Linda Pastan
Consolări
Uite:
limbajul face tot ceea ce poate mai bine
eu vorbesc
câinele schelăie
iar în copacii nestatornici
albinele târzii zumzăie vag
ca niște voci stinse
ce-abia răzbat
din camera alăturată.
Mai târziu
consolările
tăcerii.
Nopțile trec încet
întorc paginile lor grele
una după alta
înmuiindu-mi degetul arătător pe limbă
așa cum făcea bunicul meu
când era gata să-nchidă cartea durerii
După-amiezile miros a jar.
Frunzele abia se mai țin
pe ramuri
răvașe micuțe purtând
aceleași mesaje învechite
în fiecare an.
Mă atingi –
alt limbaj. Suferințele noastre
sunt aproape una;
le balansăm între noi
așa cum face copilul ce ne-a fost dat pentru o vreme
care se ține de-o mână de-a ta
și de una de-a mea
grăbindu-ne acasă,
în timp ce felinarele străzii
încep să înflorească
pe tulpina întunecată
a serii
Linda Pastan (n.1932) este una dintre cele mai cunoscute poete americane, autoare a 15 volume de poezie, printre care amintim: A Perfect Circle of Sun (1971), Aspect of Eve (1975); On the way to the zoo (1975), Five Stages of Grief (1978), Waiting for my life (1981), PM/AM (1982), A fraction of Darkness (1985), Heroes in Desguise ( 1991), Traveling Light (2011), Insomnia (2015) și A dog runs through it (2018). Pastan a fost finalista sau câștigătoarea unor prestigioase premii literare, precum: Dylan Thomas, A Pushcar Prize, Bess Hokin Prize, Ruth Lilly Poetry Prize, etc. De asemenea, poeta a fost nominalizată pentru National Book Award și Los Angeles Book Prize.
Linda Pastan
Consolations
Listen:
language does the best it can.
I speak
the dog whines
and in the changeling trees
late bees mumble, vague
as voices
barely heard
from the next room.
Later
the consolations
of silence.
The nights pass slowly.
I turn their heavy pages
one by one
liking my index finger
as my grandfather did
wanting to close the book on pain.
Afternoons smell of burning.
Already leaves have loosened
on the branch
small scrolls bearing
the old messages
each year.
You touch me-
another language. Our griefs
are almost one;
we swing them between us
like the child lent us awhile
who holds one hand of yours
and one of mine
hurrying us home
as streetlights
start to flower
down the dark stem
of evening
