„Câini de paie” Omenirea văzută prin ochii lui John Gray

Cartea anti-mit a lui John Gray se înscrie într-un trend extrem de actual al literaturii subversivității. Studiul, perfect adaptat la poetica postmodernismului (din punct de vedere formal; în rest, curentul de gândire este abhorat, laolaltă cu întreaga ideologie antropocentrică a Occidentului) este un mozaic de referințe bibliografice esențiale și eterogene (statistică, biologie, economie, politică, filozofie, literatură etc.), butade, deformări ale clișeelor despre om și pasaje aproape lirice. Este vorba, așadar, de o carte completă, una care este imposibil să nu-ți clatine (sau să-ți zguduie temeinic) Weltanschauungul. Andrei Pleșu, dacă nu mă înșel, scria undeva că majoritatea cărților sunt reductibile la idee/fragment. Dacă ar fi să comprim la maximum concepția lui Gray despre lumea în care trăim, aceasta ar fi: umanismul liberal se reazămă, simultan, pe ideea de progres infinit (corolar al eficienței, de până acum, a științei) și pe cea de respingere a tradiției iudeo-creștine, din care, în mod paradoxal, își trage seva. Umanismul liberal este, în fapt, o religie, în care Occidentul se autoeducă să creadă. Progresul incontestabil al științei nu implică, în mod automat, cum suntem învățați să credem, și progresul naturii umane. Umanismul este, în opinia autorului, butaforie și iluzie autogenerată. Desantul progresului/al cunoașterii ilimitate este teribila capacitate a omenirii de a se autodistruge:

„În știință, dezvoltarea cunoașterii este cumulativă. Viața omenească, privită ca un ansamblu, nu este activitate cumulativă; ceea ce se câștigă la o generație se poate pierde la următoarea. În știință, cunoașterea reprezintă binele pur; în etică și politică, ea reprezintă și binele, și răul. Știința sporește forța umană –și amplifică defectele naturii umane. Ea ne dă posibilitatea să trăim mai mult și să avem standarde de viață mai ridicate decât în trecut. În același timp, însă, ne permite să ne folosim forța distructivă – împotriva celorlalți și împotriva Pământului – mult mai violent decât înainte. ” (John Gray, „câini de paie. gânduri despre oameni și alte animale”, București, Editura Humanitas, 2009, p. 11)

John Gray nu împărtășește însă, cum s-ar putea crede, viziunea apocaliptică a ecologiștilor asupra iminentului sfârșit al planetei, anticipat de acțiunile umane. Planeta este, cel mai probabil, prea puternică pentru a putea, vreodată, să fie distrusă de om. John Gray nu crede în om și nici în rațiune. Scepticismul său este salutar, pentru că numai astfel, prin desconspirarea iluziilor în care mai ales occidentalul/umanistul este captiv, se poate modifica atitudinea individului față de existență. Oamenii sunt câini de paie, artefacte totemice, venerate numai atât cât ține ritualul și apoi azvârlite deoparte. Specia umană își trăiește, acum, momentul de glorie, însă poate sfârși precum câinii de paie din China antică.

Antropocentrismul, singularitatea individului și liberul-arbitru, rațiunea, progresul, adevărul, binele, frumosul – sunt formule găunoase care au alimentat, de-a lungul timpului, imaginarul occidental și au contribuit la conturarea iluziei despre om ca centru al universului/făuritor al propriului destin. Iluziile autogenerate și-au desconspirat, de fiecare dată, fragilitatea. Cel mai răsunător eșec al rațiunii se contabilizează în victimele reale ale gândirii utopice: spectrele care cutreieră lagărele naziste și pe cele comuniste. Punem totul în slujba camuflării naturii noastre sălbatice și nu recunoaștem că „Genocidul este un atribut al omului, la fel ca arta sau rugăciunea.” (p. 99) De mii de ani, filozofii se întrec în emiterea de postulate ale diferenței între om și animal. Ne atribuim o conștiință suverană și le negăm animalelor orice rudiment de simțire, numai pentru a le putea exploata fără milă, la scară industrială. Cartea lui Gray este un apel la modestia uitată a individului uman, la reconsiderarea necesară a statutului său în lume. În acest scop, este clamată coborârea de pe piedestal a rațiunii și ieșirea din cercul de cretă al culturii occidentale, consubstanțială cu creștinismul. Alternativele sunt multiple: de la animismul societăților arhaice, la multitudinea de concepții orientale asupra existenței (din care privilegiat este, fără îndoială, taoismul). Reorientarea gândirii actuale nu este un imperativ categoric, ci o propunere pașnică de reevaluare a statutului nostru în această lume.

În „Omul și mulțimea” (București, Editura Humanitas, 2001), Ortega y Gasset stabileşte trei momente ale devenirii umane, care revin ciclic de-a lungul istoriei: momentul perturbării (izomorfismul om-animal; omul se simte pierdut, naufragiat printre lucruri), momentul interiorizării (vita contemplativa; theoretikòs bíos) şi momentul superior, al acţiunii, al vieţii active (praxis; omul se confundă din nou cu lumea având, de data aceasta, un plan prestabilit). Ultimul moment are, la filozoful spaniol, în mod clar, un ascendent asupra celorlalte două. Interiorizarea este numai o etapă necesară efervescenţei intelectuale, sedimentării ideilor, stabilirii planurilor. Etapa esenţială este aceea a acţiunii în conformitate cu planurile stabilite în momentul de răgaz, a imersiunii în planul contingentului: „Nu există, aşadar, acţiune autentică dacă nu există gândire şi nu există gândire autentică dacă aceasta nu este raportată aşa cum se cuvine la acţiune şi virilizată prin relaţia sa cu aceasta.” (p. 20-21) John Gray își propune să răstoarne ierarhia occidentală, ilustrată de triada lui Gasset, care așază la locul de cinste acțiunea, în detrimentul contemplării pasive. „Câini de paie” nu este numai o critică fundamentată a rațiunii ocidentale, ci mai ales o pledoarie pentru întoarcerea la o vita contemplativa, pe care occidentalul a lăsat-o în urmă fără să privească peste umăr, ca și pentru descrâncenarea omului modern, captivul aporiilor vieții și al iluziilor despre el însuși. Suntem ceea ce suntem.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *