Virgil Mazilescu. Guillaume poetul și prietenul

Unul dintre cei mai subtili critici contemporani de poezie găsea definitorie pentru Virgil Mazilescu tehnicitatea intensivă a scriiturii. Cititorul devot al lui Mazilescu (poezia lui cere competenţe prea specializate pentru a putea să aibă altfel de cititori) înţelege din prima că formula e exactă, fără doar şi poate; ba poate chiar prea exactă, dacă e luată au pied de la lettre, în înţelesul cel mai… tehnic al noţiunii de tehnicitate. Pentru că, hiper-tehnic fiind, Mazilescu nu e totuşi un tehnician sau, şi mai şi, un tehnocrat al scriiturii, pentru care analiza de sistem a poeziei, cu debate-urile şi simulările experimentale subsecvente, să fie mai atracţioasă decât poezia însăşi. Dacă-i adevărat că este unul dintre acei rari poeţi care reinventează poezia (şi este), nu face asta în laboratoarele hi-tech ale atelierului de literatură potenţială, ci „într-o încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe”, după cum mărturiseşte dintru bun început în poemul prefaţă. Adică pe întuneric, în singurătate, cu puterile neajutate de taurul, leul sau vulturul experimentalismelor programatice. Poezia lui e cât se poate de neaderentă la tehnicalităţile ludice ale grupărilor de tip OULIPO sau L=A=N=G=U=A=G=E; nici urmă de lipogramatisme ori pangramatisme, nici pomeneală de erasures (poeme noi extrase din corpul poemelor clasicilor prin ştergerea mai mult sau mai puţin randomizată a unor cuvinte sau a unor propoziţii întregi) ş.a.m.d. Prin urmare, dacă prin tehnicitate subînţelegem, cum se face de obicei, vreo variantă de experimentalism, atunci lui Mazilescu termenul pur şi simplu nu i se poate aplica; fără doar şi poate, el nu are nimic în comun cu spiritul oulipienilor de genul lui Oskar Pastior, bunăoară, încă fertil în poezia europeană, dacă ne gândim la poeţi precum elveţianul Urs Allemann sau, printre cei relativ tineri, bulgarul Georgi Gospodinov.

Cu toate aceste precauţii, senzaţia de dexteră, indepasabilă tehnicitate e însă nu mai puţin reală şi acută, şi vine din evidenţa, reconfirmată poem de poem, a faptului că limbajul lui cunoaşte aproape exclusiv figuri ale negaţiei, renunţării, denudării, suprimării, rupturii. În logica poeziei lui Mazilescu, predicaţiile esenţiale se construiesc prin elipse şi litote. Aşa încât n-are cum să ne mai surprindă că undeva se vorbeşte – în treacăt, e drept, dar nu mai puţin sesizant – despre înălţarea la cer după ce se va alege cenuşa de „industria dintre cuvinte”: „de ce trebuie să ne oprim tocmai noi / şi brusc să ne înălţăm la cer / cu oboseală multă cu jumătate din cenuşa / acelei industrii dintre cuvinte” (cronică). Cine admite cremaţiunea cuvintelor (mă rog, a „industriei” dintre ele) nu poate pune nici un preţ pe dictonul mallarméan după care poezia se face cu cuvinte; ba dimpotrivă, ar fi mai degrabă de părere că poezia se face împotriva cuvintelor, prea burgheze şi flasce pentru o misiune atât de exigentă: „ce caută ce mai caută vorbele mici şi grase pe câmpul de luptă”, se întreabă în margareta îl înţelege într-o foarte mică măsură pe guillaume. Se dispensează, cum ar veni, expres de serviciile cuvintelor mici şi grase, bune numai pentru ceea ce Mazilescu numea dispreţuitor, referindu-se la poemele lui Nichita Stănescu, „poezia obeză”.

Înţelegem, prin urmare, că tehnicitatea intensivă în chestiune are, înainte de toate, funcţia de a elimina orice posibile adipozităţi. Corpul poemului se cuvine să fie elastic şi dur, numai fibră, numai nerv, pentru că poezia nu e de genul feminin, nu înseamnă moliciuni şi sensiblerie, ci se manifestă viril şi războinic. Discursul nu are ca finalitate frumuseţea, ci puterea: „cel ce vorbeşte limpede va fi mâine stăpânul lumii”, se spune pe şleau în sfârşitul lecţiei de istorie (profesor guillaume). Rezultă aşadar că nu dintr-un ideal al tăcerii, al evanescenţei elocutorii, vine practica aceasta statornică a elipsei şi litotei; ba chiar pe dos, cuvintele mici şi grase sunt lăsate pe dinafară tocmai pentru ca poemul să poată vorbi mai cu forţă. Să poată chiar, la o adică, să urle: „ei au lumea lor şi lumea asta a lor îmi face greaţă / şi chiar cu o cutie goală de conserve în gură sunt gata să urlu / şi chiar cu o bombă în măduva şirei spinării sunt gata să urlu / că au lumea lor şi că lumea asta a lor îmi face greaţă” (şatov). Să strige precum Şatov la prinţul Stavroghin, înaintea dramaticei lor discuţii: „Lasă tonul dumitale şi adoptă un ton omenesc! Vorbeşte măcar o dată cu glas de om!”. Ceea ce-i cere Şatov demonicului prinţ ar cere şi Mazilescu lumii demonizate: să vorbească măcar o dată, în al doisprezecelea ceas, „cu glas de om”, limpede şi pur ca al lui. Speră deci nu numai să-şi înfrângă, dar şi să-şi educe adversarul – ca vechii spartani.

Limpezimea musculoasă şi concisă a poemului mai e importantă şi dintr-o altă raţiune: puţinele cuvinte din care el e alcătuit „sunt cuvintele unui prieten care de multă vreme se străduieşte / să vadă cât mai limpede. să-şi înţeleagă semenii. drept şi fără sfială / să păşească. le-am auzit într-o seară şi cred că nu le voi uita niciodată” (cuvintele unui prieten). Masculină şi dură în opoziţia faţă de „lumea lor”, poezia lui Mazilescu cultivă un ideal similar al prieteniei virile. Se dovedeşte pedagogică în adversităţi şi ataşamente, deopotrivă – ca vechii greci, încă o dată. Un studiu comparativ ar putea dovedi că ascendenţa greacă a lui Mazilescu nu-l cuprinde numai pe Kavafis.

Nu ştiu dacă Mazilescu este un mare poet. Probabil că da. (Lanson despre Baudelaire: „Je ne lui reprocherai d’avoir peu produit; ce peut être d’un sage d’autant que d’un stérile”. În ce-l priveşte pe Mazilescu, geniul lui e unul al sterilităţii – mai exact al disciplinei sterilizante, dar tonice). Cu siguranţă este însă, şi asta poate că e chiar mai important, un maestru de poezie: pentru că te învaţă cum, sucind gâtul elocinţei, poţi să devii cu adevărat elocvent. Ba chiar să treci dincolo de elocvenţă şi de tehnicitate: cum am văzut, citind atent poemele lui complicate şi eliptice găseşti mai mult decât cuvintele unui poet – dai de cuvintele unui prieten. Nu le vei uita niciodată.