Şi nu mai este nevoie să te privesc în fotografiile noastre , ( atât de puţine şi de fragile, smulse vremii prin timida complicitate a aparatului ce suprindea mişcarea surâsului tău melancolic), de vreme ce suntem una, iar fiecare fragment de oglindă în care mă contemplu readuce spre noi doar […]
Cuvintele romanului nostru de dragoste au crescut, temerar şi visător, din materia despărţirii: trezite în noi de moarte, ele au căutat drumul sore lumina zilei, trecând prin vămile de vis şi de negură ale somnului magnetic. Şi astfel am păşit pe un pământ pe care nu ni-l putusem închipui niciodată, […]
Şi mi se pare, recitind aceste pagini care sunt parte din creşterea timpului însuşi, că doar pudoarea şi modestia sunt pământul din care se iveşte, timid şi tandru, dragostea de dincolo de moarte. O dragoste care îşi proclamă, în viaţă fiind, histronica ei explozie de sentimente nu este dragoste, ci […]
Fotografia timpului nostru nu mai cuprinde imagini al căror contur să mai înfrunte limpezimea dimineţii: cadrele ei au căpătat imprecizia lichidă a unui val care porneşte, alungat de vânt, spre a se pierde în larg. Fotografia timpului nostru este un epilog care se scrie la căpătul unui roman de dragoste: […]
Asemeni valurilor ce cresc din mare, spre a se reîntoarce în ea, acest anotimp al introspecţiei şi al căutării se hrăneşte din propria sa curgere şi se confundă cu anii de dinaintea sa, ca o perdea de lacrimi ridicată în faţa ochilor noştri. Am învăţat să trăim, amândoi, în acest […]
De demult, atât de demult, pe când elevii îşi caligrafiau visele lor delicate pe pagina de gardă a cărţilor cu cotoare melancolice, toamna era sfârşitul marilor vacanţe : un port luminat de soarele nostalgiei, dincolo de care se întrevedea doar largul de dor. De demult , atât de demult, cei […]
Asemeni morţii, dragostea nu poate închisă în cuvinte. Asemeni morţii, dragostea îşi trasează făgaşul care să o ducă, precum un drum de fluviu, spre largul unei mări cu care se să contopească. Asemeni morţii, dragostea nu poate avea sfârşit, de vreme ce în caligrafia ei adăugăm, an după an, speranţa […]
Undeva, departe, atât de departe, în margine oraşului de provincie al cărui desen fragil se întrevede în materia de nori a memoriei fiinţei noastre unite, o casă de spectre şi de dor durează , dincolo de moarte, pregătindu-se să fie mormânt celor care aşteaptă trecerea ca pe un prag al […]
Iar atunci când te visez îi visez şi pe cei de dinaintea ta, ca şi cum pe porţile viselor noastre ar intra un întreg cortegiu de umbre,parte din memoria lichidă în care ne cufundăm, noapte după noapte. Iar atunci când te ating, fugar şi sincopat, mi se pare că îi […]
Am început să scriem aceste pagini doar în clipa în care vocea ta, eliberată de trupul muritor, începea să -şi caute, timid, cărarea spre visele noastre : atingerile delicate trezeau în fiinţa nocturnă unită care devenisem murmurul în care mi se părea că desluşesc convorbirea niciodată întreruptă de moarte. Am […]
