În cuvîntul de deschidere ale uneia dintre ediţiile întîlnirilor cu public din seria „Înapoi la argument”, Horia-Roman Patapievici a afirmat cu privire la această lucrare că „ o carte despre care nu incetez a spune, este, sa nu zic capodopera, una dintre capodoperele domnului Neagu Djuvara. Este lucrarea lui de doctorat, care in franceza se cheama Civilisations et lois historiques: Essai d’étude comparée des civilisations, iar in romaneste se cheama Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor, lucrarea dansului de doctorat, pe care a lucrat-o intre 1951 si 1970, o lucrare de doctorat de filosofie a istoriei, pe care a trecut-o cu Raymond Aaron.”
Despre aceeaşi lucrare, Emil Cioran folosea următoarele fraze: Dragă prietene, mulţumesc pentru carte, a cărei actualitate mă frapează mai mult decât atunci când am citit-o în manuscris. […] Ascensiunea „marginalilor” a devenit în câţiva ani un fenomen evident pentru orice om care gândeşte, şi chiar pentru cetăţeanul obişnuit. „Centralii” sunt terminaţi, şi ei o simt. Oboseala psihologică este într-adevăr trăsătura fundamentală a acelor civilizaţii al căror vid interior se acomodează cu utopiile şi cu psihanaliza. Noi venim dintr-o ţară barbară ca să deplângem soarta celor aflaţi în primejdie şi fericiţi de a fi în primejdie. Doresc ca lucrarea dumitale să suscite ecoul meritat şi îţi trimit toată prietenia mea.
Cartea a apărut iniţial în limba franceză; după 1989 a cunoscut mai multe ediţii şi în limba română. Cea mai recentă dintre aceste ediţii este şi cea mai ofertantă – ea conţine şi 80 de desene documentate de Mihai Coşuleţu şi Simona Vilău, precum şi 40 de ilustraţii alb-negru şi 55 de ilustraţii color.
„În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a inţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor. Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se vestejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna şi pentru toţi. În viaţa popoarelor, ca şi în toată Creaţiunea, ceea ce izbeşte cel mai mult şi scandalizează într-adevăr spiritul este risipa Naturii. Cei care astăzi sunt privilegiaţi şi aparţin culturilor majore pot încă să se legene în iluzia perenităţii lor. Dar până când? Ce rămâne din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic şi Peru? Şi cum am putea avea asigurarea că rasa noastră trufaşă, care de veacuri îşi întinde dominaţia asupra neamurilor şi lucrurilor toate, nu va cădea şi ea, odată, în toropeală şi apatie?“ , spune despre această carte uriaşă şi tulburătoare autorul ei, Neagu Djuvara.