Reinventarea emisiunii iniţiate de Horia- Roman Patapievici în spaţiul Librăriei “ Humanitas” de la Cişmigiu a fost un semn că puterea oarbă a statului nu poate învinge o tradiţie şi energia ei. Dacă TVR Cultural a fost sacrificat, în numele “ eficienţei”, dacă Institutul Cultural Român a fost “ epurat” de cei ce erau duşmanii naţiunii, ideile au supravieţuit şi au căutat adăpost, ca în vremuri de restrişte, în spaţiul ocrotitor al cărţilor şi tihnei.
Astăzi, “ Înapoi la argument” îşi serbează a zecea ediţie. Dincolo de cei care se află, fizic, în jurul dialogului şi al flăcării sale, sunt miile de oameni pentru care internetul este o cale de acces şi o punte. Statul nu mai poate opri acest efort de solidaritate intelectuală. Ura şi fanatismul se opresc aici, în faţa zidului pe care scrisul şi umanitatea îl închipuie. Un zid deloc fragil, a cărui tărie se fondează pe gestul fiecăruia dintre noi de a împărtăşi, în libertate, cultura. Fără inhibiţii şi fără patimi care devoră şi desfigurează.
“Înapoi la argument” este o instituţie în care se întruchipează normalitatea şi decenţa. Un spaţiul plural al ideilor nu poate exista fără acest insule prin care uniformitatea vulgarităţii este înfruntată, donchişotesc. La cea de- a zecea ediţie, “ Înapoi la argument” este un semn al vitalităţii spiritului.
Dl. Patapievici a constituit o prezența providențială pentru manifestarea publică a culturii românești. Atât ca director al ICR, cât și ca om de televiziune și intelectual de atitudine. Cu un discurs propriu bine articulat, bine fundamentat ideatic și descins direct din formația sa ”realistă”. Nu am inclus aici cărțile sale, cel puțin provocatoare (nu doar ”Politice” și ”Omul recent”, atât de disputate, ci și ”Zbor în bătaia săgeții”, un ”jurnal de la Păltiniș” mai intimizat, și altele – eseul despre Dante sau cel despre Culianu. Păcat că atât de puțini au văzut astea, în ultimii ani!
bre Adriane, unii le au mai vazut…eu chiar de cateva ori – in vitrina! Da spune mi si mie ca nu prea cunosc….daca tot zici ca ai citit din „oamenii recenti”:
de ce bate, bre, Patapievici, moneda pe crestinism? una, doua, in orice conferinta o baga pe aia cu Dumnezeu..cel putin de cativa ani (se) plange pe unde apuca de Comisia Europeana cu proiectul „Constitutiei europene”, ca nu au introdus aia cuvintele „traditia crestina”, „valorile crestine” etc. Nu ti se pare ca aduce un vant nou de Ev Mediu? Stiu ca ii pupa mana lui Edmund Burke pe toate strazile, ar fi in stare sa i ridice statui ca lui Lenin…nu ti se pare ca e ceva maladiv?
De ce ar fi trimiterile la crestinism ceva maladiv, asa cum spuneti? De ce ar fi crestinismul azi retrograd-medieval? Chestie de optiune interioara, de credinta, daca vreti, care… este, ca sa zic asa.
Patapievici chiar o face intr-un stil deloc sablonard, deschis, contextualizat. Nu avem multi intelectuali publici care sa o faca astfel. Si nici teologi, ca sa fim sinceri. Cartea dlui Plesu despre povestirile biblice e la fel de agiornata si captivanta, fara sa fie facila si catehetica. Si, altfel, afara de „Omul recent” si de alte cateva apropouri in celelalte carti ale sale, nu prea exista un crestinism programatic la Patapievici.
Despre lipsa referintelor crestine in Constitutia UE au mai vorbit si altii, deloc de pe la noi. Iar Europa nici nu prea ar fi existat fara cultura dospita sub streasina Bisericii, in Occident si Orient, indiferent de scaderile ei morale sau intelectuale. Dar, de cand cu Descartes si cosmologiile moderne, Europa nu mai are cam de mult vreo treaba cu crestinismul, si asta e cam adevarat. Asa se explica, pe de o parte, lipsa mentiunilor despre el in Constitutie.
Dvs. ce va repugna, crestinismul, in sine, filonul crestin al lui Patapievici sau el si cartile sale, in general?
Stimate Nea Gica,
credinta in Dumnezeu si crestinismul sunt doua notiuni care nu merita confundate cu „maladivul” si cu limitarea la ‘Evul Mediu’ (care este departe de „Dark Age”-ul pe care i-l atribuiti). Ma bucur ca l-ati citit pe Burke. Va invit sa perseverati si poate veti intelege mai mult. Oricum, comentariul dvs. vizeaza o obsesie anti-crestina mai degraba decat personalitatea lui Patapievici, un intelectual care mie, personal, mi se pare a fi un admirator cat se poate de lucid al crestinismului.