unde Pia l-a întâlnit pe medicul militar britanic, Antony Edwards care, nouă ani mai târziu avea să-i devină soţ . (6)
Citind scrisorile Piei (7) trimise familiei, în august 1947, am aflat că Mihai Fărcăşanu primise din ţară misiunea să reprezinte Partidul Liberal Român la Congresul Partidelor Liberale de la Oxford. Totodată, Ivor Porter îi recomandase cu căldură pe Mihai şi pe Pia să lucreze pentru postul radio BBC la programele politice în limba română. Cu toate acestea, oficialii britanici nu le-au acordat viza de intrare în Anglia. Soţii Fărcăşanu plănuiseră să se stabilească în Occident, iar Mihai se lupta să organizeze, împreună cu românii din exil, o mişcare de rezistenţă împotriva abuzurilor comuniste din ţară, dar încercarea a eşuat.
Ajunşi la New York, Mihai şi Pia au sperat să găsească acolo mai multă înţelegere pentru Romania. Între anii 1950-53, de la postul de radio Vocea Americii, Pia transmitea ştirile iar Mihai făcea comentariile politice referitoare la evenimentele care împingeau ţara lor natală la dezastru. Până la urmă, autorităţile americane, care făcuseră deja compromisul cu Uniunea Sovietică, i-au concediat.
Atât încercarea lui Ivor Porter (în cadrul echipei Serviciilor Secrete) de a ajuta, pe cale diplomatică, formarea unui guvern democratic, capabil să-l susţină pe Regele Mihai şi să lupte împotriva ameninţării comuniste, cât şi eforturile lui Mihai Fărcăşanu de a atrage atenţia Occidentului asupra abuzurilor noului regim din România au sfârşit prin a eşua. Conferinţa de la Yalta, din 1945 împărţise deja Europa şi, în consecinţă, Estul căzuse sub influenţa Uniunii Sovietice.
Loialitatea lui Ivor Porter faţă de o ţară pe care ajunsese s-o iubească şi pentru care luptase l-a făcut să scrie Operation Autonomous. Simţea că avea datoria morală să arate şi astfel să reconstituie adevărul despre tragedia României la care a asistat ca martor şi participant între anii 1941-1947. Cartea lui ne restituie câteva capitole esenţiale care au fost complet smulse de comunişti din manualele noastre de istorie. După cum mărturisea, printre altele, Ivor Porter a vrut să evidenţieze vitalul aport al armatei române la victoria finală asupra forţelor militare hitleriste. Dar cel mai emoţionant mi se pare faptul că această carte caută să refacă punţile rupte după război între România abandonată şi foştii ei Aliaţi.
1)Cartea a apărut în traducerea lui George G. Potra şi a Deliei Răzdolescu, la Ed. Humanitas în 1991, iar ediţia a II-a în 2008
2) Cartea a apărut în format electronic pe Amazon, 2012
3) Vezi şi Cornelia Pillat, Ofrande, Ed. I, Universalia, 2002, ed. a II-a, Ed. Humanitas, 2012
4) Dosarul penal al Procesului Noica-Pillat, vol. II, Arhivele CNSAS
5) În traducerea Marianei Neţ, cartea, cu numele real al autoarei, Pia Pillat Edwards, a apărut sub titlul Zbor spre libertate, la Ed. Vremea în două ediţii (2006 şi 2007). Pe când lucram la prefaţă, i-am scris lui Ivor Porter, rugându-l să-mi dea detalii asupra activităţii politice a lui Mihai Fărcăşanu în străinătate şi el mi-a furnizat cu promptitudine informaţiile cerute. Soţia lui, Katerina, mi-a trimis câteva fotografii impresionante ale tatălui ei, A.T. Cholerton.
6) Legătura amoroasă a lui Mihai Fărcăşanu cu Louise Gunther, văduva ambasadorului American la Bucureşti, Mott Gunther, a determinat-o pe Pia să divorţeze în 1955. Mihai Fărcăşanu s-a însurat ulterior cu Luise, stabilindu-se în America, la Washington, iar Pia s-a căsătorit cu Antony Edwards, rămânând în Anglia.
7) Vezi Pia Pillat, Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pagini din corespondenţa Piei Pillat cu familia Pillat, op. cit.
