Long week-end-urile sunt de obicei petrecute de canadieni la cottage-urile personale (căsuţe de vacanţă). În efortul de integrare în noua societate ontariană, cand ne-am mutat din Montreal la Toronto, acum mulţi ani deja, m-am gândit ca, la sfârşitul lunii mai, să plecăm şi noi ȋn week-end, ca toţi ontarienii care-şi deschid cottage-urile după iarnă.
„Dar noi n-avem cottage” zice soţul.
„Cu atât mai bine, zic, ne ducem la un motel şi ne relaxăm!”
Tentat de idee, dar prudent, soţul adaugă:
„Cred că ştii, acum e perioada muştelor negre!”
„Ce contează? îl combat eu, există o unsoare care protejează! Miroase oribil, dar ţine insectele departe!”
„Bine” a acceptat soţul.
Am ales un motel – care avea şi o biblioteca plină de cărţi, toate în engleză- la malul unui lac, cam la 200 km nord de Toronto. Am încărcat maşina şi am plecat vineri după serviciu. Imediat ce am pornit, am auzit la radio că trei din cele patru benzi ale şoselei noastre erau blocate de un accident şi, cum tot ontarianul era la acea ora pe aceeaşi şosea spre cottage-uri, am luat-o pe o derivă. După vreo cinci ore de drum (în loc de două), am ajuns. Am găsit la motel lacul, biblioteca, veranda, totul ca în reclamă.
Motelele în America de Nord sunt asemănătoare, doar un lucru diferă dramatic de la unul la altul: robinetele de la baie. Rar găseşti două sisteme identice. Mi-aduc aminte de o excursie făcută în familie cu ani în urmă prin Statele Unite. Cel care utiliza primul duşul trebuia să le arate şi celorlalţi cum funcţionează. Din păcate, când am ajus la acest motel, am neglijat verificarea robinetelor, fiind interesaţi (eroare!!) de celelalte comodităţi.
A doua zi dimineaţa, pe când, profitând de bibliotecă, eram cufundată în lectura unui eseu de Somerset Maugham, aud deodată strigătul soţului din baie:
„Nu e mâner la robinetul de la duş!”
N-am răspuns. Ruptă brusc din vraja cărţii, încercăm să rămân în ea, ca atunci când, trezit dintr-un vis frumos, încerci zadarnic să readormi ca să-l prelungeşti.
„M-ai auzit? Nu e robinet la duş!”
După câteva minute îl văd pe soţ cu ochelarii pe nas, agitându-se disperat:
„Am pipăit fără ochelari pe tot peretele, dar nici cu ochelari nu-l văd!”
Am pus cartea deoparte, am verificat, avea dreptate. Lipsea mânerul.
„Du-te şi spune-i fetei de la recepţie”, îi sugerez eu. Mahmur, soţul şi-a pus halatul, s-a dus şi a revenit cu fata. Ea se uită şi zice:
„Vai de mine, cum se poate, lăsaţi că mă duc la camera de sus şi vă fac rost de un mâner”. Pleacă şi după cinci minute apare radioasă.
„Gata, vi-l fixez temporar cu duşul deschis, ca să-l puteţi utiliza şi, mai târziu, vine Bob să vi-l repare.”
Am pornit apoi la plimbare, unşi din cap până în picioare cu soluţia uleioasă contra muştelor, unguent cu un miros care înlătura orice posibilitate de a gusta din mireasma liliacului înflorit. Tot ce miroseai era propriul tău corp uns. A fost totuşi frumos şi nu ne-a pişcat nicio muscă neagră, lucru care ne-a făcut să folosim unsoarea la fel de vârtos şi în zilele următoare. Doar în ultima zi am aflat că sezonul de muşte negre trecuse. Reveniţi la motel, am verificat duşul şi, când am văzut că dând drumul la robinet mi-a curs apă în cap, i-am spus soţului:
„A fost Bob, a reparat, mâine n-ai probleme, e pe poziţia de duş!”
În dimineaţa următoare eram din nou aşezată cu cafeaua şi cu cartea, când iarăşi m-a făcut să tresar un strigăt din baie:
„Nu curge apa la duş!”
„Nu se poate, spun, că doar l-a reparat Bob şi ieri curgea, încearcă să deschizi duşul cu mânerul.”
După o pauză îl aud:
„Nu merge, încerc să rotesc dar e blocat!”
Am lăsat lectura şi l-am văzut pe soţ că se îmbracă şi ţâşneşte afară. Foarte curând a apărut însoţit de o femeie planturoasă şi veselă.
„Ce problemă aveţi?”
„Nu merge mânerul duşului, nu se-nvârteşte, zice soţul. Am pipăit fără ochelari, exact ca ieri, pe urmă mi-am pus ochelarii, dar încerc degeaba să rotesc mânerul, e înţepenit! La noi acasă roteşti o dată şi gata!”
„Păi mânerul acesta nu trebuie învârtit, zice binevoitor femeia, trebuie tras spre exterior, staţi să vă arăt”. Şi într-o clipă duşul a funcţionat.
A treia zi n-am mai fost întreruptă din lectură.
„Ei, zic când l-am văzut pe soţ ieşind, a fost bine?”
„Da, zice el, dar am alunecat la ieşire, că fata ne-a luat ieri covoraşul şi a uitat să pună altul de schimb.” S-a dus s-o caute pe fată pentru covoraş, să nu-mi rup oasele, eu nefiind fostă gimnastă, ca el.
Recapitulând, ne-am bucurat de lacul în care se oglindea soarele, de liliacul înflorit şi de minunatul restaurant al motelului, unde bucătarul din Franţa ne-a făcut plinul cu unt pentru tot anul. La întoarcere am pornit cu noaptea în cap ca să evităm traficul. N-am regretat nici mirosul alifiei pe care l-am suportat degeaba, nici timpul petrecut pe şosele şi nici efortul de a împacheta şi despacheta tone de bagaje numai pentru două zile, ci numai ignoranţa în materie de robinete. Învaţăm însă în continuare, precum însuşi Lenin ne-a încurajat!
Desene de Adelaida Mateescu
