Testamentul regelui Carol I
Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii.
Alcătuind acest Testament, mă gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să îi las şi după moartea mea dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care l-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene…
Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă; iert acelora care au scris şi au vorbit contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.
Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să îşi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit.
Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă, am trăit şi mor cu deviza mea, care străluceşte în armele României – Nihil Sine Deo.
