Iubitele lui Corto Maltese (1)

Corto Maltese e un erou de bandă desenată, creat de italianul Hugo Pratt. El intră în scenă în anul 1967, într-un „graphic novel” de amploare, Una balatta del mare salato / Balada mării sărate. Deşi joacă un rol important în aventurile exotice desfăşurate în Pacificul de Sud (lupte cu piraţii, cu soldaţii germani din Primul Război Mondial, cu vietăţile marine agresive şi, în general, cu răutatea oamenilor) nu e singurul protagonist al albumului devenit, între timp, un reper al genului.

Abia în 1970, când redacţia săptămânalului Pif îi cere să demareze o serie de povestiri desenate, Hugo Pratt decide să facă din marinarul cu cercel în ureche eroul acesteia. Au urmat, între 1970 şi 1973, douăzeci şi unu de episoade a câte douăzeci de pagini fiecare, iar ulterior şapte albume de sine stătătoare – fără a socoti, desigur, reluările, grupate cronologic, ale secvenţelor din revista trustului Vaillant. În scurtă vreme, Corto Maltese a devenit un erou-cult, iar mitul său pare la fel de solid şi astăzi, când i se dedică monografii, cântece, teze de doctorat şi se fac filme inspirate de aventurile sale.

În 1994, Hugo Pratt a dat la iveală, secondat de Michel Pierre, un somptuos album cu desene, texte şi acuarele, intitulat Les femmes de Corto Maltese. El trece în revistă un număr de douăzeci şi două de personaje feminine întâlnite de erou în peregrinările sale, vreme de aproape trei decenii. Fiecare caz în parte reprezintă o formă de exprimare a sentimentelor: de la certă atracţie fizică, la ceea ce francezii numesc „amitié amoureuse” şi la camaraderie cvasimilitară ori tandreţe fraternă. Corto Maltese nu are niciuna din trăsăturile Don Juanului. Din contră. El poartă prin lume, cu discreţie, amintirea melancolică a unei iubiri pierdute – sau imposibile. Hugo Pratt ne atrăsese atenţia că nu-i vom vedea chipul niciodată – ceea ce ne îndreptăţeşte să speculăm că niciuna din protagonistele ce compun galeria invocată nu e marea lui iubire.

În schimb, am putea să ne-o imaginăm drept Beatricea unui alt Dante, cinic şi dandy, Laura unui improbabil Petrarca, Stella unui Swift mai puţin sardonic sau chiar Eloisa unui Abelard îmbrăcat în uniformă de marinar. E posibil însă, urmând scenariul încifrărilor şi-al misterelor amplu diseminate în creaţia lui Hugo Pratt, să presupunem că fiecare din surorile Evei întâlnite în peregrinări are una sau mai multe trăsături comune cu portretul niciodată revelat. După cum avem şi libertatea să credem că, în anumite cazuri, Corto Maltese a depăşit, în ce le priveşte, graniţa simplei amiciţii.

Citându-l pe Guido Lorenzi, autorul unul studiu din 1976 despre „marele joc” al Mărilor Sudului, Gianni Brunoro face o sinteză a personajelor feminine care populează lumea marinarului maltez: „femei pline de farmec, din mările Sudului, cu trupuri suple şi ochi mari care pătrund până-n adâncul celor mai secrete gânduri, caste ca nişte porumbiţe şi aţâţătoare precum şerpii cu solzi coloraţi: prezenţa lor e aidoma anumitor flori tropicale: un parfum foarte dulce care te învăluie cu simţământul unei plăceri imediate, pentru ca apoi să te ameţească şi în cele din urmă să te târască în tărâmul uitării complete, unde singura certitudine e doar dragostea.” (Brunoro, 2008: 91) Exotic şi excitant, acest portret colectiv e reducţionist şi idealizant: Corto Maltese întâlneşte „obiecte ale dorinţei” şi în alte părţi ale globului, nu doar în Sudul luxuriant şi bolnav de senzualitate. Şi în Nord, şi în Vest, şi în Răsărit, şi în miezul Europei, Corto Maltese intră în relaţie cu o sumedenie de personaje care nu corespund acestor linii caracterologice.

Corto Maltese admite că femeile sunt superioare bărbaţilor. Ceea ce, în fond, denotă un fair-play întru totul consonant cu însuşirile cavalerului fără platoşă, dar de-o desăvârşită bună-credinţă. Mai mult, el constată cu îngrijorare că femeile care-l atrag „se află mereu de partea cealaltă”. Această coincidentia oppositorum dezvăluie mai mult decât orice natura conflictuală a eroului, fascinaţia pe care i-o provoacă alteritatea. Cum sunt fiinţele din „partea cealaltă”? Aproape fără excepţie, neliniştitoare. Lipsite de scrupule. Violente. Criminale. Asasine. Trădătoare.

