Dincolo

Când se ruga, scăpa din hrubă,
Trecea prin zidul închisorii
Și, pomenindu-se afară,
Se-napoia întâi acasă,
La toți ai lui, să îi închine
De noapte bună, la culcare.

Ar fi putut apoi s-ajungă
Oriunde ar fi vrut să fie,
Dar el intra iar în celulă,
Ca temnicerul să nu aibă
Nici cea mai mică bănuială.

Până-ntr-o zi, când dimineața,
Întârziind în rugăciune,
De lâng-ai săi uită să plece,
Iar când voi să se-ntoarcă,
Nu mai găsi niciunde zidul,
Ci doar o negură de lanțuri,
Care treptat se ridicase.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *