De artă, de dragoste

…sau Ce au în comun versuri din: manele, muzică de mahala, folclor, un poet antic grec, un trubadur din secolul al XVI-lea, Goethe, Robert Burns, Ienăchiţă Văcărescu & Alecsandri

Strofă din maneaua nr. 1:

„Oh, domniţă, domnişoară,
Cum te iubesc eu pe tine!
Ochii tăi cum mai clipesc!
Cum mă iubeşti tu pe mine!”

Versuri din maneaua nr. 2:

„De la mine păn’ la tine
Numai stele şi lumine!

Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele.”

Doar că versurile de mai sus nu sunt din manele. Primele sunt din Goethe şi următoarele, din Alecsandri.

Şi acum, să lămurim problema…
Utopia perversităţii (despre care vorbea, la un moment dat, Slavoj Žižek) e cea care ne face să vrem în permanenţă lucruri noi din care să obţinem plăcere. Şi cred că asta poate face, in extremis, să ne fie tot mai greu să ne bucurăm de lucrurile primare (inclusiv de acele „lucruri simple care nu dezamăgesc niciodată”, despre care vorbea poetul nouăzecist Iustin Panţa).

Aşa cred că stă treaba şi cu arta, respectiv plăcerea pe care o obţinem din ea. De asta respingem clişeele în artă: suntem nişte utopişti perverşi (nu în sens peiorativ, moralist, ci în acela folosit de Žižek, cu referire la faptul că noutatea devine o condiţie sine qua non a plăcerii). Nu-i vorba aici despre „artă proastă” şi „artă de calitate”, ci despre „artă care nu mai e considerată artă, deşi mai demult ar fi fost”. Tocmai din cauza mecanismului pervers al aşa-zisei devalorizări prin uzitarea excesivă, din care rezultă clişeele. E un mecanism psihic căruia îi cădem pradă cu toţii, mai ales cei ultraeducaţi (implicit ultrablazaţi) dintre noi. De asta nu putem aprecia, de exemplu, versurile unei melodii de mahala sau ale unei manele de dragoste, deşi ele, dacă ne-ar fi prezentate ca folclor sau dacă ar sta sub semnăturile unor epigramişti antici greci, ale unor trubaduri, ale unor poeţi din clasicism, romantism sau ale unui Ienăchiţă Văcărescu, „precursor al folosirii limbii române culte”, cum îl ştim, ori ale unui Vasile Alecsandri, ar fi îngurgitate de noi fără probleme, pentru că am avea creierele unse cu cel mai eficient lubrifiant intelectual: iluzia autorităţii.

Or, cei care scri(a)u versuri pentru muzica de mahala sau pentru manele nu au, în faţa utopistului pervers care consumă artă astăzi, niciun fel de autoritate. (De ce nu au – asta e altă problemă, care ţine, cel mai probabil, mai degrabă de fenomene sociale decât de arta în sine. Ar trebui poate să facem o comparaţie cu fenomenul social al hip-hop-ului din S.U.A., care a dat genului de muzică tocmai o asemenea autoritate, iar unele versuri ale melodiilor hip-hop, deşi la fel de rudimentare, sunt digerate fără greţuri la noi, pentru că vin însoţite de autoritatea câştigată acolo.)

Între următoarele exemple ar trebui să se încerce o comparaţie fără prejudecăţi, fără nevoia unei iluzii a autorităţii care să dicteze ce şi cum, fără utopia perversă de a obţine plăcere neapărat din ceva nou:

„Buzele tale, două petale,
Când le sărut, mă topesc pe picioare…
Mi-ai pus în suflet, doar cu un zâmbet,
Dragoste mare şi nemuritoare…

Hai să ne iubim şi să fugim
În lumea asta mare,
Că aş suferi, eu aş muri
Dacă iubirea noastră moare! […]” (1)

*

„[…] Totul este trecător
Şi trecătoare-i şi iubirea,
Dragostea a fost un nor
Şi a rămas doar amintirea…

Amintirea nopţilor târzii,
Nopţile de farmec pline,
Când te rugam să mai rămâi
Doar un minut, doar pentru mine… […]”(2)

