Literatura este singurătate: corpul de cuvinte şi de pauze în care se toarnă cel care scrie este asemeni unei urne funerare adunând timpul scurs, ca pe un rod al toamnei agonice.
Literatura este singurătate şi nimic din rândurile ei nu poate oferi sentimentul de fericire factice al unei fotografii decupate impecabil: imperfecţiunile din trupul ei sunt asemeni cercurilor în care un copac se topeşte, spre a dura peste anii ce se duc, una cu cerul spre care se înalţă.
Literatura este singurătate şi frazele ce dorm în nopţile electrice se trezesc în dimineaţa de lamă arzândă, imposibil de domolit, precum o mare ce se hraneşte din eterna ei zbatere de unde şi de voci.
Literatura este singurătate şi textul ce se înalţă ca un halou în ecranul de pixeli şi de taste este alcătuit din materia tragică a nostalgiei de care nu ne mai putem despărţi: mâinile care scriu sunt mâinile care nu îi mai pot atimge pe care care au murit, asfel cum au trecut dincolo de curgerea unui fluviu ce duce mai departe promisiunea altui cer.
Literatura este singurătate şi poarta pe care o străjuieşte este însăşi poarta destinului ce ni se arată în clipa în care nu ne mai rămâne decât ȋndepărtarea de viaţa curgând în artele de sânge şi de clipe: cerul care ni se dezvăluie nu mai cunoaşte timp, de vreme ce este una cu sclipirea de retină a introspecţiei nocturne.
Literatura este singurătate şi timbrul ei nu poate fi niciodată cel al consolării mediocre. Etichetele fade ale speranţei oarecare nu se pot aşeza pe trupul ei mişcător şi fragil. Cei care caută împlinirea în sfaturile mucede ale oamenilor muritori nu pot respira în aerul saturat de intensitatea speranţei: lumea lor îngrădită şi oarba este captivă în mişcarea unui ecran tactil a ochilor apteri.
Şi din această singurătate se împlineşte textul în care fiinţa care trebuie să moară alege să se piardă . În norii adăpostiţi de maşina eternă cuvintele se disting eliberate de corp, ca nişte meduze celeste, iar privirea care se întoarce spre sine se împlineşte prin abandonare şi stingere, căci amurgul este patria pe care nu o mai poate părăsi, niciodată.