Ampla distribuţie feminină contrazice modelul „poveştilor cu piraţi”. Reprezentantele „sexului slab” sunt, în întreaga literatură tradiţională de aventuri maritime, mai degrabă elemente de decor – domniţe închise în vreun turn cu zăbrele de pe malul mării, fecioare răpite de bande de ticăloşi, fiicele inocente ale cutărui guvernator care în drum spre casă sunt sechestrate de piraţi. În lumea lui Corto Maltese, ele au puteri supranaturale, sunt inteligente, manipulează în interes propriu situaţiile şi, de regulă, sunt dominatoare şi periculoase. Nu e de mirare că, într-o lungă discuţie cu „vrăjitoarea” Bouche Dorée, pe plaja Itapoa, lăsând pentru o clipă garda jos, marinarul mărturiseşte: „Femeile ar fi trebuit să mă fi distrus de multă vreme…”
Tensiunea subînţeleasă de această mărturisire îi explică, poate, solitudinea. Femeia e o specie primejdioasă, rapace, puternică, irezistibilă. În felul lui ironic, paradoxal şi tandru, Corto Maltese încearcă să-i predea adolescentului Tristan Bantam o lecţie esenţială despre celălalt sex. La sfârşitul aventurii L’Aigle de Brésil, desfăşurată sub semnul intrigilor aceleiaşi irezistibile Bouche Dorée, marinarul, căzut pe gânduri, e readus la realitate de întrebarea lui Tristan, nemulţumit că protectorul său nu-i acordă toată atenţia: „Mă gândeam că femeile ar fi minunate dacă ai putea să le cazi în braţe fără să le cazi în mâini…” O lecţie de prudenţă pe care fiul ţigăncii din Gibraltar n-o va urma în totalitate nici el însuşi…

Corto Maltese admite că femeile sunt superioare bărbaţilor. Ceea ce, în fond, denotă un fair-play întru totul consonant cu însuşirile cavalerului fără platoşă, dar de-o desăvârşită bună-credinţă. Mai mult, el constată cu îngrijorare că femeile care-l atrag „se află mereu de partea cealaltă”. Această coincidentia oppositorum dezvăluie mai mult decât orice natura conflictuală a eroului, fascinaţia pe care i-o provoacă alteritatea. Cum sunt fiinţele din „partea cealaltă”? Aproape fără excepţie, neliniştitoare. Lipsite de scrupule. Violente. Criminale. Asasine. Trădătoare. Fireşte că, în sens geografic, am putea afirma, forţând lucrurile, că favoritele lui Corto Maltese sunt femeile „din partea cealaltă a globului” – cele de la Sud de ecuator. O astfel de ipoteză nu e doar atrăgătoare, ci şi demonstrabilă. Din păcate, ea nu se susţine până la capăt: nu toate femeile din „cealaltă parte” sunt „de partea cealaltă”! Unele dintre ele sunt personaje angelice, curate sufleteşte şi incapabile să comită fie şi cel mai neînsemnat rău. Ele au însă un rol important: de a sublinia demonismul irezistibil al „muierilor adevărate”. În felul acesta, banda desenată face racordul la una din marile teme ale romantismului: cultivarea personajului misterios, fascinant, demonic.
Într-un interviu din 1994, Hugo Pratt subliniază că nu toate personajele feminine întâlnite de Corto Maltese intră în „universul amoros” sugerat de titlul albumului Les femmes de Corto. „N-am pus în niciuna din aventurile lui Corto o scenă sau o întâmplare sexuală, erotică ori sentimentală. […] În povestirile mele există doar raporturi ale sentimentelor. Trebuie să ştiţi că şaizeci la sută din cititorii mei sunt cititoare, nu-mi pot îngădui să-l pun pe Corto Maltese în situaţia de a avea o nevastă. Cititoarele n-ar îngădui aşa ceva!” (Mandel, 2006: 223) Abordarea e, fireşte, ironică. Ea maschează o atitudine care, la rândul ei, aparţine unui seducător. Pratt introduce nota dubitativă tocmai pentru a sublinia caracterul ludic al întregului demers. Refuzând să facă din Corto Maltese un burghez oarecare, el îi dă şansa pur teoretică de a fi – deşi nu e – un Don Juan în aparenţă accesibil, dar în esenţă inabordabil.

Mandel, 2006

__________________
Brunoro, Gianni. Corto comme un roman. Réflexions sur Corto Maltese, ultime héros romantique. Tradus din italiană de Fabrizio Iacona, Émilie Saada et Laurent Lombard. Roma: Lizard edizioni, 2008.

Mandel, Jean-Jaques. „Les femmes de Corto Maltese” (publicat iniţial în Max, aprilie 1994), în Pratt, 2006.

Pratt, Hugo. Corto Maltese. Littérature dessinée. Sous la direction de Vincenzo Mollica et Patrizia Zanotti. Bruxelles: Casterman, 2006.

articol preluat de pe romania literara