aKcept 37
Și-acest februarie (nota bene) are scaune-n loc de gradene — cum de mai aștepți să strige neț iarăși arbitrul de turnicheți? Chiar nu știai că acum al doi- lea serviciu pleacă dintre noi?
Și-acest februarie (nota bene) are scaune-n loc de gradene — cum de mai aștepți să strige neț iarăși arbitrul de turnicheți? Chiar nu știai că acum al doi- lea serviciu pleacă dintre noi?
Când au făcut parcul acesta, salvamare? Credeam că știu locul — barul, blocul, minusul, cu arcul său de-o viață, care până și din pacea eternă duhul din lanternă îl ridică-n picioare înainte să-l culce ca pe un nor de-apă dulce în mare.
Nici nu se făcea lumină bine în motorină — patru spre cinci, la Greenpeace, fiind de trecere-n costumul de baie la miss — că se și pleca la serviciu cu sufletul de Maciupiciu, iar, în rest, Enigma Otiliei se vindea la pachet cu-avionul Ameliei.
Dacă afară aș fi, la țigară, un pizzer cu mâinile la cer, ai scrie pe forum că mă ține o porum- biță singură cuc sub papuc?
Și-acum te-aș mai aștepta cu un chec viu în portbagaj, în față la CEC, să-mi strigi, în loc de „Calc-o!”, intrând grăbită, „Falco!”, și, cu ultimele depuneri ale tale, de rochii, pe umeri, să gonesc spre Dalles ca asemănarea lui Thales la vernisajul de hărți de vizită-n sfârșitul primei părți.
Astăzi, când am schimbat un bitcoin pe trei sute șaizeci și cinci de gascoigne, mi-am dat seama că știai ce înseamnă,24 de fapt, pentru mine, la toamnă, demult, din ziua-n care Juve mi-a picat definitiv în Uve- denrode și timpul trecea, din principiu, în pijama ca printr-un municipiu de câmpie […]
Tot ce mișcă, râu și Ram- mstein, când te-am cunoscut la Künste într-o noapte înste- lată cu gin tonic, a spart zidul sonic și-a prins în lini- e dreaptă viteza luminii ca-n Tinerețe fără Middlesbrough, în a doua parte: și viață fără de moarte.
N-ai aplicat, nici pe fondul acestei crize, la rondul european de noapte cât aveai sub treizeci și șapte cu trei de ani numai pentru că m-ai văzut în centru căutând cu gaica hainei lupoaica, sau doar ai coborât în bernă etatea eternă?
Pe vremea când arborii semănau cu Pearl Harborii și fiece seară c-o autogară, făceam pod de Old Spice peste Olt să-ți aduc o Kandia albă la Normandia ca să-mi scrii cu ea pe adidași cea de a treia dungă — ziua cea mai lungă.
Hai într-un bolid cu brăduț de molid și topping de ghindă-a- mară la oglindă să-i dăm branț la o mie și unu de Dorobanți lumină pe oră, când la radio se-anunță Aldo Moro și, mai departe, pe Moși- lor, Brigăzile Roșii, dar, înainte c-o sumedenie de ani de-a fi mai […]