Admirația față de lumea romană trebuie să cuprindă în primul rând o doză serioasă de realism; nici un model nu e perfect, ca atare a condamna ceea ce nu ne convine în trecut e dovadă de stupizenie, fie și pentru faptul că nu schimbăm nimic. Invers, a admira nemăsurat ceva probează fie slabă informare în domeniul respectiv, fie denaturare care nu e utilă nimănui. Admirația mea față de dreptul roman, deși nu sunt jurist, pornește tocmai din complexitatea sistemului; dacă democrația contemporană nouă e falsă tocmai pentru că proclamă un mare neadevăr, o minciună deci, adică egalitatea între oameni, ajungându-se la aberații precum drepturile omului sau așa-zisa discriminare pozitivă, aberantă în primul rând lingvistic, dreptul roman, ca și construcție rațională privitoare la lumea înconjurătoare, pornește încă dintru începuturi de la realitatea că nu toți oamenii sunt egali; socialmente cel puțin.
Astfel, în Lex XII Tabularum, (Legea celor XII Table; s-ar spune că nu se jucau cu tabletele ci respectau Tablele chiar dacă nu erau primite de chiar atât de Sus), se specifică clar că societatea se împarte în proletarii (proletarii, adică cei cu multe guri de … alimentat, pro-ales, proles urmaș) desigur amărâți dar și lipsiți de obligații civice (impozite, serviciu militar) obligatorii însă pentru adsidui (cei înstăriți) pe capetele cărora apăsau toate obligațiile derivate din viața statală. În acele condiții era clar că dreptul de a conduce , deci de a fi ales, le revenea celor care și contribuiau la întreținerea Statului dându-și și viața la nevoie căci numai ei îndeplineau serviciul militar, iar nu celor care turnau copii subvenționați de fiscul Romei, ceea ce devenise la un moment dat foarte rentabil pentru cei numiți azi „dezmoșteniții sorții”, dar cu totul dezastruos pentru Stat. Drept care a urmat și schimbarea.
Dar aceeași Lege, în spiritul unui raționalism inegalabil astăzi, veghea ca nu cumva din realitatea socială să răzbată arbitrariul; ca atare, de vreme ce proletarii erau practic întreținuți de cei înstăriți cărora mai târziu aveau să le vândă voturile (nu pe mici, ci pe pastramă de oaie, nu pe găleți cu porumb că nu era de unde, ci pe grâu sau chiar făină, nu pe beri, ci pe vin mai acrișor dar onorabil și, nu în ultimă instanță, pe rezonabile sume de sesterți, adică un fel de bonusuri) devenind … clientes (clienți). Să subliniem că nu era vorba de corupție, căci relația clientelară era una pe față, donatorul trebuind să-ți justifice sumele puse în… jocul campaniei electorale. Dar mai mult decât aspectul pecuniar, conta în mare măsură bunul renume.
Ca atare, cel în cauză era un soi de tată adoptiv numit patronus, patron adică, dar nu în sensul abuziv capitalist și de azi; legea spune ca atare patronus si clienti fraudem fecerit, sacer esto; nu mă voi mai opri la disecarea termenilor, că tot nu mai schimbăm azi nimic, dar sensul general ar fi că „dacă patronul îi provoacă o fraudă clientului, să fie condamnat”; totuși nu mă pot abține de la a sublinia că patronul însemna cel aflat în funcție de conducere statală, iar clientul era votantul, electorul de rând. De asemenea, în funcție de specificul fraudării, adică de mărimea ei, formula sacer esto putea însemna și condamnarea la moarte, execuția. Desigur azi ni se pare o aberație dat fiind caracterul cotidian al fraudei de cele mai varii feluri.
Dar, cum omenirea progresează mai mult sau mai puțin vertiginos, însă cert în favoarea unora, ororile sclavagismului roman, ale imperialismului dictatorial fac loc blândeții creștine medievale. Cel puțin în domeniul dreptului, a științei juridice care nu mai are nimic cu cea romană, cei cu funcții (sinistre unele, adică ereditare) nu mai au motive de îngrijorare; nu numai că nu trebuie să le dea săracilor, proletarilor, dar sunt capacitați prin legi să-i jumulească material, sexual, spiritual, etc. în numele iubirii pentru aproapele și a învățăturii evanghelice.
Fără prea multă sofisticărie sau subtilitate, tot circul juridico-politic sau invers, de la noi relevă o clară intenție de întoarcere la legislația medievală căreia însă a i te opune cu lanterna celularului devine o îmbinare de prostie cu dubioasă inițiativă ca și obsesia milionului de manifestanți, după cum arătam recent.
Similitudinile sunt izbitoare; nu multe dar la fel de imorale; pe de o parte e uman ca individul, indiferent de starea lui socială, să lupte pentru propria-și salvare, să nu vrea la penitenciar decât eventual ca angajat; dar, după ultimele manifestări de la noi, pare că nu e tocmai rentabil existând mari restanțe la plata cu ora. Dacă dreptul roman prevedea ca actul punitiv să fie ca mărime concordant cu situarea penalului, ceea ce se încearcă azi la noi concordă perfect cu prevederile medievale.
Pornim tot de la un profesor universitar de drept, dar din perioada când Țara noastră nu exista nici în intenție. În a doua jumătate a secolului XIII a fost redactat și publicat desigur un Cu totul util și de zilnică folosință TRATAT DESPRE SCHINGIUIRI precum și despre indicii și tortură, de prea distinsul și eminentul la vremea sa doctor Guido de Suzzara Mantuanul. Nu intru în amănunte pe care le veți găsi la anul în volumul Trilogie medievală în curs de redactare cotutelară cu Dana Percec deja perita Inquisitionis et venenorum. Menționez doar că distinsul doctor în drept a trăit între 1225 și 1292, ținându-și cursurile magistrale la universitățile din Padova, Bologna și Napoli. N-a fost rector dar, după unele indicii ar fi fost Decanus la una din ele. Cum și atunci unele funcții depindeau de bani, Guido s-a remarcat prin felul în care a luat apărarea celor avuți și potenți dar nu tocmai curați. Încă o precizare totuși, terminologică: schingiuirile sunt pe categorii, iar totalul lor formează tortura.
Cu un umanitarism cel puțin suspect, marele universitar jurist recomandă la început ca judecătorii prea entuziaști să apeleze întâi la o oarecare blândețe „încât să nu treacă cu ușurință la schingiuiri, sau să nu o repete pe una anume, oricât ar fi de blândă”. După ce precizează clar „cercetarea este o anchetă care se face spre a scoate la lumină adevărul prin schingiuiri și durerea corpului”, autorul specifică faptul că se are în vedere o anume subtilitate, anume că „schingiuirea trebuie astfel să se facă încât să devină o torturare a minții”.
Dacă nu sunt precizate procedee anume, treburile devin mult mai clare în privința celor ajunși să fie anchetați, dar care nu sunt toți la fel de nenorociți juridic … judecând.
La paragraful „care persoane pot fi schingiuite și care nu” (minorii sub 14 ani pot fi doar bătuți cu vergi de trestie și înfricoșați, timorați, gravidele pot fi schingiuite doar la vreo două zile după ce au născut…), apare clar indiciul pentru cine pleda juristul. Fără ocolișuri inutile, se specifică faptul că „Nu sunt torturați cei aflați în demnități, precum și judecătorii cei mai distinși, militarii și decurionii (comandanții de cavalerie, n.n.), fiii și nepoții celor menționați, pentru ca nu cumva să se arunce cu vreo pată a rușinării împotriva lor”. Mutatis mutandis către vremurile noastre, lucrurile sunt destul de clare în privința strădaniei de a se crea o legislație … paralelă, aparte pentru unii. Evident că nici atunci nu a ieșit nimeni cu făclii în piața din Padua sau Bologna, căci știau despre legi tot atât cât știu cei care ne luminează azi cu celularele performante.
Constatând că unele lucruri, adică dorințe nu s-au prea schimbat, observăm deci la liderii noștri o anume nostalgie a dreptului medieval, chiar dacă cert inconștientă, dar posibil utilă. Iată însă că până și în întunecatul (și) juridic Ev Mediu, lucrurile par să aibă o limită: „există însă situații în care nici demnitatea publică, nici vârsta fragedă, nici graviditatea nu pot constitui o motivare a sustragerii de la tortură, încât să nu fie supuși schingiuirilor și anume crima de lezare a majestății sau în cazul trădătorilor. ”
În principiu treburile ar fi simple la noi în cazurile amintite de Guido căci, har Domnului , majestate nu mai avem, iar trădarea a devenit în democrație un arhaism penibil, indiferent de consecințe. Deci am putea apela la o (aparent horațiană) cale de mijloc.
Dan Negrescu
n. 5 iulie 1953, Timişoara.
Prozator, eseist, traducător. Studii: Liceul nr.6 Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia română-latină, Universitatea din Timişoara (1976). Profesii şi locuri de muncă: profesor, Liceul Agro-Industrial Timişoara (1976-1985); profesor, liceul Industrial nr.7 Timişoara şi la Liceul Maghiar din Timişoara (1985-1990); inspector şcolar pentru limbile română şi latină, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (ianuarie-septembrie 1990); profesor universitar doctor, şeful Catedrei de limbi clasice la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara (începând din 1996). Colaborează la: „Orizont, „Altarul Banatului, „Ariergarda", „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", „Analele Universităţii din Timişoara", „Studii de literatură română şi comparată", „Signum" (Dresda), „Lumea liberă" (New York) etc.
PUBLICAȚII:
Volume:
Cărţi de autor
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, PAIDEIA, Bucureşti, 1996, ISBN 973-9131-45-0.
Literatură latină. Autori creştini, PAIDEIA, Bucureşti, 1996 ISBN 973-9131-476.
De la Troia la Tusculum, PAIDEIA, Bucureşti, 1998, ISBN 973-9393-039.
Tatăl, fiul şi spiritul uman, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-72-7.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin - român, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, ISBN 973-588-359-7.
Apostolica et Patristica, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2002, ISBN 973-8433-00-2.
Patristica perennia. Părinţi de limbă latină, Editura Universităţii de Vest Timişoara, 2004, ISBN 973-8433-50-9.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin-român, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Universul juridic, Bucureşti, 2012, ISBN 978-973-127-750-9. 202 (101) p.
Patristica perennia aucta, Părinţi de limbă latină şi scrierile lor, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2012, ISBN 978-973-125-365-7. 293 p.
Terminologie latină. Ieri. Azi., Editura Universității de Vest din Timișoara, 2015, ISBN 978-073-125-461-6. 214 p.
Dan Negrescu, Dana Percec, Periplu prin malefic. Un eseu lucrat pe surse, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 217 p., ISBN 978-973-125-531-6.
Dan Negrescu, Dana Percec, Excerpte veninoase și onirice. Eseu despre doi frați, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 252 p.
Dan Negrescu, LECȚIE ROMANĂ, prefață Cristian Pătrășconiu, postfață Dana Percec, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 254 p. ISBN 978-973-125-601-6.
Dan Negrescu, VIA ROMANA, praeverbum Dana Percec, postverbum Cristian Pătrășconiu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019, 256 p. ISBN 978-973-125-678-8.
Dan Negrescu, LEGISTUL CUVINTELOR, praeverbum Dana Percec (Lecția cercului sau de la formă la cuvântul rostit), pp. 9-16, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020, 186 p., ISBN 978-973-125-811-9.
Dan Negrescu, Dana Percec, Quinta medievală, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, vol.I 371 p., ISBN 978-973-125-832-4. Vol. II, 258 p., ISBN 978-973-125-833-1.
Dan Negrescu, Patristica perennia aucta. Părinți de limbă latină și scrierile lor, ediția a II-a, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, 268. P. ISBN 978-973-125-868-3.
Traduceri
Pico della Mirandola, Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, traducere şi note de Dan Negrescu, studiu introd. de Gheorghe Vlăduţescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, ISBN 973-44-0014-2.
Spinoza, Tratat despre îndreptarea intelectului, traducere şi note de Dan Negrescu, prefaţă de Viorel Colţescu, Editura De Vest, Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0125-X.
Augustin, Soliloquia şi Sermones, studiu introductiv, traducere şi note de Dan Negrescu, Editura de Vest Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0161-6.
Pierre Abelard, Etica, traducere şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1994, ISBN 973-9131-05-0.
Sfântul Ambrozie, Imnuri, traducere şi introducere de lect. dr. Dan Negrescu, în Sfântul Ambrozie. Scrieri, partea a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1994, ISBN 973-912-28-3.
Descartes, Expunere despre metodă, traducere din limba latină şi note lexicale de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-37-9.
Heloise şi Abelard, Autoportrete epistolare, introducere, traducere din limba latină şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-35-2.
Toma d’Aquino, Despre Fiinţă şi Esenţă, traducere, note şi biografie de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-36-0.
Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, introduceri, traduceri şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1997, ISBN 973-9131-74-3.
Sfântul Ieronim, Dialog împotriva luciferienilor, introd., trad. şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-45-x.
Sfântul Ieronim, Pilduitoare vieţi de eremiţi, Studiu introductiv, introduceri şi traduceri de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2006.
Sfântul Ieronim, Apologie şi rânduială, studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2008.
Carmina Burana, traducere din latină Dan Negrescu, Paideia, 2009.
Fericitul Ieronim, Epistole, volumul I, Părinţi şi scriitori bisericeşti, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, Traduceri de Dan Nicolae Negrescu,..., p. 43-50, 93-95, 156-205, 205-208, 208-210, 214-216, 260-263, 275-277, 282-285. (75p.), ISBN 978-606-8495-46-0.
Heloise și Abelard, Dincolo de epistole, introducere, traducere din limba latină și note de Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2016, ISBN 978-973-125-511-8.
Clement Alexandrinul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore Teologul Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Scrieri cu tematică pedagogică, Basilica, București, 2016, trad. Dan Negrescu pp. 420-470., ISBN 978-606-29-0136-3.
Fericitul Ieronim, Epistole, Volumul al II-lea, Părinți și scriitori bisericești, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2018, traduceri de Dan Negrescu…, p. 146-157, 163-165, 187-192, 207-210, 258-269. (32 p.) ISBN 978-606-29-0289-6.
Publicaţii didactice
Texte latine din antichitatea creştină. Antologie de texte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1994.
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Literatură latină. Autori creştini. Curs, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Invariante clasice în literatura română, Curs pentru masterat, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 2008.
Beletristică
Epistolar imperial, Editura Paideia, Bucureşti, 1998.
O mitologie timişoreană - MEHALA, Editura Marineasa, Timişoara, 1998.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Editura Marineasa, Timişoara 1999.
Do ut des. Breviar despre cerşit, Editura Marineasa, Timişoara 2000.
Însemnările Sfântului Renatus, Editura Marineasa, Timişoara, 2001.
Trilogie imperială, Editura Marineasa, Timişoara, 2002 (premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, 2003).
Raport despre starea na(ra)ţiunii, Editura Marineasa, Timişoara, 2003.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Ediţia a II-a cu trei poveşti noi, Marineasa, 2005 (apărut 2006)
Romanul lui Constantin, Marineasa, 2005 (apărut 2006).
TABLOU cu siguranţă, Marineasa, 2007.
TABLOU CU siguranţă şi înţelesuri, Marineasa, 2009.
Mehala din ceruri. O mitologie pentru cunoscători, Marineasa, 2010.
TABLOU (dintr-o expoziţie) CU SIGURANŢĂ şi înţelesuri, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2013. 350 p.
ESEU despre pledoariile patristice ale răului, Eurostampa, Timișoara, 2015. ISBN 978-606-569-959-0. 78 p. 125-474-6.
Trilogie imperială, Precuvânt de Dana Percec, ediția a II-a revizuită, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016. ISBN 978-973-125-501-9.
MEHALA. O poveste, cu o prefață de Otilia Hedeșan, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 254 p., ISBN 978-973-125-533-0.
Prezent în antologii
Timişoara între paradigmă şi parabolă, ediţie de Eleonora Pascu, Editura Excelsior, 2001, p. 124-125 (Castanii paşei).
Pagini despre Banat, coordonatori Diana Dincă, Mihai Ciucur, Editura Marineasa, 2011, p. 253-258. (Toamna paşei din Mehala).
Centurion sau sutaș (?), în volumul 100. Gânduri și ipostaze. Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, p. 125-131.
Prezenţe în antologii: Timişoara între paradigmă şi parabolă,Timişoara, Editura Excelsior, 2001. Premii literare: Premiul pentru proză al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003).
