“Umbra” se naşte din colaborarea fertilă a lui Alberto Ongaro, (autorul scenariului) şi Hugo Pratt (desenator). Parte a perioadei italiene a lui Hugo Pratt, “Umbra“ posedă calităţile care fac din proza grafică a creatorului lui “Corto Maltese” un obiect fascinant şi imposibil de încadrat în categorii familiare- suspans, aventură, mister, ironie şi fabulos. Descinzând din linia deschisă de maeştrii comics-ului american, de la Milton Caniff la Alex Raymond, jocurile lui Pratt şi Ongaro rămân, peste decenii, impregnate de un dozaj de eleganţă şi puterea de atracţie mitologică.
“Umbra“ este Peter Crane, un savant ce alege să-şi asume identitatea secretă de luptător fără de nume. Cu un design stilizat al măştii ce evocă “Fantoma” imaginată de Lee Falk, răzbunătorul locuieşte America dinamică din care vin seriile de super-eroi ce invadează imaginarul european. Asistat de un enigmatic prinţ chinez, Wu, însoţit de pantera Lorna, “Umbra” pătrunde în colţurile pe care raţiunea comună a detectivilor nu şi le poate imagina. Peter Crane, cel care pune la punct reţeta teribilă a gazului inspirator de panică irepresibilă, intră în mijlocul unui univers ce evocă sinteza dintre culorile şi sunetele unor Raymond Chandler, Carlo Gozzi şi E. T. A. Hofmann. Teritoriul “Umbrei” se află la jumătatea drumului dintre realismul nud al acelor hard boiled fictions şi extravaganţa fantasticului.
Spaţiul în care domneşte “Umbra” este un spaţiu modelat sincretic, cu mult prea spectaculos, rafinat şi imprevizibil pentru a fi unul superpozabil peste imaginea ternă a benzii desenate de consum. Fiinţă dedublată, asemeni lui Batman, Peter Crane se confundă cu misiunea de a încerca să pună ordine în acţiunile criminale care nu par să aibă vreun sens. Geniul lui Pratt şi Ongaro rezidă în vocaţia îngroşării trăsăturilor narative. Ceea ce debutează ca o variaţiune în marginea jafurilor şi crimei sfârşeşte prin a fi un basm robotic şi trepidant animat de prezenţa ubicuă a răului.
O dată cu profesorul Sanders, Pratt şi Ongaro inventează un savant malefic înzestrat cu voinţa infernală de a domina lumea. În peisajul prozei grafice postbelice, el aparţine familii tipologice de care ţin şi demiurgii rătăciţi ai lui Edgar P. Jacobs, din ciclul “Blake et Mortimer”. Distanţa faţă de Jacobs este dată de luxurianţa barocă a fanteziilor ce se ivesc din intelectul demonic al profesorului. Sanders este înclinat către deghizări multiple, iar jocul cu măştile pe care îl practică evocă pasiunea italiană pentru aparenţele comice. În lupta sa cu “Umbra”, Sanders reuşeşte să se ascundă în spatele unei serii succesive de fiinţe, ca într-o uriaşă păpuşă rusească. Numele pe care şi le alege sunt dintre cele mai sonore, ca şi cum ambiţia lui Sanders ar fi aceea de a cuceri înseşi elementele. El este, rând pe rând, “Generalul”,”Amiralul“ şi “supremul”, iar urmărirea în care se lansează Peter Crane şi Wu nu este mai puţin ciudată decât aceea pe care o reconstituie Chesterton, în “The man who was Thursday”.
Entitate ubicuă, care se simte în largul său în miezul acestei montări elaborate, cu zeci de actori în jurul său, Sanders ocupă şi ameninţă, succesiv, pământul, apa şi văzduhul. Mania sa robotică este reflexul neincrederii sale in loialitatea umană. Oscar, robotul miniatural de care nu se desparte niciodată, este superior oamenilor şi indispensabil tocmai prin această absenţă a scrupulului moral. Misiunile ucigaşe sunt duse la capăt cu o exactitate mecanică. Bizar şi vizionar, Sanders dă un nou sens, terifiant, obiectelor celor mai nevinovate. Atacurile sale sunt purtate de jucăriile inzestrate cu arme de foc, iar jaful este executat de acoliţii învestmântaţi carnavalesc. Trecând din apă în mare, “Amiralul“ comandă şi trimite în luptă structuri din ce în ce mai elaborate, al căror rafinament tehnic conferă realităţii invadate de ele un aer ireal şi cinematografic.
Sinteză de Fantomas şi de Coppelius, ”Supremul“ îşi regizează propria dispariţie. Ultima înfruntare, care îi opune pe Peter Crane şi pe Wu oamenilor-zburători, este şi cea în care “Supremul” îşi dezvăluie ascunzătoarea perfectă. În închisoarea în care este deţinut, profesorul Sanders a clădit o fortăreaţă impenetrabilă, cartierul general de unde controlează operaţiunile sale. Prăbuşirea acestui univers al crimei lasă poarta deschisă către alte aventuri. Invins de această dată de către “Umbră”, Supremul poate reveni oricând, spre a ataca America stilizată a lui Pratt şi Ongaro cu roboţii săi răzbunători. Jocurile “Umbrei“ se consumă pe acest fundal în care imaginaţia prozei grafice combină şi recombină mituri, ca într-o reprezentaţie teatrală de crepuscul veneţian.
