Romania altfel: o critică imposibilă

Succesul comercial al cărţilor lui Lucian Boia nu este, neapărat, o scădere. Se înscrie într-o tendinţă mai generală de creştere a consumului de istorie – de care a beneficiat şi beneficiază şcoala de la Annales şi, ceva mai nou, diverşi istorici britanici.  Dar, faţă de istoricii intraţi în mass media, afaceri editoriale sau politică de prin alte părţi există nişte diferenţe importante. Cărţile lui Boia se situează într-o tradiție importantă și respectabilă de istorie pedagogică; de istorie scrisă pentru a educa, a schimba perspective și apucături neplăcute. În România anilor 1990, Lucian Boia a fost un infatigabil producător de astfel de istorii. Aplicarea lor pedagogică la un mediu public și științific ieșit de curând și nu în totalitate din socialismul etno-folcloric à la Ceauşescu au dat prospețime și un ascuțiș critic textelor istoricului român. Simplificarea, uneori neplăcută, a argumentaţiei istorice de prin unele cărţi ţine de lipsa unui mediu istoriografic suficient de diferenţiat şi bogat în România şi, mai ales, de lipsa unei discuţii critice constante dinspre istoriografie, sociologie sau antropologie. Ultima carte publicată de Lucian Boia pare să fi reuşit însă să declanşeze această discuţie şi să devină şi bestseller în acelaşi timp.

Îmbinarea fericită a succesului de piaţă cu discuţia critică este doar aparentă. Istoricul pare să fi trecut, purtat de un soi de entuziasm ambiguu, în tabăra ”adversă”. Pare să fi renunțat la salutarul rol pedagogic, asumat cu subtilitate și consistență până acum, și să se fi dat cu poporul. Nu este vorba de asumarea unei ”history from below” sau a vreunei încercări postmoderne de a lăsa să se audă vocile ”Celuilalt”. Parcă istoricul ar fi intrat într-o cafenea din Centrul vechi, ar fi stat la o cafea sau bere cu băieții (și fetele) și ar fi făcut un fel de transcript – ușor corectat – a celor discutate acolo, căruia i-ar fi pus apoi un nume bun de vânzare și l-ar fi dat la publicat.

Avem de a face cu o carte ciudată. Este foarte greu, aproape imposibil de criticat. Din cel puţin două motive. Unul, mai vizibil, face critica dificilă datorită corului ‘patrioţilor’, al ‘luptătorilor pentru istoria naţională’ şi a naţional-comuniştilor de toate vârstele, originile şi orientările ce suferă citind cartea. Exerciţiul critic este dificil când ai parte de comilitoni nefrecventabili moral şi estetic.

Al doilea motiv este că, de fapt, cartea aceasta, nu este o carte de istorie aşa cum scrie Boia de obicei. Este parte integrantă, fără rest aproape, dintr-un aparat de marketing. Critica ar trebui să facă exerciţii de mers pe sârmă între necazurile ‘patrioţilor’ şi departamentul de vânzări al editurii.

Originea cărții mai mult dinspre marketing decât dinspre istoriografie se vede destul de repede. Ea este construită pe un mecanism aproape infailibil de vânzare. Cartea trăiește – se vinde, mai exact – prin supărările și umorile negative pe care le trezește. Reacţia patriotard-naționalistă – bine temperată sau dezlănțuită – este integrată în marketingul cărții, face bine. La fel, reacţia orientalist-naţionalistă: “românii” sunt minori, ticăloşi, cu “mentalităţi” balcanice ş.a.m.d. este parte şi ea din mecanismul de receptare  – ce funcționează, impecabil, pour épater les bourgeois.

Cartea este necriticabilă – nu exista poziţie, în spaţiul public şi academic, de unde să se poată spune ceva cu sens despre “Romania altfel”. Este ca un Dan Puric în oglindă. Aşa cum nu se poate vorbi, în niciun fel, cu Dan Puric, nu se poate “vorbi” nici cu această carte. Încercările, respectabile, de critică suferă o transformare  stranie. Îşi pierd orice consistenţă în faţa unui text popular – a unei cărţi din popor pentru popor.

Soluţia ar fi  așteptarea unei alte cărți a lui Lucian Boia care să poată fi, cu adevărat, criticată. Energia, prost direcţionată spre “Romania altfel”, ar merita însă păstrată.

Un comentariu

  1. Inteleg ca nu v-a prea placut carte. Nici mie. E greu sa iti placa ceva scris in viteza. Boia este totusi, asa cum si spui, un istoric respectabil. Cred ca ar fi de criticat/ deconstruit mai curand indivizi gen Giurascu, Berindei sau alti istorici gagademicieni.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *