Învăţ zilnic să mă acomodez facilităţilor tehnice care invadează realitatea imediată, iar excursia făcută acum câţiva ani în Rockies cu fiul şi soţia lui mi-a deschis ochii asupra avantajelor Internetului.
A doua zi am pornit spre Statele Unite, unde tinerii rezervaseră prin internet „o cabină”. Când am auzit termenul „cabină”, m-am gândit la o căsuţa mică, neştiind că americanii numesc „cabin” orice construcţie de lemn, cât ar fi ea de mare. Casa era, din descrierea de pe internet, foarte mare, avea patru dormitoare, două băi, un adevărat lux. Tinerii aveau tipărite de pe internet adresa casei şi instrucţiunile de intrare. Totul era „fără om”. Ajunşi la destinație, ei au folosit un cod cu care au deschis cutia poştală în care se afla cheia casei şi am intrat. Da, era o minune, în perfectă conformitate cu descrierile. Ne-am debarasat de greutăţi, am pus pe masă cheile, foile cu datele de pe internet şi telefoanele celulare, ca să mergem la maşină să aducem bagajele. Ieşind, evident, n-am încuiat uşa. Casa avea o uşa exterioară, transparentă, fără chei. Am revenit cu bagajele, dar uşa de sticlă, neîncuiată, nu se mai deschidea. Cheile erau înăuntru, dar ele n-ar fi folosit, pentru că uşa principală era deja descuiată. Celularele şi hârtiile cu numerele de telefon erau înăuntru, aşa că eram afară după ce, de fapt, intrasem. Lângă uşă era un minuscul bileţel pe care scria: „atenţie, uşa se înţepeneşte, împingeţi şi apoi trageţi„. Am încercat toţi, în zadar, manevrele respective, uşa era total recalcitrantă. Până când unuia dintre noi i-a venit ideea salvatoare de a încerca manevrele invers decât erau scrise pe bilet, şi, minune, uşa s-a deschis! Da, iată acea „human error”, mi-am spus, pe care informatica încearcă s-o evite!
După acest incident am avut mare grijă să nu ne mai blocăm afară cu uşa care nu se încuia cu cheie. Ca să fiu sinceră, mai securitară mi s-a părut uşa care se înţepenea decât cea cu cheie! Frumuseţea peisajelor însă, ca şi comodităţile acelei superbe „cabine” ne-au făcut să uităm repede aventura de la venire şi să petrecem ceva zile de vis.
Ultimul popas a fost din nou în Canada, unde am locuit într-un condominium la Canmore, o localitate pitorească de lângă Banff. Locul a fost rezervat tot de tineri prin internet. Şi, dacă în „cabina” din Statele Unite mai găsisem o urmă de „om” în bileţelul scris de mână, aici totul era impersonal. Codul garajului subteran şi cel al uşii de la apartament fusese aflat prin internet. Umblam, în loc de chei, cu hârtiuţe pe care erau notate codurile, prea complicate pentru a le memoriza. Toate celelalte amănunte ale funcţionarii apartamentului le-am aflat dintr-un bogat dosar cu instrucţiuni plasat langa televizor.
Mărturisesc că m-a impresionat această organizarea aproape perfectă. Am avut o singura mică problemă: n-am ştiut, când gunoiul s-a umplut, unde erau sacii goi. După ce am căutat peste tot fără succes, am hotărât să folosim sacii de plastic de la cumpărături. Dar n-a fost nevoie pentru că, scoţând sacul plin din pubelă, am constatat că sub sacul iniţial erau, împăturiţi, câţiva saci de rezervă.
După această excursie am devenit admiratoarea internetului legat de turism. Sunt alte zone ale internetului care mă descurajează, dar despre ele…altădată!
desene de Adelaida Mateescu
