A treia categorie

Un fost președinte al Țării constata la un moment dat  și pe bună dreptate   că  o parte a intelectualității de la noi – deci fără a face  supărătoarea generalizare de tip mediatic „românii” – viețuiește într-un soi de elitism, exclusivist și nu tocmai motivat. Se referea totuși destul de transparent la numita societate civilă, în fond o gașcă în manifestări, clică prin interese și organizare.

Gașca, am mai scris-o, funcționează pe principiul eliminării celor care nu-i aparțin; total nedemocratic. Infatuarea și ifosele de gașcă generează răul prin faptul că, deși în general culți, „civilii” nu acceptă nimic din ceea ce nu le vine la socoteală. Nici învățăturile celor vechi despre moarte, astfel că o aserțiune precum cea a lui Marcus Aurelius după care „moartea ne zâmbește tuturor la fel” rămâne voit de neînțeles și ignorată. Pentru gășcarii care fac caz de creștinismul lor, ar fi de reținut gândul ieronimian: „de ce dorința de mărire nu contenește nici printre jeliri și lacrimi?”. Justificată interogația preotului din Betleem. 

Exemplificare: Nu foarte demult a decedat la o etate venerabilă un om de cultură și „atitudine”. S-a afirmat de către cei apropiați din gașcă, cu morga necesară, că a dispărut ultimul aristocrat al culturii române. Nici televiziunea națională (precum celelalte), capabilă doar de presupuneri, nu ne-a informat că „ar fi dispărut…”. E drept, cert decedatul nu dusese lipsă de componentele esențiale ale stării aristocratice, i. e. aroganță și ironie, numai că o cultură temeinică are nevoie de creatori, nu de aristocrați sau proletari. Pe tema aceasta s-ar putea discuta despre mulți dispăruți…

Aristocratul recunoscuse că o bună perioadă  de timp fusese turnător (nu în siderurgie, desigur). Mai mult, un gășcar, june istoric-politician sau așa ceva, a afirmat cu tupeu că recunoașterea calificării de turnător îl înalță pe marele dispărut, făcându-l chiar un model. Interogație: de ce nu ar deveni modele și alți turnători??? Simplu: pentru că nu sunt din gașcă. Interogația secundă: model pentru cine? 

Un eminent literat, aflând despre decesul celui căruia  moartea tocmai îi zâmbise precum altora, a mărturisit că,  deși nu i-a fost amic, nici măcar apropiat, a admirat la el faptul că a rămas un spirit tolerant și deschis, în condițiile în care în pușcărie se dezvoltă două categorii: unii se înrăiesc, iar alții, precum dispărutul, se conservă. 

A omis a treia categorie: cei care se șmecheresc. Deci totuși et tertium datur. Darurile aduse culturii le cumpănește timpul, căci până și cele închinate divinităților sunt discutabile spune blândul Vergilius în versul Quidquid id est timeo Danaos et dona ferentes (Orice ar fi, mă tem de greci chiar și când aduc ofrande).

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *