Dacă nu s-ar fi născut, din spumă de ocean, Corto Maltese, Koinski ar fi rămas, probabil, cel mai ciudat şi tulburător personaj imaginat de Pratt. Dacă saga lui Corto nu s-ar fi întins,peste decenii, asemeni nopţilor arabe, “Scorpionii deşertului” ar fi devenit capodopera lui Pratt şi expresia cea mai subtilă şi memorabilă a unei arte ce întreţese, simfonic,cuvântul, istoria şi muzica. Poet al mării şi al ostroavelor, Pratt este, în egală masură, o dată cu “ Scorpionii”, un rapsod al intinderii de deşert şi de oaze care se oferă ochiului vizionar în Africa, din Libia până în Djibouti. Cronicar al Marelui Război, cel în care marinarul cu cercel în ureche se angajează în ciudate istorii de piraterie şi spionaj, Pratt este şi vocea care scoate din uitare dramele unui alt război, război din care vine propria sa tragedie- moartea tatălui, ofiţer în armata imperială italiană din Africa.
De aici, puterea şi polivalenţa textelor din “ Scorpionii Deşertului”. Istorie a începututului căderii imperiului mussolinian, povestea lui Pratt se petrece înainte ca trupele lui Rommel să ajungă pe pământ african. Este acesta timpul în care Etiopia este eliberată, iar Libia italiană cucerită de englezi. O armată multinaţională, ultima armata a Raj-ului britanic, luptă în Africa împotriva unei Italii ce resimte şocul confruntării traumatice. Ca de atâtea ori la Pratt, războiul nu seamănă cu şarjele de cavalerie din filmele hollywoodiene. El este întunecat, absurd şi incărcat de o povară a morţii pe care nimeni dintre cei care iau parte la el nu o mai pot lăsa în urmă, vreodată.
Polonez exilat, brutal şi visător, cu un tip de limbaj ce evocă laconismul eroilor lui Chandler, Koinki este un om fără de patrie,ajuns în Orient după peregrinări în România şi Persia. Aici, sub un soare ucigător, parte a “Grupului de deşert” englez, Koinski este, asemeni lui Corto, ochiul lui Pratt însuşi, acel raisonneur energic şi direct ce contemplă dramele umanităţii ce trăieşte pe muche de cuţit. Energia lui Koinski este înşelătoare. Dincolo de suprafaţa aceasta se poate ghici durerea care îl macină, durere ce se hrăneşte din dubla condiţie de marginal în lumea ce îl înconjoară- polonez fără de ţară şi evreu. Obsedat de misiunea lui, misiune ce îl îndreaptă către locul din Etiopia în care se afla legendarul Orde Wingate, Koinski este, ca şi Corto, un poet al acţiunii, cel care poate intra sub pielea lumii, spre a –i vedea secretele pe care alţii le ignoră.
Lumea din saga lui Pratt este un amestec, special şi obsedant, de trădare, vise şi cruzime. Un amestec peste care pluteşte o briză muzicală, în care se poate recunoaşte întâlnirea operei italiene cu sunetul de jazz al marelui Django Reinhardt. Deşertul pe care îl traversează Koinski este un cimitir al imperiilor. Totul se va duce, la căpătul acestui război. Un sentiment al crepusculului domină, iar moartea este cu atât mai absurdă cu cât ea este o jertfă pe un altar inutil. Om al marelui joc, ca şi personajele lui Kipling, Koinski este aruncat în miezul unei lupte ce opune naţiuni şi religii. În faţa lui se află arabi şi evrei, creştini şi musulmani, italieni şi francezi, englezi şi germani, războinici danakil şi ostaşi askari. Prin mii de fire, textul lui Pratt comunică cu restul operei sale. Dinspre ” Ann de la jungle” vin ofiţerii armatei engleze din Africa de est, în vreme ce dinspre ciclul lui Corto apare în peisaj silueta celui mai redutabil ţintaş şi ucigaş din deşert,somalezul Cush.
Deşertul lui Pratt este un spaţiu al iubirii pierdute şi regăsite- personajele sale se îndrăgostesc şi mor cu gândul la femeile care le inspiră. Contemplând luna sau ascultând o frază de jazz, eroii lui Pratt sunt atraşi către această nebuloasă a pasiunii. Proza lui Pratt aşează, alături, iubirea şi crima, in acest panteon amoral. Dezertorul italian Stella jefuieşte în numele pasiunii sale, în vreme ce La Motte, ofiţerul francez, este devorat de aceeaşi iubire arzătoare. Deşertul lui Pratt este, simultan, infern şi purgatoriu. Leprosul ofiţer italian Fanfulla este ceea ce a mai rămas din gentilomul playboy ce frecventa bordelurile din Djibouti, cu gândul la aceeaşi femeie pentru care Stella comite crimele sale. Exilat în fort,el alege uitarea şi este binecuvântat, în cele din urmă, cu moartea pe care o aşteaptă. Nebunia lui Palchetti, cel care se închipuie tenor pe scena abandonată a Somaliei italiene, este răscumpărată de sacrificiul lui Kismet, iubita sa africană, cea care îi oferă, în moarte, demnitatea răpită de nebunie.
Africa lui Pratt este şi locul în care un anumit curaj sinucigaş este alternativa la ratare şi trădare .Din dilema etică cu care se confruntă ofiţerii şi soldaţii francezi, rupţi între Franţa liberă şi Vichy, se iveşte şi drumul către sacrificiu. Hotărârea marinarilor francezi de a scufunda, cu preţul vieţii lor, un submarin german, exprimă această revoltă pe care regimul lui Pétain nu o poate suprima. Madame Brezza, patroana legendarului “Brise de mer”, sfidează moartea şi plutonul de execuţie al autorităţilor franceze colaboraţioniste cu eleganţa nonşalantă a unui personaj de film noir american. În numele loialităţii faţă de prietenii ucişi, Madame Brezza participă la atacul teribil şi sângeros împotriva staţiei germane de radio. Ataşmentul faţă de cauza gaullistă este o formă de solidaritate cu cei care nu mai sunt.
Dincolo de războiul care îi opune pe europeni europenilor, Koinski este martorul irumperii din adâncurile deşertului a unei Africi neîmblânzite şi crude. Prin Cush şi Ghula, căpetenia amazoanelor dankali, Pratt omagiază acest pământ pe care l-a iubit şi către care a revenit, în cursul vieţii sale. Neîndurătoare ca o zeitate antică, adoratoare a diavolului, Ghula resimte în Koinski pulsaţia suicidară a unui spirit afin. Ambii vin din infern , spre a se reîntoarce acolo. Ambii duc în suflet flacăra răzbunării şi a sângelui. Africa lui Cush şi Ghula este înfiptă în solul de tradiţii şi vise ce rămâne inaccesibil omului cartezian european.
Ciclul lui Koinski este, ca şi ciclul lui Corto, o poveste fără de sfârşit. Pratt nu a scris încheierea istoriei sale. În ultimele pagini, în vreme ce plutonul francez o execută pe Brezza, Koinski se indreaptă, deghizat în războinic galla, către Etiopia. Aventurile lui Koinski sunt un capitol care rămâne deschis. Iar tentativa strălucită a lui Pierre Wazem de a scrie o continuare la textul lui Pratt este proba ultima a fascinaţiei. Koinski merge mai departe, întrând într–o altă ficţiune, sub acelaşi soare al deşertului şi morţii.
