Prin spărturi

Tu iei tot întunericul din mine
Și pironit pe cruce, întorci capul
Să vezi dacă mă schimb cumva la suflet.

Dar eu ce simt acum e doar zdrobirea
Pe care Tu o-nduri ca să mă aperi
De răul ce pândește-n așteptare.

Numai că suferința surpă ziduri,
Ia din acoperiș, roade din lespezi
Și prin spărturi, atunci, se-arată Cerul.

Un comentariu

  1. Cristiana Bem says:

    Superb poem! Mulțumesc mult! Când suferim cerul ne este umbră și umbra ne este cer, încet încet „spărturile” arată transformarea în lumină. Înviem.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *