Sara Gruen și apa

Una dintre cele mai în vogă (și cu cărțile dintre cele mai bine vîndute) scriitoare din America de Nord, canadiana Sara Gruen are, în mod evident, o înclinație pentru cuvîntul ”apă” în titlurile romanelor sale.

Din cele 5 romane publicate de aceasta pînă acum, două – totodată și cele mai faimoase – sînt cu ”apă” în titlu:  ”Apă pentru elefanți” și, e deocamdată și cel mai recent, ”La marginea apei”.

De altfel, aceste două cărți sînt și singurele traduse în limba română, ambele în ”Raftul Denisei” de la Humanitas; primul, în 2009, la trei ani după apariția sa în premieră), al doilea, de cîteva luni numai, la un an și jumătate de la primul tiraj în prima ediție originară.

Se vede de la prima carte, pentru mine cel puțin s-a văzut imediat, iar cea de-a doua nu a făcut decît să îmi întărească această convingere care pulsează simultan cu lectura cărții că  Sara Gruen e o scriitoare ”după rețetă”. Dar nu una oarecare – ci dintre acestea care își știu de la A la Z meseria și care pot scrie, cuceritor și consistent, pentru un public larg.

Pe de o parte,  de numele ei sunt legate cifre impresionante pentru o scriitoare care urcă în mod constant și cu multă atenție în box-office: traduceri în peste 45 de țări și cifre de vînzări de peste 10 milioane de exemplare. Pe de altă parte, întăresc ideea de mai sus, e o scriitoare profesionistă care își supune, cu eleganță și rafinament stilistic, tehnica scriitoricească și care își respectă cu maximă seriozitate profesia și vocația.

Parte din rețeta după care lucrează Sara Gruen include și o invitație cinematografică – deopotrivă pentru cititorul cărții (care poate vedea foare ușor intriga), cît și pentru profesioniștii genului. Romanul ”Apă pentru elefanți” a fost, de altfel,  și ecranizat – cu un Christoph Walt într-un rol, cum mai toate ale sale de fapt, memorabil. Și tare m-aș mira dacă ”La marginea apei” nu ar ajunge și ea, cît de curînd, să fie văzută și pe marile ecrane…

la marginea apei foto coperta

www.humanitas.ro: ” La începutul anului 1945, Maddie și Ellis Hyde, un tânăr cuplu american din înalta societate a Philadelphiei, hotărăsc să traverseze Atlanticul, în ciuda războiului care devasta Europa, cu intenția de a dovedi existența monstrului din Loch Ness și de a spăla astfel onoarea familiei, pătată cu zece ani în urmă, când colonelul Hyde, tatăl lui Ellis, falsificase câteva fotografii înfățișând faimoasa creatură ce făcuseră înconjurul lumii. În timp ce Ellis și bunul său prieten Hank Boyd se lansează într-o căutare frenetică, Maddie începe să descopere adevărul crud care a stat de fapt în spatele propriei căsătorii. Pusă acum fața în fața și cu realitatea războiului, tânăra femeie devine tot mai conștientă de vulnerabilitatea umană, iar lupta pe care o duce ca să se redefinească o apropie de o lume plină de mistere și superstiții aparținând unui spațiu de legendă.”

Insist să mai spun ceva, pe scurt, despre tehnica formidabilă a scriiturii Sarei Gruen: una dintre marile performante, după părerea mea, în acest roman – poate chiar cea mai mare – ține de modalitatea prin care scriitoarea canadiană desface ”mintea” eroinei principale a cărții. Mai exact: este cu adevărat impresionant cu Sara Gruen se apropie – și noi, potențialii cititorii, odată cu ea – de subtilitățile psihologiei  lui Maddie Hyde. Sunt puse la lucru multe tehnici de învăluire și ceea ce rezultă în cele din urmă este remarcabil, așa încît, odată cu Maddie Hyde avem chiar un personaj feminin foarte puternic conturat.

”La marginea apei” nu face revoluție & reformă în proză, în roman. Dar, citind această carte – care ne duce într-un context cu mult potențial tensionat, mă refer la o perioadă de război -, sare imediat în ochi ce înseamnă o carte bine făcută, o carte bine scrisă.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *