Faire le point!

„A fost ceva în viaţa asta ce n-am putut eu înţelege şi nici nu înţeleg”, vorba lui Tolstoi : cum este posibil ca întreaga cultură să aibă o singură cale de supravieţuire şi o singură primejdie de mortalitate.

Cea dintâi se petrece numai atunci când creaţiei i se pune punct. Există un spirit al descotorosirii de idei, o dominaţie care se anunţă ca operă de înfăptuit, o voinţă de putere a creatului faţă de creator, aşa cum erastului îi corespunde un eromen, după legea firii. Între « Da-ul » şi « Nu-ul » cerului gurii trebuie să ai pasiunea de a pune punct şi virgulă, de a lega suspensiile unui imaginar onest şi pulsional. Cultura înseamnă creaţie, nu doar pattern. Exilul oamenilor vechi pe drumuri noi a garantat culturii tipologia şi canonul. Pentru aceasta, demnitatea culturii s-a exersat deseori cu o morfologie a punctualităţii, depunând spontană mărturie pentru tot ceea ce antropologic, sociologic ori istoric se anunţă ca fiind un dat natural şi involuntar.

Cea de-a doua însă, nocivă şi exersată, nepatologică, dar vulgară, este calea culturii punerii la punct. Nu de puţine ori, intelectualitatea a servit ca un bazar de idei pentru scrima claselor sociale şi a forurilor de autoritate publică. Paradoxal, aceasta nu a fost niciodată o cale de mijloc ci doar un dipol inert al societăţii, care a funcţionat după modelul punct contra punct. Este modelul culturii replicative, al poveştilor cotidiene care în loc de note de subsol au gesturi de ostensiune declarată, în care incriminările mutuale şi partizane au devenit…domestice. Orice intelectual pare să aibă programul său pe puncte, o legiuială tacită cu propriul sine care livrează mai curând un model de viaţă. Oamenii sunt ahtiaţi după reţete pentru fericire, iar utopiile încă mai sunt bunuri de consum. Dar toate, până la un punct.

Aparent, cultura nu poate abadona monoteismul personalităţii. Când subscrie însă cultului de personalitate, indiferent de mijloace- diletantism, glorie, divertisment- e momentul să pui punctul pe I. În felul său nimerit şi generos, cultura s-a comportat tot timpul ca o carte cu pagini albe la final în care i-am scris, după putere, orice destin, orice năruire, orice final care se poate continua pentru că nimic din ce se termină nu se sfârşeşte. Ea se păcăleşte că i s-a întâmplat să fie astfel dar nimeni nu ştie, în afară de noi, că am lăsat-o să crească cât am vrut și cât am putut, pentru că menirea ei nu e făcută din voinţă şi putinţă, ci din încercări şi seducţii. Ea nu este o carte bună, pentru simplul fapt că nu ştie ce locuiește dincolo de bine şi de rău, dar este o carte care are potenţialul de a fi o carte bună, doar pentru faptul că are o menire universală, de scritpură scrisă în judecăţi şi nu în pilde. La limită, trebuie să ştii să îţi faci drum prin cartea asta, aşa cum doi oameni trebuie să ştie cum să îşi facă drum unul prin viaţa celuilalt. Iar ca să faci drum culturii printre oameni, în sensu ei nativ şi înrădăcinat, trebuie să ştii să îi donezi sensurile potrivite în conjuncturi tărcate şi aleatoare. Ca replică de bun venit, cu zvâcul condeiului, morala mea de început este Faire le point!. Asta înseamnă, cumva, să faci cultura la punkt. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *