Toma Pavel, profesor la Universitatea din Chicago, este una dintre vocile esenţiale în canonul teoriei literaturii din ultimele decenii. Fidel tradiţiei libertăţii, inovator în atâtea domenii, prozator rafinat, ducând mai departe o tradiţie umanistă, Toma Pavel ilustrează vocaţia spiritului de a trece peste încercările veacului XX. Interviul care urmează este o meditaţie în marginea unui destin cultural exemplar. (Ioan Stanomir)
Ce inseamnă exerciţiul distantei, intelectual şi geografic, pentru un savant de origine română?
Am fost şi sunt profund recunoscător soartei pentru copilăria şi tinereţea din România, un loc binecuvîntat, unde dragostea pentru cultură era profund reală. Şi intr-un fel, anii petrecuţi sub comunism mi-au facut mult bine : nici o dată nu am fost, ca atîţia intelectuali din Occident, tentat să cred în utopia marxistă. Văzusem, deci nu mai puteam crede.
Distanţă? De fapt, nefiind acasă, m-am simţit mai apropiat de adevăr decît de diferitele locuri în care am trăit. Şi am învăţat, cred, să nu caut răspunsurile în ‘noi aşa cum suntem noi împreună’ ci în lumina care străluceşte dincolo de noi toţi.
La ce bun lectura în vremuri electronice?
Nu ştiu dacă a existat vreodată o perioadă în care mai mulţi oameni citeau mai mult decît în ziua de azi. E drept că oamenii sunt azi mai grăbiţi, mai pripiţi ca pe vremea a copilăriei mele, dar în ultimă instanţă tehnologia electronică serveşte lectura, o răspîndeşte. Simplul fapt că dvs. şi eu putem comunica şi citi atît de repede mesajele noastre e o dovadă că noile mijloace au folosul lor.
Iar cei care preţuiesc meditaţia, gîndurea atentă, de durată, sunt liberi să-şi continue drumul.
Care ar fi locul mitului în universul ficţiunii?
Mitul mi se pare a fi o ficţiune luată drept adevăr. Drept adevăr pe un alt plan, mai nobil, mai luminos, în cazul miturilor Greciei antice. Sau drept adevăr propriu zis, gata să fie impus omenirii, în cazul miturilor ideologice deghizate în ştiinţă.
Din această cauză mi se pare că e mai sănătos să ne satisfacem nevoia de ficţiune citind literatură sau văzînd filme decît căzînd în genunchi în faţa idolilor ideologici.
Care este relaţia dintre teoretician si prozator, în cazul dvs?
Scriind, am înţeles ce grea e meseria de scriitor şi cîtă energie şi dibăcie cere. Asta mă face să fiu mai modest şi mai respectuos faţă de autorii operelor literare pe care le studiez în lucrările mele teoretice. Mulţi critici şi istorici literari pleacă de la idea că sunt mult mai inteligenţi decît scriitorii. De fapt, scriitorii – cel puţin marii scriitori — sunt mai deştepţi decît noi, criticii şi profesorii de literatură, căci, la drept vorbind, profesiunea noastră nici n-ar exista dacă ei n-ar fi scris cărţile lor.
Toma Pavel (n. Bucuresti, 1941), absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii Bucuresti, unul dintre fondatorii Cercului de Poetica si Stilistica din Bucuresti (1963). Plecat din tara in 1969, a fost profesor universitar la Ottawa, Montreal, Santa Cruz si Princeton. In prezent, ocupa catedra de literatura franceza si comparata la Universitatea din Chicago. A publicat: „Fragmente despre cuvinte” (Editura pentru Literatura, 1968, reeditare Paralela 45, 2002), „Le miroir persan” (Paris, Denoël, 1978) – literatura; „Fictional Worlds” (Cambridge, Mass., Harvard University Press, 1986), „Le mirage linguistique” (Paris, Minuit, 1988), „L’art de l’eloignement” (Paris, Gallimard, 1996), „La pensee du roman” (Paris, Gallimard, 2003) – studii. Dintre cartile lui, in Romania au fost traduse: „Lumi fictionale” (Minerva, 1992), „Mirajul lingvistic” (Univers, 1993), „Povestiri filozofice” (Univers, 1998), „Arta indepartarii” (Nemira, 1999). Romanul „A sasea lumina” („La Sixième branche”) a aparut la Editura Fayard (Paris), in 2003.