*

„Frundză verde şi una,
Tătă lumea dzîce-aşa,
Că nu-i bună dragostea.
Dar, dzău, dragostea-i amară
Cum nu-i altă boală-n ţară.
Când la inimă să pune,
O arde ca ş-un tăciune;
Tăt o arde şi o frige
Şi nime’ n-o poate stinge. […]” (3)

*

„Să nu-ţi închipui, Philainis, că lacrima ta mă înşală.
Când zici: pe nimenea încă eu n-am iubit ca pe tine.
Aşa-i doar atât cât stai lângă mine; de vine un altul,
Lui ai să-i spui că-l iubeşti mai mult ca pe toţi dinainte!” 4)

*

„Când te văd, frumoasa mea,
Mintea-mi pierd, şi-n piept nu vrea
Inima să-mi stea, nici ea:
Astfel încât uit de mine,
Nu te văd decât pe tine.

Dacă nu te pot vedea,
Mintea, inima şi ea,
Pace nu vor să-mi mai dea:
Te iubesc atât, vezi bine,
Nu te văd decât pe tine.” (5)

*

„[…] O Mädchen Mädchen,
Wie lieb’ ich dich!
Wie blinkt dein Auge!
Wie liebst du mich!

So liebt die Lerche
Gesang und Luft,
Und Morgenblumen
Den Himmels Duft […]” (6)

Şi o traducere, fără a pune prea mare accent pe prozodie, pentru a păstra ideea întocmai:

„[…] Oh, domniţă, domnişoară,
Cum te iubesc eu pe tine!
Ochii tăi cum mai clipesc!
Cum mă iubeşti tu pe mine!

Ciocârlia-aşa iubeşte
Cântec şi aer,
Florile de dimineaţă
Parfumul din cer […]”

*

„My love is like a red red rose
That’s newly sprung in June:
My love is like the melody
That’s sweetly play’d in tune. […]”(7)

Din nou o traducere, fără a ţine cont prea mult de prozodie, pentru a păstra cât mai bine ideea:

„Iubirea mea e ca un trandafir roşu, roşu
Abia-nflorit în luna iunie:
Iubirea mea e ca o melodie
Cântată dulce-n armonie. […]”

*

„Spune, inimioară, spune
Ce durere te răpune?
Arată ce te munceşte?
Ce boală te chinuieşte?

Fă-o cunoscută mie,
Ca să-ţi caut dohtorie.
Te rog, fă-mă a pricepe
Boala din ce ţi se-ncepe?

Arată, spune, n-ascunde!
Dă-mi un cuvânt şi-mi răspunde:
Spune, inimioară, spune
Ce durere te răpune?” (8)

*

„De la mine păn’ la tine
Numai stele şi lumine!

Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele

Ce din ochii-mi au zburat
Şi pe cer s-au aninat […]”(9)

Destul de multe dintre versurile de mai sus ar merge cântate pe melodii de manele fără ca cineva să simtă vreo diferenţă între cultura şi educaţia autorilor. Sunt versuri simple, pline de clişee, redundanţe şi procedee stilistice facile: iubirea e făcută în fel şi chip, e amară, e o boală care arde inima, e un trandafir roşu, e o melodie, dragostea şi inima sunt personificate, prima poate să moară, a doua poate fi întrebată ce-o doare, iar dacă nu, se pot emite exclamaţii pline de fascinaţie spre obiectul iubirii. Dar, în acelaşi timp, versurile ăstea sunt pline de o ingenuitate duioasă. Şi ingenuitatea asta duioasă nu mai cadrează cu normele noastre estetice, fiind etichetată drept kitsch, tocmai ca urmare a incapacităţii utopistului pervers, ultraeducat şi ultrablazat, despre care vorbeam la început, de a mai obţine plăcere pe asemenea căi simpliste şi învechite.

Şi, pentru că vorbim despre plăcere, cred că putem face o paralelă cu sexul şi perversitatea sexuală, dar împrumutând şi adaptând sensul dat de Žižek perversităţii. Atunci, plăcerii venite din genul de versuri de mai sus i-ar corespunde în plan sexual plăcerea venită prin mijloace simpliste, primare, pe când plăcerii obţinute din arta care mereu inovează i-ar corespunde în plan sexual plăcerea obţinută din fetişuri mereu noi şi fantezii rafinate. Sigur că cea de-a doua variantă poate fi fascinantă, însă dacă nu ne-am mai putea bucura de prima, am pierde ceva esenţial.

Suntem snobi şi elitişti, nu vrem să ne mai bucurăm de lucrurile primare, vechi, ce constituie baza artei şi s-ar putea nici să nu mai putem face asta, din cauza dublei măsuri pe care o aplică mulţi dintre noi, fără să-şi dea seama: arta care foloseşte procedee primare şi care e învestită cu autoritate e judecată într-un fel, cea la fel de primară care nu prezintă vreo formă de autoritate e judecată în alt fel. S-ar putea să fi devenit nişte gurmanzi cu gusturi prea rafinate pentru a ne mai putea bucura de o bucată de pâine cu slănină şi cu ceapă. Iar dihotomia se poate extinde la orice domeniu care implică obţinerea de plăcere dintr-un anumit act.

Dar aici intervine încă o faţetă a ipocriziei (pe lângă cea a dublei măsuri): cel care judecă în acest fel arta se poate încă bucura, probabil, de slănină cu ceapă. Se poate bucura, probabil, şi de sex rudimentar, fără fetişuri, fără fantezii. Şi, mai mult ca sigur, îi toarnă iubitei/iubitului în urechi tone de platitudini şi clişee de amor, care sunt aceleaşi în gurile îndrăgostiţilor, din antichitate până azi. Şi totuşi respinge lucrurile primare în artă. De ce? – Din preconcepţia că arta trebuie să fie mai mult sau trebuie să fie altceva.
Ar părea că asta e o problemă de alegere personală. Nu e. Atâta timp cât nu ne dăm seama de felul în care contextul cultural în care trăim ne influenţează modul de a gândi, nu e o problemă de alegere personală, ci de constrângere subtilă, inconştientă.
Şi atunci, maxima sentenţiosului poet nouăzecist Iustin Panţa, care era preocupat tocmai de egalitatea dintre literatură şi viaţă, s-ar putea completa aşa: „Lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată”, atâta timp cât eşti capabil să te bucuri de ele.

1) Sorin Copilul De Aur & Laura Vass, Buzele tale, două petale, 2007.
2) Melodie de mahala.

3) Frundză verde şi una, culegător: Tache Papahagi; de la Maria Ardelean, 20 de ani, Vişeu de Jos, 1920, Ţara Maramureşului; în Graiul şi folklorul Maramureşului, 1925, p. 184, t. CIII, ediţia a II-a, în Grai, folklor, etnografie, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, apud Dorin Ştef, Antologie de folclor din Maramureş, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2007,
http://ro.wikisource.org/wiki/Frundză_verde_şi_una

4) Poseidippos din Pella, cca. 310-240 î.e.n., 186, V, în Antologia palatină, selecţie, traducere, cuvânt înainte, indice de autori şi note de Viorica Golinescu, Editura Univers, Bucureşti, 1988, p. 45.

5) Jean-Antoine de Baïf, Diverses Amours, 1572, Second livre, în La Pléiade: poètes français du XVIe siècle / Pleiada: poeţi francezi din secolul al XVI-lea, équivalences roumaines, notes et commentaires / echivalenţe româneşti, note şi comentarii: Romulus Vulpescu, édition bilingue / ediţie bilingvă, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2001, p. 481.

6) Johann Wolfgang von Goethe, Mayfest, 1771,
http://de.wikisource.org/wiki/Mayfest_(Johann_Wolfgang_von_Goethe).

7) Robert Burns, My Love is Like a Red Red Rose, cântec, prelucrare după folclor scoţian, 1794, în Selected Poems, Penguin Books, Londra, 1996, Penguin Popular Classics, p. 252.

8) Ienăchiţă Văcărescu, 1740-1797, Spune, inimioară, spune,
http://ro.wikisource.org/wiki/Spune,_inimioară,_spune.

9) Vasile Alecsandri, Stelele (doină), Sevilia, 1853, în Poezii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1985, p. 49.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *