Georges Simenon, “Inspectorul Cadavre”, fragment, (1)

Băiatul, nerăbdător, mergea repede, cu gîtul întins în faţă, cu corpul aplecat înainte, trăgîndu-l după el pe greoiul Maigret, pe care situaţia neverosimilă îl făcea să nu se simtă în largul său. Ai fi zis că ai în faţa ochilor – cel mai tînăr, volubil şi persuasiv, conducîndu-l pe celălalt – un mic comisionar din Montmartre, ducînd aproape cu forţa un burghez intimidat spre Dumnezeu ştie ce loc de plăceri.
Mama lui Louis, în prag, strigă, pe cînd dădeau colţul ulicioarei:
— Louis, nu vii la masă?
Mai auzea el ? Era însufleţit de o pasiune violentă. Promisese ceva acestui domn de la Paris şi nu-şi putea ţine cuvîntul, pentru că se petrecuse un eveniment neprevăzut. Nu va fi considerat un impostor?
Nu va fi compromisă cauza pe care dorea să o apere?
— Vă duc să auziţi chiar din gura lui Désiré. Şapca o aveam eu în camera mea. Mă întreb dacă mama a spus adevărul.
Maigret se întreba şi el şi, în aceeaşi clipă, se gîndi la inspectorul Cavre, pe care şi-l imagina foarte bine îmbrobodind-o pe mama cu şase plozi.


— Cît e ceasul?
— Douăsprezece şi zece…
— Désiré trebuie să fie la fabrică. S-o luăm pe-aici, e mai scurt.
Mergeau tot pe ulicioare, treceau prin faţa unor case mici şi sărăcăcioase, pe care Maigret nu le bănuise pînă atunci; la un moment dat, o scroafă mînjită de noroi se năpusti în picioarele lor.
— Uitaţi, într-o seară, chiar în seara înmormîntării, la Lion d’Or, bătrînul Désiré, intrînd, a aruncat o şapcă pe masă şi a întrebat în graiul locului a cui era. Eu am recunoscut-o imediat, pentru că eram cu Albert cînd o cumpărase de la Niort, şi discutasem împreună despre culoarea ei.
— Ce meserie ai ? întrebă Maigret.
— Tîmplar. Cel mai gras dintre cei care stăteau mai adineauri la masa de la Trois Mules era şeful meu. În seara cu pricina, Désiré era beat. În cafenea se aflau cel puţin şase persoane. L-am întrebat unde găsise şapca. Trebuie să vă spun că el colectează laptele de la micile ferme din Marais şi, cum nu se poate merge acolo cu camionul, se duce cu barca… „Am găsit-o în păpuriş, mi-a răspuns el, exact lîngă plopul uscat…” Vă spun că au auzit cel puţin şase persoane. Toată lumea de-aici ştie că plopul uscat se află între casa familiei Naud şi locul unde a fost găsit cadavrul lui Albert… Pe-acolo. Mergem la fabrica de lapte, îi vedeţi coşul în dreapta…
Ieşiseră din sat. Garduri vii întunecate înconjurau grădiniţele.
Puţin mai departe, se zăreau clădirile joase, vopsite în alb, ale fabricii de lapte, şi coşul înalt care se înălţa drept spre cer.
— Nu ştiu ce mi-a venit să bag şapca în buzunar… Cred că simţeam deja că prea mulţi oameni aveau interesul să nu se mai vorbească de povestea asta… „E şapca tînărului Retailleau”, a zis cineva. Iar Désiré, beat cum era, s-a încruntat. A înţeles foarte bine că nu trebuia s-o găsească în locul unde o găsise. „Eşti sigur, Désiré, că era lîngă plopul uscat? – De ce n-aş fi sigur?” Ei bine, domnule comisar, a doua zi, nu mai voia să recunoască ! Cînd i se cerea să precizeze locul, răspundea: „Pe-acolo… N-am de und’ să ştiu exact! Mai lăsaţi-mă-n pace cu şapca asta…”
Alături de clădirile fabricii de lapte, erau legate la mal bărci cu fundul plat, pline de bidoane cu lapte.
— Auzi, Philippe… Moş Désiré s-a întors?
— N-a avut cum, pentru că nici n-a plecat… Probabil că a tras ieri o băută zdravănă, pentru că n-a apărut în dimineaţa asta…
Lui Maigret îi trecu prin minte o idee.
— Crezi că directorul e aici la ora asta ? îl întrebă el pe băiat.
— Trebuie să fie la birou… Uşiţa laterală…
— Aşteaptă-mă un moment…

Traducere de Nicolae Constantinescu.

Fragment din “ integrala Maigret II”,Polirom, Iaşi, 2013, reprodus cu acordul editurii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *