7 citate despre Neagu Djuvara

1.Gabriel Liiceanu: „Cazul lui este unic şi reprezintă cea mai surprinzătoare formă de întoarcere din cultura română. Toţi marii exilaţi ai României au plecat fără să se mai întoarcă. Şi toţi au devenit mari în exil. Toţi şi-au împlinit destinul în afara ţării. Nici unul nu şi-a închis, întorcîndu-se, bucla vieţii. Pe Neagu Djuvara destinul îl aştepta acasă.  Este singurul dintre cei plecaţi care a cunoscut împlinirea nu în exil, ci după revenirea din el, şi asta într-o perioadă a vieţii care s-a întins între 73 şi 100 de ani.”

2. Horia-Roman Patapievici: „La 73 de ani, când Îngerul compasiunii l-a readus în țară, Neagu Djuvara era perfect fertil și alegru, pregătit pentru o nouă tinerețe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuală și o distincție a civilizației admirabile. Cine a avut ochi de văzut a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi nici pietrele nu pot striga. Îngerul compasiunii pentru suferințele irosite în istorie ni l-a adus, iar el și-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne și oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat și european într-o manieră curat românească.”

3. Andrei Pleşu: „După decenii întregi în care istoria a trebuit să se strecoare, ca disciplină, printre nenumărate clişee ideologice, să navigheze printre adevăruri camuflate, desfigurate sau ocolite, să accepte o îndelungată asceză, care risca să producă standardizarea ireparabilă a discursului istoric, Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria caistorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de ştaif catedratic şi de exigenţe conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăţă, fără dureri, plămânii neoxigenaţi ai cititorului autohton şi convertesc normativitatea solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaştere, în obiect al curiozităţii tinereşti şi al bucuriei.”

4. Dan C. Mihăilescu: „Mai întâi m-a cucerit personajul Neagu Djuvara. Un ADN cu blazon de boierie sadea pe linie maternă şi ighemonikon diplomaticesc dinspre tată, plus fibra armânească la care balcanismul aburos caţaonic din vinele mele a percutat euforic fără ezitare. Diplome sorbonarde în Istorie şi Drept. Patriotic-romantice înrolări ofiţereşti pecetluite cu subtile misiuni politice de anvergură naţională (şi consecinţe continentale) la nici treizeci de ani. Studii căftănite de Raymond Aron. Un exil împănat instituţional cu mult disputatele conturi prevăzător alimentate de «bietul» Ică Antonescu, dar şi cu Cioran, Eliade, Vişoianu, Brutus Coste, Ionesco & Co. Abordări ale istoriei la nivel de Toynbee, dublate de misiuni secrete şi comandouri paraşutate, ambiguu păstorite de spionajul francez şi american…“

5. Andrei Pippidi: „Locul pe care-l ocupă domnul Djuvara în viața publică românească nu l-a luat de la nimeni și nu va fi niciodată luat de altcineva. Că l-am cunoscut și că o personalitate atât de originală stă cu noi de un sfert de veac este o aruncare a zarurilor sorții la fel de norocoasă pentru noi ca acelea care i-au determinat acestui om cotiturile unei vieți într-adevăr excepționale. Numai în societatea noastră, în care el, Neagu Djuvara, este supraviețuitorul unei civilizații morale moarte, poate să fie cineva un fenomen cultural de unul singur.”

6. Vladimir Tismăneanu: La fiecare întîlnire cu Neagu Djuvara am fost încîntat de prospeţimea ideilor sale. Nimic vetust, prăfuit, crispat la acest om. Naturaleţea sa este firească, izvorăşte din respectul pentru semeni, din democratismul sau existenţial. A fost şi rămîne un non-conformist, refuză partizanatele şi înregimentările, este întruchiparea spiritului critic. Se fereşte de ideologii şi nu are răbdare pentru utopii. Nu se înclină în faţa idolilor tribului. Asemeni mentorului său, autorul “Opiului intelectualilor”, Neagu Djuvara întruchipează condiţia însăşi a spectatorului angajat. „

7. Nicolae Prelipceanu: „Se apropie de împlinirea unui secol de viaţă şi este acelaşi om lucid şi interesat de lumea din jur care va fi fost la treizeci, patruzeci şi la toţi cei de până acum. Un asemenea om merită într-adevăr să atingă suta de ani şi mai mulţi chiar, dacă se poate, dacă nu pentru sine, atunci pentru binele celor din jur. Inversând o afirmaţie a unui profesor universitar ai cărui studenţi deplângeau moartea lui Lucian Blaga (cred a-mi aminti) şi care le-a răspuns, Săracu Blaga? Nu, săracii de voi, că aţi rămas fără el, voi spune că spre binele nostru îşi trăieşte un asemenea om o cât mai lungă viaţă, sau, poate, mai corect ar fi să spun, că ne trăieşte o lungă viaţă. Şi ne-o prelungeşte pe-a noastră în negurile istoriei şi nu pentru a ne povesti mituri şi legende, ci adevăruri, pe cât posibil, o recunoaşte singur.”