Referința la Homer se repetă de cîteva ori pe parcursul acestui roman.
Referința la Kant apare doar o singură dată, oarecum la începutul romanului.
De ce menționez aceste două trimiteri culturale? Nu, desigur, pentru că ”Apele Nordului” ar fi în mod fundamental o roman despre mari nume ale culturii occidentale și universale, ci pentru că, discret, invocarea acestora pun două ancore importante pentru logica de funcționare a acestei cărți, pentru sensurile ei (inclusiv pentru cel moral).
Martin Amis a spus, cu privire la această carte, că este ”un roman care ne aduce aminte de limitele omului”. Homer – ca un fel de părinte fondator, dacă privim cultura, în felul atît de generos în care ne invită să o facem opțiunea pentru perspectiva occidentală – și Immanuel Kant – ca un vîrf etic în aceeași privință, a culturii occidentale – ne dau două dintre reperele orizontului, larg, în care e așezată această carte. Nu sunt singurele repere invocate în aceast sens în romanul lui Ian McGuire; în finalul acestui text-survol voi nota, neapărat, încă unul, foarte important.
Apele Nordului este o carte despre care un foarte valoros scriitor, Colm Toibin, menționează aceasta:
”fascinant și sclipitor prin enigmele sale, romanul pare rezultatul întîlnirii dintre Joseph Conrad și Cormac McCarthy într-un port prăpădit, în timp ce se salută cu o înclinare ursuză din cap.”
Repere:
- Ian McGuire a debutat cu un roman de campus, în 2006. ”Incredibile Bodies” este titlul acestuia. (link!)
- ”Apele Nordului” a apărut la fix un deceniu după debutul lui McGuire în proză.
- The New York Times a cotat această carte printre primele 10 cele mai bune cărți ale anului 2016.
- www.polirom.ro: ”În 1859, după ce a fost dat afară pe nedrept din armată, Patrick Sumner nu are altă alegere decît să devină medic la bordul unei baleniere aflate în drum spre cercul polar. Dar cînd, în mijlocul călătoriei, unul dintre muşi este sodomizat şi ucis cu brutalitate, Sumner devine fără voia sa detectiv. Curînd va înfrunta un rău mult mai mare decît întîlnise în timpul asediului oraşului Delhi: pe Henry Drax, harponier, sodomist, ucigaş cu sînge-rece, întruchiparea răului absolut. De fapt, nici unul dintre membrii echipajului de pe Volunteer nu este ceea ce pare, nici măcar medicul nostru. Fiecare are secretele şi intrigile lui, îi bănuieşte pe toţi cei din preajmă, iar expediţia de vînătoare se dovedeşte, în realitate, o faţadă pentru afaceri sinistre.”
Nu în ultimul rînd: la propriu, acțiunea din ”Apele Nordului” se întîmplă, desigur, în…Nord. Dar, a propos de această denumire de punct cardial, mai există un sens care este asociat cu ideea de ”nord”. Nordul e reperul. Nordul unei busole este decisiv, e orientativ, la limită e salvator.
Pe de o parte, linia în care curge acțiunea aici, în ”Apele Nordului” nu mai trimite la ideea că nordul reprezintă neapărat reperul. El nu mai este, în cea mai mare parte din carte, referința pentru umanitate, ci pentru barbarie. La Nord, în acea lume extrem de aspră, aproape sălbăticită, umanitatea decade, se micșorează într-un mod dramatic.
Pe de altă parte, chiar dacă în ”apele Nordului” – nu mă refer la titlul cărții cînd invoc această sintagmă, ci la regiunea dominată de ape – este loc pentru atîta violență, pentru atît de multă barbarie, pentru evadări atît de radicale din condiția de civilitate, aceasta nu înseamnă că busola dispare. Ea este, adesea, nevăzută; și, fiind așa, și pentru că este atît de mult sînge vărsat, pare că nu ar mai fi deloc. Dar nu, ea nu dispare.
Nu am invocat la întîmplare, la începutul acestui text trimiterile la două nume colosale ale civilizației occidentale – primul, al întemeietorului, Homer; al doilea, al unui, între altele, mare etician, Im. Kant. Alături de acestea vom mai regăsi, în partea a doua a cărții trimiteri la Biblie, precum și o asemenea carte ajunsă acolo, putem specula, tocmai pentru ca ”busola” umanității să nu fie de tot defectă. Găsim, de asemenea, și pilde care vin din(spre) Biblie – iar finalul, exit-urile în treptate al căror actor și beneficiar principal e Patrick Sumner, cel în jurul căruia, de altfel, a fost țesută această poveste atît de puternică și de captivantă.
